Tu? Din nou?!

XXXI

Jin POV

- Mark nu imi raspunde, crezi ca e la club? o intreb pe DJ mai mult pe un ton panicat. Pe chipul ei nu era intiparita nici o expresie, doar privea absenta pe geam lumina felinarelor de la marginea drumului. Isi tinea la locul zgarieturii create de Shownu, o gramada de servetele, care reprezentau cea mai buna solutie cand spitalul este scos din ecuatie.

Nu inteleg, ea tocmai a trecut prin spaima vietii sale si nu reactioneaza nici cum. Aproape si-a pierdut viata acolo. Shownu a intrecut cu mult limitele ascunzand arme, in special amenintand-o pe DJ. Trebuia sa o protejez, dar cand am vazut ca am ramas singuri in biblioteca, mi-am pierdut mintile, dorind ca lucrurile sa se intoarca inapoi in timp, inainte sa ne despartim.

- 326, spune pe un ton scazut si o privesc perplex.

- Poftim? spun confuz si imi indrept din nou atentia la drum. Privesc cateva secunde oglinzile lateral si observ ca nu suntem urmariti de nimeni.

- Ti-au trebuit 326 de felinare pana cand sa imi spui ceva! spune pe un glas mai strident si incepe sa rada cu pofta. 326 de felinare afurisite, Kim Seok Jin!  spune printre rasete si dintr-o data in doar o secunda rasetele se transformasera in sughituri insotite de cateva lacrimi.

DJ isi trece mainile nervoase prin par, isi arunca coronita pe bord si  dupa isi acopera gura incercand sa isi inabuseasca orice suspin. Isi lasa capul in palme si contnua sa planga. Fara sa mai imi pese daca suntem urmariti trag masina pe dreapta. Imi desfac centura de siguranta si o trag violent in bratele mele. O tin strans la pieptul meu si constat ca intreg corpul ii tremura. Se pare ca acea stare de panica acum punea stapanire pe ea. Cu degete timide imi prinde marginile sacoului si se tine de ele ca si cum nu ar vrea sa fie despartita de mine.

- Gata, totul va fi bine, spun pe un ton bland si ii mangai crestetul. Esti in siguranta cu mine, continui si ii sarut usor tamplele. La doar simplu contact cu buzele mele aceasta isi incolaceste mainile in jurul taliei mele, ingropandu-si capul in scorbitura gatului meu.

- Oare? ma intreaba ea prin sughituri si cu ochii plini de lacrimi. Ii prind fata in palmele mele si atunci observ ceea ce nu am vazut niciodata im ochii sai, si anume frica. Frica de a nu apuca ziua de maine, frica de a nu fi abandonata si cel mai important frica de a nu fi lasata singura in momentele acestea.

- Ti-am promis ca o sa am grija de tine acum mult timp, eu imi onorez promisiunile, spun pe un ton soptit si ii sterg usor lacrimile.

- Jin, nu ma duce acasa in seara aceasta, imi spune pe un ton implorator si isi trece degetele peste mainile mele. Orice dar nu ma lasa singura in seara asta!

- Nici nu aveam de gand sa te las singura, spun sa-i asigur linistea si o sarut pe frunte.

Dupa cateva minute de condus, am ales locul perfect pentru aceasta noapte. Un loc neutru. Nu puteam sta in seara aceasta la ea in apartament sau la mine, deci singura optiune viabila a ramas sala de antrenamente a echipei. Cum toata lumea e ocupata cu evitarea lui Kwon din cauza misiunii esuate, nimeni nu va fi prin zona.

- Asta e singurul loc care imi vine in minte, ii spun lui DJ in timp ce urcam scarile.

- E perfect, spune retinuta si ma tine strans de antebrat. Nu aveam chef de predicile lui Mark sau tipetele lui Kwon.

O privesc trist si ii fac semn sa intre in sala. Aceasta paseste retinuta si cauta intrerupatorul. Apasa la nimereala si in cateva secunde sala se lumineaza, totul capatand contur. Se descalta si isi arunca pantofii pe unde apuca dupa isi trage fermoarul rochii, facand pasi mari pana la un dulap. Ma descalt si cad ostenit pe canapea, urmarindu-i silueta cu privirea.

- Nu ma privi asa, imi spune si renunta la rochia croita de Becky. Zambesc subtil cand e cu spatele la mine si  vad ii silueta, stiind ca pot fi oricand prins. Alege sa isi ascunda corpul intr-un tricou larg alb si impinge usor cu piciorul rochia.