PHOENIX

UNU

   - A fost în iad, se vede clar. L-au adus aici după misiune, mai mult mort, decat viu.
   - Dar am auzit ca misiunea a fost un succes și au exterminat o tabăra întreaga, doar ei șase.
   - Cine știe la ce chinuri au fost supuși.
   - Terminați cu prostiile, oamenii ăștia sunt antrenați pentru asa ceva. Sunt învățați cu ororile războiului, cu violenta, cu masacre. Nici nu știu dacă ar putea duce o viata normala. Sunt niște sălbatici.
   Brenda asculta cu atenție bârfele colegelor asistente medicale. Ii părea rău pentru cei șase soldați, aduși de urgenta în spitalul lor. Toți au avut nevoie de îngrijiri medicale intense, toți aveau trupurile mutilate și toți erau mai mult morți decât vii. Cum au reușit sa ajungă la punctul de extracție, Brenda nu-si putea imagina. În starea în au ajuns la spital, ii părea imposibil. Dar oamenii ăștia au reușit sa reziste pana acolo. Și sa ajungă acasă.
   Răutatea colegelor o revolta pana în măduva oaselor.
   - Cum puteți vorbi asa despre niște oameni care au trecut prin iad, ca să ajungă acasă, la familii. Unii au familii, soții care așteaptă de zile pe holul spitalului, copii mici care își așteaptă tatii acasă. Sunt și ei oameni normali, ca și noi. Au și ei jobul lor, ca și noi.
   - Brenda, tu chiar crezi ca bărbații ăștia nu au rămas cu sechele după fiecare misiune? Chiar crezi ca pot duce o viata normala?
   - Nu e treaba mea sa analizez viata pacienților. Treaba mea e sa ii ajut sa se recupereze și sa iasă din spital, sănătoși. Pe cât posibil. Replica ea iritata și se retrage la treaba, sub privirile dezaprobatoare ale colegelor ei bârfitoare.
   Nu înțelegea de ce se simțea iritata de răutatea asistentelor. Dar isi amintește ca răspunsul ei zăcea în coma, în salonul șase. Acolo se îndrepta acum. Era ora sa-i schimbe bandajele. De câte ori o făcea, simțea un nod în stomac. Nu din cauza rănilor dezgustătoare, era meseria ei sa vadă asa ceva în fiecare zi. Dar pentru ca trupul lui puternic și clădit din otel, zăcea neputincios pe un pat de spital și prezenta multiple dovezi de suferințe mai vechi. Se vedea clar ca era un bărbat care suferise mult, fizic, la viata lui. Era trecut prin multe. Era un necunoscut, dar acest necunoscut inconștient, o pusese pe jar și nu înțelegea de ce. De ce era emoționată de fiecare data când ii schimba bandajele? De ce simțea furnicături în palme? Și de ce era atât de lașă încât sa nu îndrăznească sa ridice patura si sa îi schimbe si bandajul de deasupra zonei inghinale, lăsând asta în grija altora? O singura data o făcuse, dar când ii observase armamentul din dotare, îl acoperise repede înapoi și chemase pe altcineva sa facă asta. Nu ar fi trebuit sa fie tulburata de asemenea imagine în meseria ei. Totuși, în ziua aia nu mai fusese bună de nimic. O tulbura extrem de mult străinul în coma. Iar vederea penisului imens, o tulburase și mai mult. Nu ar fi trebuit. În meseria ei vedea multe penisuri, dar acesta era un exemplar splendid, cel mai mare și frumos și drept și perfect pe care îl văzuse vreodată. Și cum una, duce la alta, nu se putuse abține sa nu se gândească cum ar fi fost sa fie patrunsa de un asemenea animal fioros...
   Fir-ar sa fie, ești o profesionista, întotdeauna ai fost. Trebuie sa fi și acum. Ce naiba e cu tine?
   Degeaba se certa în gând. Pur și simplu nu-si putea controla respirația când se apropia de el. Un munte de pachete bine antrenate, forța și virilitate, chiar și adormit. Oarecum se temea de el, de influenta care o avea asupra ei. Nu era un bărbat frumos, cu chip efeminat, care sa topească orice femeie. Trăsăturile lui erau dure, pur masculine, de bărbat puternic și hotărât. Parul negru era tuns scurt, foarte scurt, sprâncenele negre ii unbreau ochii. Oare ce culoare aveau ochii aceia închiși? O cicstrice albicioasa, veche, ii brazda sprânceana stânga, cobora pe pleoapa în jos pana la mijlocul obrazului. Dreapta, perfecta, executata de un maestru, parca trasata după liniar. Buzele ferme, erau ușor întredeschise, iar buza superioara avea o rana care va lasă și ea încă o cicatrice pe chipul lui. Trupul lui tatuat dezvăluia multe alte cicatrici, unele vechi, altele proaspete. Încă sângerânde. Degetele ei trasează fiecare semn în parte, deja știind pe de rost fiecare cicatrice pe unde era.
   Amintindu-si de ce era acolo, incepe sa schimbe bandaje și sa desinfecteze rani. Va trece ceva timp pana trupul lui se va vindeva. Însă nu știa dacă și sufletul i se va vindeca vreodată. Cine știe prin câte trecuse. Cine știe ce văzuse și ce făcuse...
   Rage (furie), ce nume ciudat pentru un om. Cine își putea numi copilul asa? Cum se alese el cu un asemena nume? Rage Anderson. Asta scria în fisa lui.
   Terminandu-si treaba, fără graba, cu atenție sporita, își aduna lucrurile și iese în liniște din salon. Când întra în următorul, pacientul era treaz.
   - Rage, geme el chinuit de dureri. Brenda intelege imediat nevoia disperata a soldatului de a ști soarta căpitanului lor.
   - Este bine, este bine. Nu depune efort, încearcă sa-ti conservi energia. Ii șoptește ea blând lui Lance. Toți sunteți bine. Nu a murit nimeni. Sunteți acasă. Doar ca recuperarea va fi mai grea. Sunteți pe mâini bune.
   - Rage, el... El a incasat-o... pentru toți...
   Brenda era emoționată de devotamentul soldatului.
   - Nu te strădui sa vorbești. Odihneste-te. Vei avea timp pentru toate. Iubita ta este afara și nu s-a mișcat de acolo pana în momentul asta. Deci ai motive serioase sa-ti conservi energia.
   Lance zâmbește în coltul gurii, ușor adormit de calmante.
   - E o frumusețe... Nu-i asa?
   - Da, îl aproba ea zâmbind. Este o frumusețe și cred ca te iubește mult.
   - Ma iubește, asa-i? Ma iu...
   Dar nu apuca sa termine fraza ca adoarme instant. Cel puțin reușise sa îl ducă pe o panta mai plăcută, sa nu se agite.
   Își termina rodnul de seara și se retrage în camera asistentelor. Acolo se pregăteau pentru o operație dificila, pentru un pacient aflat în stare grava, după ce a fost atacat în stada de niște indivizi inarmati cu cuțite. Asa mai mergea, ceva normal intr-o noapte de garda. Nu soldați schingiuiti de sălbatici. Nu zei în trup de muritori. Nu eroi de sacrificiu.
   Dar gândurile Brendei erau tot la străinul din salonul șase.