💀Zeița Morții💀. Diabolik Lovers

☀Casă nouă familie nouă☀

Pov. Kino

Mă tresesc în camera lui Yui, fără ea lângă mine. Mă uit prin cameră și nu îi văd nicăieri geanta! O vă rog spunețimi că nu a plecat! Mă dau jos din pat și merg jos la ceilalți. Dar mă opresc în dreptul scărilor în momentul când îi aud vocea Yui, spunâdule băieților despre viața ei. Deci păriți ei iau făcut acele semne, ce nenorociți! Dar stai! De ce m-am enervat așa ? Și de ce îmi pasă așa mult de Yui ? Nu o cunosc de mult timp, dar mă simt de parcă o știu de o viață. Ce se întâmplă cu mine ? Ce fel de vrajă a pus fata asta asupra mea ?

Yui: Nu trebuie să vă pară rău, nu sunteți voi de vină, și eu sunt de vină pentru că m-am născut!

Eu: Ba nu este! Părinți tăi sunt de vină pentru că nu știu ce fel de fată minunată și speceală ești!

Yui: Mulțumesc.(Zâmbește)

Reiji: Kino tu de cât timp erai acolo ?

Eu: De când am aflat de unde are semnele acelea pe corp!

Ayato: Stai puțin! Tu de unde ai aflat că are semne pe corp ?

În acel moment mă uit la Yui și văd că sa înroșit din nou la față, la fel m-am înroșit și eu. Nu vreau să le spun de starea ciudată pe care o am de când am văzut-o prima oară pe Yui.

Reiji: Ce ar fi să terminăm discuția după micul dejun ?

Eu&Yui: De acord!

Toți mergem să mâncăm, la masă Yui a stat lângă mine. Mă simt bine în prezența ei, simt ceva foarte speceal la ea, și nu este vorba de sângele ei, și de alt ceva, dar ce ?

Pob. Yui

Suntem toți la masă, dacă nu pui în calcul liniștea de mormânt a băieților, totul este bine iar mâncarea este foarte bună! Nici nu mai țin minte ultima dată când am mâncat așa de bine. După ce am terminat de mâncat ne întoarcem în living, unde începem din nou discuția. Evitând răspunsul la întrebarea de unde știa Kino de semnele de pe corpul meu!

Subaru: Yui, dacă părinți tăi se poartă în halul ăsta cu tine de ce nu pleci ?

Eu: Nu am la cine, nu mai am alte runde la care aș putea sta, și încă nu am 18 ani să mă pot muta singură.

Reiji: Dacă vrei poți sta la noi, avem destul spațiu.

Eu: Vă mulțumesc, dar na-și putea, vam spus nu aveți nicio obligație.

Kino: Nici tu nu meriți să fi mai tratată de propri părinți dar uite că se întâmplă.

Shu: Și poți sta liniștită nu ne vom atinge de tine promitem.

Eu: Serios ?

Shu: Da.

Reiji: Bine înțeles.

Kino: Normal.

Kanato: Desigur.

Laito: Promit.

Subaru: Fără îndoială.

Eu: Ayato, tu nu zici nimic ?

Ayato: Mnu!

Laito: Serios, am promis eu și tu nu ?

Ayato: Tu nu iai gustat sângele!

Toți: AYATO!

Ayato: Bine!

Eu: Vă mulțumesc din inimă!

Ryuk: Tu mai ai o inimă ?

Eu: Oh! Tocmai mi-am dat seama că nu am haine de schimb!

Kino: Dacă vrei te duc eu la cumpărături ?

Ayato: Frate, tu te simți bine ?

Kino: Ce are ?

Eu: Bine, atunci vă mulțumesc din nou.(Fericită)

Reiji: Nu trebuie să ne tot mulțumești, acum ai o familie.

În momentrul când am auzit acel cuvânt am bufnit în lacrimi de fericire și iam îmbrățișat pe toți stâsn.

Pov. Ryuk

Yui chiar plânge de bucurie ? Nu cred că am văzut-o vrodată așa! Chiar mă bucur pentru ea, dar trebuie să îi reamintesc de carnet care a rămas la ea acasă! Cât mă bucur că părinți ei sunt niște muritori ignoranți. Dar când își va loa carnetul înapoi cum va reuși să îi țină secret față de ei ? O dată și o dată va trebui să renuțe la drepturile asupra carnetului, chiar dacă asta înseamnă să mă uite pe mine...