Tu? Din nou?!

XLIII

DJ POV

Vreau sa cred ca s-a auzit la multi, multi metri distanta, dar sunetul cartusului ce face contact cu betonul numai imi adevereste cea mai sumbra presimtire. Vad privirea socata si expresia crispata a lui Jin, la scurt timp indoindu-si genunchii si prabusindu-se la pamant, totul intamplandu-se sub ochii mei. Un val de furie ia control asupra mea si singura dorinta e sa aflu sursa impuscaturii. Imi ridic privirea de la corpul lui Jin si il vad pe Kwon  zambind mandru de opera sa. Respir agitata  si iau in mana dreapta bara de metal pe care Jin a aruncat-o destul de aproape in directia mea.

Ma opresc langa corpul lui Jin si il scutur de umeri. Nici o reactie din partea lui. L-am lasat sa ma protejeze, l-am lasat al naibii sa ma protejeze si acum zace pe betonul rece din cauza mea. Ma uit furioasa la Kwon ce sub nicio forma nu isi sterge ranjetul insuportabil de pe fata.

- Nu iti prieste doliul, spune acesta apropiindu-se, nici macar nu versi o lacrima pentru el, continua uimit si gesticuleaza cu pistolul in spre directia mea. Am stiut tot timpul ca o sa va distrugetu reciproc, rade ultima parte si isi maseaza tampla dreapta cu  botul armei.

- Din cauza ta am pierdut totul! urlu catre el si incepe sa rada nebuneste conturandu-si portretul de sociopat ambulant.

- Acelasi lucru pot sa spun si eu! spune si ma priveste. Strang bara metalica in pumni, simtindu-mi unghiile in carnea palmei.

- Trebuia sa mergi atat de departe cat sa il impusti? il intreb inca stand pe beton.

- Si sa nu crezi, spune el plin de sine apropiindu-se de mine si Jin, ca am de gand sa te las in viata de data aceasta! ma asigura amenintandu-ma cu pistolul, dar e luat prin surprindere cand il lovesc la nivelul tibiei cu bara de metal. Acesta cade in genunchi in fata mea si imi invart bara de metal printre degete.

- Nu mai am nimic de pierdut, zic scurt si pentru prima data isi pierde ranjetul cand vede bara ridicata deasupra capului sau. Cu piciorul ii arunc pistolul la cativa metri distanta si il privesc cu ura.

- Oricum ti-ai pierdut iubitul, spune batjocoritor si se uita spre corpul lui Jin. Oh, sunt sigur ca intr-o alta viata o sa va intalniti, ba mai mult daca si eu voi fi prin preajma voi face tot posibilul sa va despart din nou, incepe acesta vorbaria si curand cuvintele sale isi pierd din intensitate in capul meu, totul transformandu-se intr-un tiuit.

- Absolut nimic, zic absenta si il lovesc cu toata forta. Corpul sau cade pe beton, formandu-se incet o balta de sange din cauza loviturii cauzate.

Scap bara din mana in balta de sange, toata adrenalina scurgandu-se din mine si atunci realizez ce am facut, ce s-a intamplat in jurul meu, ca acum sunt cu adevarat singura. Ma prabusesc in genunchi langa corpul lui Kwon, plangand.  Incerc sa indepartez sangele cu mainile goale, sa nu devina balta mai mare, dar in zadar. Aud o inspiratie puternica, urmata de o expiratie si ma uit la corpul lui Kwon. Acesta zacea inconstient, nu avea cum sa fie el.

Ma intorc dupa sursa zgomotului setei de aer urmata de cateva accese de tuse si ma tarasc prin balta de sange, in genunchi pana la corpul lui Jin. Ii prind fata in mainile mele reci si murdare de sangele lui Kwon. Imi pun capul pe pieptul lui sa ii ascult bataile inimii si imi dau seama ca ceva nu e in regula, nu le auzeam. Disperarea ma cuprinde din urma si imi trec mainile prin par, pierzandu-mi cumpatul.

- Mi-ai promis ca vom ramanem impreuna pentru totdeauna, tip si prind jacheta lui in pumni. Trebuia sa ma ceri in casatorie, sa facem nunta, sa avem luna de miere in Palawan, sa ne mutam impreuna si sa ne luam o pisica neagra pe nume Salem! spun printre sughituri planurile mele de viitor distruse de un afurisit de glont. Trebuia sa imbatranim impreuna, trebuia... trebuia... trebuia ...