PHOENIX

TREIZECI ȘI OPT

    Spre dimineata, o lasă pe Brenda în pat, dormind adânc și se îndreaptă spre bucătărie. Ii era sete. Nu prea o lăsase sa doarmă nici în noaptea aceea, dar ea nu se planse. Îl primise cu bucurie și pasiune, de fiecare data. De fapt, o data chiar ea îl trezise jucăușă. Ar fi trezit-o și acum, pentru ca dorinta pentru ea nu se domolea nici cum. Parca, de ce o avea mai mult, de aceea o dorea mai mult. Nu se putea satura de ea, de trupul ei în perfecta armonie cu al lui. Dar hotărâse sa o lase sa doarmă, avea nevoie de odihna, nu o putea epuiza complet. Ea nu era obișnuită cu nopți nedormite sau activități intense care sa o solicite atât de mult.
   După ce bea pe nerăsuflate un pahar cu apa, si-l mai umple o data. Pe când sa bea din nou, telefonul lui, rămas pe masa din bucătărie, incepe sa vibreze. Un sentiment amar îl cuprinde. Nu era sunat la asemenea ore decât de anumite persoane. Cu inima batandu-i puternic, merge sa ridice telefonul pe ecranul căruia scria cu litere mari, Griffith.
   - Ascult, spune el simplu, după ce gliseaza pe cerculetul verde.
    - Dacă pleci acum, se aude clar vocea lui Griffith, o sa ajungi la timp. Ti-am alertat și echipa și te vor aștepta cu toții la punctul vostru de întâlnite. Mai puțin Jim. Sunt mulți prizonieri, Rage. Va trebui sa va mișcați foarte repede. Cine nu tine pasul, rămâne în urma. Altfel, veți pieri cu toții în vagauna aia. Sunt mulți, afganii și va așteaptă. Nu știu de unde au surse, dar va așteaptă. Asa ca nu miza pe elementul surpriza. Ați pierdut avantajul asta. O sa schimbam și punctul de extracție. Trebuie sa fiți rapizi, Rage! Sa secerati tot ce întâlniți în cale. Atacul fulger va rămâne singurul avantaj și la care sunteți cei mai buni.
   - Mike? Întreabă scurt Rage, strângând telefonul în pumn.
   Griffith oftează greu, apoi raspunde:
   - Cred ca da. Dar nu vreau sa-ti faci speranțe prea mari. Pana acum, ori l-au tot mutat, ori am avut noi indicii greșite din start.
   - În regula, spune Rage scurt și inchide telefonul. Îl lasă înapoi pe masa și rămâne pe gânduri câteva clipe. Cum sa-i spună? Nu putea sa o trezească și sa-i spună asa, pur și simplu. Nu putea asista la încă o scena de jale, avea nevoie de minte limpede. Îl durea sufletul sa plece de lângă ea, îl durea și ca trebuia sa plece ca un las. Pe ascuns. Dar nici nu mai putea pierde timpul. Dacă era și Mike printre prizonieri, aceasta va fi ultima lui misiune.
   Vede telefonul ei lângă al lui și se hotărăște sa-i trimită un mesaj. Când va deschide telefonul, îl va vedea. Va suferi, va plânge, poate ca nu-l va ierta. Dar avea o datorie de onoare, nu putea sa renunțe la un om, care își riscase viata pentru el. Daca nu era Mike, acum el ar fi fost prizonier în locul lui. Nu va avea liniște niciodată dacă va abandona soarta celui mai bun camarad al lui.
   După ce finalizează mesajul, îl trimite. Telefonul ei vibrează ușor, semn ca îl primise. Apoi pleacă în graba.
   Conduce cu viteza pana la sediu, strângând volanul, temandu-se ca-l va rupe. Soarele strălucea, deja, pe cer. Se întreba dacă Brenda se trezise și văzuse mesajul. Nu avea de unde ști, telefonul lui va rămâne închis pana se va întoarce. Ajuns la sediu, toată formația era pregătită. Îl așteptau pe el. Își lasă mașina parcata și se îndreaptă spre elicopterul care aștepta cu elicele pornite.
   - Sper ca ai luat mai multa muniție, de data asta, ii spune Rage lui Lance.
   - Mult mai multa. Răspunde acesta cu determinare în voce.
   Urca cu toții în elicopter și Rage le explica pe scurt, în timp ce aeronava decolează:
   - Nu știu cât va spus Griffith, dar trebuie sa fim foarte rapizi. Se pare ca de unde se scurge ceva informație și afganii ne așteaptă. Vom ateriza mult mai departe de tabăra lor, vom merge mult pe jos. Vom fi obosiți și înfometați. Dar când ajungem acolo, vreau sa iasă bestia din fiecare dintre voi! M-auziti, băieți?!
   - Da, răspund cu toții în cor.
   - Ne mișcăm repede și nimicim tot. Scoatem camarazii din temnițe și ii aducem acasă! Ne întoarcem cu toții acasă!
   - Da! Tipa cu toții din nou.
   - Nimic nu ne frânge! Tipa și Rage.
   Apoi striga cu toții, mânați de adrenalina:
   - Suntem o forță! Suntem invincibili! Nimic nu ne frânge! Suntem o forta! Suntem invincibili!
   Pana si pilotul elicopterului striga cu ei în cor, manat de spiritul de echipa. Știa unde ii ducea și era mare mirare dacă se mai întorcea vreo unul.

