PHOENIX

DOUĂZECI ȘI ȘAPTE

   Dacă am murit, cu siguranță am ajuns în rai. Doamne, cât de bine miroase a iasomie, exact ca ea. E mirosul ei, e peste tot. Dar nu o vad. Unde e? De ce nu o vad?
   - Rage?!
   Vocea ei nesigura și temătoare. Unde poate fi, nu o vad nicăieri.
   - Rage!
   De data asta suna a panica. Oh, Doamne, unde e?
   - Rage! Raaage!!!
   Plânge și ma striga, unde naiba e și de ce nu o gasesc?! De ce e speriata? Ce i se întâmplă? Nu, nu sunt în rai. Acolo, ea nu ar avea de ce sa se teama. Sunt în iad! Ma striga disperata și nu pot ajunge la ea!
   - Brenda! Brenda!
   De ce nu răspunde? De ce nu răspunde?!
   - Brenda! Aahh, o sa va omor pe toți! M-ati auzit?! Va omor pe toți, pana ajung la ea! Va omor, și dacă nu v-ati atins de ea! Pentru simplul fapt ca a-ți facut-o sa strige, o sa vărs pana la ultima picătură se sânge!
   - Rage!
   Iar ma striga.
   - Brenda! Unde ești, fetito? Vorbeste-mi!
   - Rage!
   E tot mai întuneric. E bezna, nu vad nimic. Cum o s-o găsesc?!
   - Rage!
   Ba nu, vad o lumina, departe... Atat de departe!
   - Rage!
   - Eliberați!
   Electrozii defibrilatorului zguduie trupul lui Rage, în timp ce Brenda il striga disperata, cu lacrimi siroindu-i pe obraji.
   - Raaage!
   - Din nou! Eliberați!
   Următorul soc pune inima lui Rage în mișcare. Brenda privea monitorul cu sufletul plin de speranța, cum bătăile inimii lui se stabilizează și se prăbușește la pământ.
   Când deschide ochii, era chiar ea într-un salon din spital. Încearcă sa-si clarifice imaginea și își duce mana la cap. O durea. Apoi o vede pe Lori.
   - Sa ști, draga mea, ca nu mai rezist sa fac ture între voi. Spune ea supărată, ridicandu-se din scaunul de unde o veghease pe ea. Lance a fost lăsat acasă, dar nu pot sta liniștită acasă, ca trebuie sa pici tu.
   Brenda se simțea certata, doar ca știa ca Lori era, de fapt, îngrijorată.
   - Ce se întâmplă cu tine de tot leșini, pe aici?
   - Probabil s-a adunat multă oboseala. Răspunde Brenda cu glas stins. Pe Rage l-ai văzut? Ști ceva?
   - Da, oftează Lori, rezemandu-se de spătarul scaunului. E în afara oricărui pericol, e stabil, medicii au spus ca nu ar trebui sa mai fie probleme. M-au lăsat sa îl vad cinci minute. Ști ce îmi spunea?
   - Ce? Întreabă Brenda cu sufletul la gura.
   - Ca te auzea strigandu-l. Ca cineva voia sa-ti facă rău și îl strigai disperata, dar nu putea ajunge la tine.
   - Oh, Doamne!
   - Eu cred ca sentimentul asta înfiorător, ca cineva ti-ar face rău și nu putea ajunge la tine, i-a dat forța. L-a întors din morți, Brenda, pentru ca inima i se oprise câteva minute. Dar te-a auzit strigandu-l. Îl strigai?
   - Da, am răgușit cât l-am strigat! Recunoaște Brenda cu tristețe.
   - Te-a auzit, Brenda. Te-a auzit.
   - M-am speriat teribil, am crezut ca de data asta l-am pierdut definitiv.
   Brenda plângea încetișor la amintirea momentelor crunte, în care Rage își pierduse cunostinta și apoi i se oprise inima. Din nou. Nu înțelegea ce se întâmplase, doar fusese bine, apoi, dintr-o data... A crezut ca îl pierduse. Cum era posibil, acum, sa fie în afara oricărui pericol? De fapt, în majoritatea timpului, Rage era în pericol. Doar în puținul timp când era acasă, era în siguranță. Și atunci, când nu zăcea pe patul de spital.
   Nu putea asista la autodistrugerea lui. Pana la urma, de câte ori se va intoarce ranit, va suferi la căpătâiul lui. Nu-si explica cum ajunsese în situația asta, dar cert era ca ajunsese chiar în punctul asta. Nu va putea sa mai treacă prin tot calvarul în care se zbatuse în ultimul timp, asteptandu-l, rugandu-se sa se întoarcă în viata, nu între patru scânduri. Era prea mult pentru sufletul ei chinuit. Era ciudat cum intrase în viata ei, atât de subit, și cum ii întoarse tot sensul vieții pe dos. Cum ii zdruncinase tot echilibrul din interior, cum ii afectase întreaga existenta. Întreaga ei viata luase o întorsătură brutal de dramatica.
   Și nu vedea decât o singura cale de ieșire. Altfel, se va stinge puțin câte puțin, pana nu va mai rămâne nimic din sufletul ei.
   - Îți mulțumesc mult, Lori, spune ea cu emoție în glas.
   - Nu ai pentru ce sa-mi mulțumești. Vine răspunsul natural.
   - Sigur ca am. Pentru ca mi-ai fost alături în clipe grele, pentru ca m-ai ajutat cu orice ai putut. Pentru ca și acum, ești lângă mine.
   - Draga mea, pentru asta sunt făcuți prietenii.
   Lori se ridica de pe scaun și o îmbrățișează emoționată pe Brenda.
   - O sa fi bine? O întreabă nesigura.
   - Da, da, nu-ti face probleme. Voi fi bine, răspunde Brenda cu voioșie.
   Asa ca Lori părăsește salonul după încă o imbrstisare. Voia sa se întoarcă la Lance, încă se recupera după ultima misiune. Măcar, era acasă.
   Brenda rămâne adancita în gânduri. Știa ce are de făcut. Doar ca mai amâna puțin momentul. Imediat ce primește ok-ul de la doctori, se duce direct la medicul care îl supraveghea pe Rage. Acesta o asigurase ca eroul lor era în afara oricărui pericol. Ca rămăsese stabil și în scurt timp îl vor externa. Dacă ultima serie de analize ieșea bine, nu mai aveau motive sa îl tina.
   Asa ca Brenda se îndreaptă cu pași hotărâți spre vestiare.