PHOENIX

PATRUZECI ȘI PATRU

   Trecuse ceva timp de când se auzise explozia din depărtare, apoi forfota din tabăra ii captase atenția. Stătea cu urechile ciulite și cu sufletul la gura. Pe urma, o alta explozie puternica zguduise tabăra, provocând panica. De data asta, Brenda era sigura ca Rage venise. Din cortul unde era ținuta singura și legata, putea auzi cum afara se dezlănțuie iadul. Focuri de arma, țipete disperate, ceva ardea... Inima ei bătea nebunește. Dar trebuia sa reziste pana ajungea Rage la ea. Spera sa nu se rătăcească vreun glonț, sau vreo grenada... Deși haosul se dezlănțuise mai departe de locația ei. De când fusese adusa în cortul acela, nimeni nu venise la ea, sa o întrebe ceva, sa ii facă ceva. O legasera de un scaun și atât. Doar o femeie venea de doua ori pe zi sa o ajute sa-si facă nevoile și sa o hrănească. Nici nu știa cat timp trecuse de când era acolo. O dureau bratele cum erau legate la spate, de spătarul scaunului. De fapt, o durea tot corpul, cum nu-si schimbase poziția de mult timp. Când adormise, câteva clipe, era sa se răstoarne cu scaunul.
   Acum, toate simțurile ei intraseră în alerta și nu mai simțea nici o durere, nici o amorțeală. Stătea cu sufletul la gura și urechile ciulite la toate zgomotele care veneau de afara. Numai sa nu pățească nimic, Rage. Numai sa nu fie ranit. Numai sa nu fie capturat. Numai sa nu fie ucis... Acest gând o îngrozește și ii taie respirația. Ce sens ar mai avea viata ei, fără Rage? Se întreba pentru a suta oara, cum ajunsese sa-l iubească atât de mult, pe bărbatul asta arogant și posesiv? 
   Aștepta cu inima stransa, cu lacrimi în ochi.
   Sa nu plângi, fetito. Ma doare sufletul când te vad plângând. Chiar dacă nu te vad când citești mesajul, știu ca plângi. Nu plânge. Ma voi intoarce. Mereu ma întorc, mai ști? Pana atunci, ai timp sa-ti pregătești rochia de mireasa. Pentru ca nu mai scapi. În ziua în care ma întorc, te măriți cu mine, fetito. Ști ca pot sa te iau de nevasta cu forța, dacă trebuie? Sigur ca sti. Asa ca nu plânge. Te iubesc cum nu am iubit pe nimeni, vreodată. Ești aerul ce îl respir, ești resortul meu. Ma întorc, fetito, asa ca, te rog, nu plânge. Te rog, nu plânge.
   Cuvintele scrise de el in mesajul de rămas bun i se derulau în minte. Își amintea tot mesajul, în întregime. Și acum plângea de-a binelea. Și de ușurare, știind ca el e aici, și de teama, știind ca înfrunta toate pericolele pentru ea.
   Intr-un târziu, când țipetele se auzeau tot mai departe, deschizătura cortului se da la o parte și înăuntru își face apariția silueta masiva a unui soldat afgan, panicat și cu privirea pierduta. Se postează rapid în spatele ei, punanadu-i un cuțit la gat. Brenda nu avusese timp sa reacționeze în vreun fel pentru ca imediat, pe aceeași deschizătura, își face apariția și Rage. Plin de sânge și noroi, cu privirea atintita asupra inamicului din spatele ei, cu baioneta intr-o mana și un cuțit masiv de vânătoare, în cealaltă. Gafaia obosit, Brenda putea sa vadă ca era extenuat. Cine știe prin ce trecuse inainte de a ajunge la ea. Nu părea sa aibe răni grave, dar nu putea vedea bine din cauza murdăriei amestecata cu sange inamic, care îl acoperea. Nici nu-i păsa de cuțitul care îl avea la gat. Oricum nu mai conta, din moment ce Rage era acolo. Nimic nu avea sa i se întâmple de acum încolo. Inima ii bătea nebunește. Era fericita sa-l vadă în viata, pe picioarele lui.
   Idiotul care o amenința cu cuțitul credea ca asta ii va asigura polița către salvare. Dar Rage nu pierde timpul. Intr-o secunda analizează atent situația și, dintr-o aruncatura scurta, întoarce cuțitul cu lama între degete. Apoi îl arunca cu putere și precizie direct în capul nenorocitului care-i amenința femeia. Acesta cade lat, la picioarele scaunului de care era legata.
   Rage se repede la ea, cu baioneta ii taie legăturile de la mâini și picioare, apoi o ia în brate. Ea se prăbușește, efectiv, la pieptul lui, suspinând ușurată, fericita. El o strânge cu putere, apoi o depărtează puțin, sa o poată privi.
   - Ești în regula? Ti-au făcut ceva? Întreabă el îngrijorat.
   - Nu mi-au făcut nimic, sunt bine. Raspunde ea repede ca sa-l liniștească. El o strânge din nou în brate, cu disperare și ușurare, în același timp. Se temuse pentru ea, pentru siguranța ei. Dar nu era timp de pierdut. O ridica în picioare și o întreabă:
   - Poți alerga?
   - Da, răspunde ea, agățată de pieptul lui.
   - Bun, cum ieșim din cort, o iei la fuga. Spre munte. O rupi la fuga, fetito, și nu te uiți în urma. Înțelegi?
   Brenda da din cap, în semn afirmativ.
   - Ești sigura ca ai înțeles? E foarte important, fugi mâncând pamantul, fara sa privești în urma.
   - Dar... Nu plec fără tine, protestează ea simțind panica cum ii cuprinde sufletul.
   - Voi fi în spatele tău, nu-ti face griji. Tu doar fugi. M-ai înțeles, Brenda?!
   - Da, da, răspunde ea pierduta și neîncrezătoare.
   Rage se grăbește la ieșirea din cort, analizează bine situația de afara, o tine de mana și așteaptă ceva. Brenda era prea pierduta și confuza ca să realizeze ce se întâmplă. Doar îl aude când ii striga:
   - Acum! Fugi!
   Și o trage de mana si o împinge afara din cort. În acel moment, Brenda face exact cum o învățase Rage, fuge cat poate de tare, cât o țin picioarele, ținând direcția muntelui, fără sa privească înapoi. În panica momentului, nu realizează când niște brate vanjoase o cuprind și o frânează.
   - Doamne, Dumnezeule! Brenda! Ești teafara!
   Ea ridica privirea spre Lance și începe sa plângă isteric. Reusise.
   - Rage? Întreabă Lance scurt.
   - E în spatele meu, răspunde Brenda gâfâind.
   Lance privește îngrijorat peste umărul ei, apoi le striga celorlalți:
   - Luati-o! Puneti-o la adăpost. Tim, Gordon, Mark, veniți cu mine.
   Brenda privește în urma ei și simte ca i se face rău. Rage nu era în spatele ei. Nu o urmase, asa cum ii promisese. Privește pierduta în urma celor care pornisera pe urmele lui Rage, apoi totul se intuneca...