    Brenda citește pentru a suta oara mesajul de la el. Lacrimile ii tulburau vederea, nu mai vedea clar literele, dar nici nu trebuia, pentru ca îl învățase pe de rost.
   Sa nu plângi, fetito. Ma doare sufletul când te vad plângând. Chiar dacă nu te vad când citești mesajul, știu ca plângi. Nu plânge. Ma voi intoarce. Mereu ma întorc, mai ști? Pana atunci, ai timp sa-ti pregătești rochia de mireasa. Pentru ca nu mai scapi. În ziua în care ma întorc, te măriți cu mine, fetito. Ști ca pot sa te iau de nevasta cu forța, dacă trebuie? Sigur ca sti. Asa ca nu plânge. Te iubesc cum nu am iubit pe nimeni, vreodată. Ești aerul ce îl respir, ești resortul meu. Ma întorc, fetito, asa ca, te rog, nu plânge. Te rog, nu plânge.
   De ce ii repeta în mesaj sa nu plângă, de aceea plângea mai tare. Când trecuse socul când realizase ca el nu mai era acolo, o cuprinse disperarea, panica, deznădejdea. Stătea deja de câteva ore, plângând cu telefonul în maini, citind și recitind mesajul lui. Tipase, urlase, se zvarcolise și jelise pana ajunsese la epuizare. Nu mai avea putere nici sa plângă. Dar lacrimile ii curgeau pe obraji, cu voința proprie.
   Asa o găsește Lori când întra în casa, după mai multe bătăi în ușa fără răspuns.
   - O, Doamne, draga mea! Exclama aceasta și se repezeste sa o ia în brate. Brenda nu are alta reacție, decat ca începe sa plângă din nou, mai tare. Se strâng amândouă în brate, plângând împreună, înțelegându-si reciproc durerea.
   - Cum m-ai găsit? Întreabă intr-un final Brenda, printre sughițuri.
   - Rage l-a rugat pe Lance sa ma informeze. A vrut sa nu te las singura.
   - Da, normal, spune Brenda ștergând lacrimile inutil, pentru ca veneau altele.
   - Ii va aduce acasă, Brenda. Rage mereu ii aduce acasă. Ii spune Lori, în încercarea de a o consola. Dar Brenda nu poate fi consolata.
   - Hai sa mergem la mine. Stam amândouă în Monterey pana primim vesti. Propune Lori cu speranța în voce.
   - Am un job, nu pot sa plec asa.
   - Fi serioasa! La spital te vor primi imediat. Au nevoie de personal. Având în vedere ca nu mai are rost sa stai izolata, aici, intoarce-te în oraș. Ne va prinde bine compania la amândouă.
   - Ai dreptate, nu are sens sa stau aici. Dar am dat apartamentul în care locuiam. Răspunde Brenda, oprindu-se din plâns. Se pare ca ii făcea bine prezenta lui Lori.
   - Stai la mine. Pana îți găsești ceva. Plus ca Rage se va înfuria dacă vei plăti chirie și casa lui sta goala. Pentru ca acolo vei sfârși, pana la urma, ești conștientă, nu?
   - Nu vreau sa ma gândesc la asta acum.
   Privește în jur, atâtea amintiri frumoase adunate intr-un timp atât de scurt. Chiar nu mai putea sa stea acolo.