PHOENIX

DOUĂZECI ȘI TREI

   - Unde e?! Întreabă Lori, coborând în fuga din mașina.
   Rage arata spre casa, fără sa zică nimic. Era împietrit.
   - Ce s-a întâmplat, frate? Întreabă Lance, apropiindu-se prudent.
   - Am violat-o... Din nou!
   Lance rămâne puțin pe gânduri, apoi intreabă incet:
   - Ești sigur? Ești sigur ca nu a vrut și ea? Poate confunzi realitatea cu demonii tai imaginari.
   - Mi-a spus clar NU. Dar eu nu am ascultat-o. De fapt, am vrut sa o îngrozesc.
   Ochii lui Rage erau încărcați de resentimente. Se învinuia, suferea.
   - De ce ai vrea sa faci asa ceva, Rage?
   - Pentru ca eu nu am putere sa stau departe de ea! Dar ea va dori sa stea departe de mine.
   - Doamne, omule, de ce sa complici lucrurile atât de mult?!
   - Pentru ca o iubesc, bine?! Rabufneste el ajungând la limita răbdării. Pentru ca trebuie sa stea departe de mine!
   Cândva simțise și Lance același lucru pentru Lori. Simțise ca trebuie sa o tina la distanta ca să o poată proteja. Asa ca îl înțelegea pe Rage. Doar ca îl durea sa îl vadă suferind inutil.
   - Rage, ai sa regreți! Asculta ce spun. Îl avertizează el.
   - Mai bine sa regret eu, dar sa știu ca ea e bine.
   Lance oftează și se uita în direcția casei, de unde ies fetele îmbrățișate. Lori o ținea în brate pe Brenda în timp ce o conducea la mașină.
   Rage nu privea scena înduioșătoare. Lance știa ca hotărârea era luata.
   - Ai grija de tine frate. Ii spune el punanad o mana pe umărul prietenului sau. Sa te întorci teafăr acasă! M-ai auzit, soldat?! Sa te întorci acasă!
   Rage nu spune nimic, rămâne împietrit cu privirea la orizont. Lance ii arunca o ultima privire plina de regret și se îndreaptă spre mașina.
   Rămas singur, Rage cade cu genunchii, scoțând un urlet înfiorător și își înfige pumnii în nisip. Strânge nisipul umed în pumnii oteliti. Nu ii voi mai face rău! Niciodată! Am mintit-o când ii spuneam ca nu trebuie sa se teama  de mine. Mustrările de conștiința erau tardive. Faptul era consumat. Simțea ca se îneacă în propriul amar. Niciodată nu se simțise atât de disperat, nici când se aflase la un pas de moarte, de atâtea ori. Pentru ca acele situații critice depindeau de el, de iscusinta și forța lui, de deprinderile lui, de curajul și nebunia lui. Dar situația asta nu mai depindea de el. Îl depășea. Îl copleșea. Îl distrugea. Ii frângea sufletul și ii întuneca mintea. Ea, doar ea era în mintea lui întunecată. Obsesie distructiva și mistuitoare. Ea... Doar ea...

   - Brenda, pot sa rămân cu tine, insista Lori, neștiind cum sa gestioneze situația.
   Brenda se așează pe canapeaua din apartamentul ei și oftează greu.
   - Nu trebuie sa te simți datoare sa ma dadacesti. Voi fi bine. Raspunde ea strangandu-si  genunchii la piept.
   - Nu e vorba de dadaceala! Se enervează Lori. E vorba de a nu trece singura prin rahatul asta. Și mie mi-ar fi prins bine, cândva, sa am pe cineva lângă mine, când simțeam ca toată lumea se prăbușește.
   - Apreciez foarte mult intențiile tale bune, dar simt nevoia sa fiu singura.
   - Sa nu eziți sa ma suni, pentru orice fleac. Ne-am înțeles?
   - Da, promit ca te sun.
   Ar fi zis orice ar fi avut nevoie, Lori, sa audă, numai sa rămână singura. Acum putea sa plângă în voie. Cat voia ea. Era incredibil cât de repede se desfășurara lucrurile. Încă nu-i venea sa creadă ca toate astea s-au întâmplat. Parca visase urat. Și totuși, disconfortul dintre picioare ii amintea ca toate erau aievea. Îl dorise si ea pe Rage, normal ca îl dorise. Și îl avusese, în toată splendoarea și forța lui.
   Mereu își imaginase ca prima data va fi cu un bărbat drăguț, atent, grijuliu, care ii va oferi preludii interminabile si o va dezvirgina cu grija, se va strădui sa-i provoace cât mai putina durere. Da, ala era Fat Frumos calare pe cal alb. Din poveștile de adormit copiii. Rage era un bărbat adevărat. În carne și oase. Puternic și brutal. Nu ii oferise viata alternative delicate și gentile la acțiunile care au dus la inrolarea lui în armata. Un bărbat privat de afecțiune, de compasiune sau tandrețe, toată viata lui. Cum sa știe el sa ofere sentimente si gesturi ce ii erau străine, erau dincolo de barierele pe care și le ridicase singur. O dorise, simțise și ea cât o dorise. Făcuse eforturi pentru a se abține. Dar sfarsise prin a lua ce dorise. Întotdeauna lua ce dorea. Era un bărbat care nu avea de ce sa cerșească nimic în viata. Iar femeile cădeau secerate în patul lui. Nu ii cauta scuze. Pana la urma, dacă ea ar fi fost mai vehementa, el ar fi înțeles ca merge prea departe. S-ar fi oprit, l-ar fi făcut sa se oprească. Dar isi dorise și ea. Nu în condițiile date, dar îl dorise. Mascul puternic și feroce, umplând-o, dominanad-o, făcând-o a lui, completand-o. Da, a doua oara o duruse, nu la fel ca prima data... Cu prima data nu exista comparație. Dar a doua oara nu a fost atât de rău și s-a purtat foarte atent, a avut grija sa o aducă întâi pe ea la orgasm, cu gura lui făcătoare de minuni, abia apoi își satisfăcuse și el pofta. Și o făcuse cu grija, atât cât a fost în stare. Iar ei ii plăcuse. Acea a doua oara. Însă ultima... Fusese ca o pedeapsa menita sa o pună pe goana. De ce? De ce sa faci dragoste cu mine, apoi sa ma alungi? De ce sa ma faci sa ma îndrăgostesc de tine, ca să ma dai la o parte?
   Analizând toate lucrurile, ajunge la o singura concluzie. Trebuia sa plece.
   Dar a doua zi constata cu durere în suflet ca nu mai era nevoie sa plece. Lori o sunase și o anunțase ca plecase el.
   - Lance e fiert! A plecat fără echipa lui. Ii spunea ea agitata. Știa ca asta avea de gând, dar spera ca se va răzgândi totuși. A plecat singur.
   - Pai, ai spus ca are alta companie în subordine.
   - Alta companie decât oamenii cu care te înțelegi din priviri, e ca și singur.
   - Nu ști unde?
   - Lance banuieste ca tot în Afganistan. Va merge azi și se va interesa. Vrea sa adune echipa sa pornească după el.
   - De ce, Lori?
   - Lance se teme sa nu facă vreo prostie.
   - Lori, mi-e teama, recunoaște Brenda, plângând.
   - Te înțeleg, scumpo. Te înțeleg perfect. Nu-ti face griji, îl vor aduce băieții acasă.
   - Sper sa ai dreptate.