PHOENIX

DOUĂZECI ȘI NOUĂ

   Rage se apropie cu pași grei de spatele ei încordat. Îl simțea ca se apropie, ii putea simți răsuflarea în ceafa. Dar nu îndrăznea sa se întoarcă. Se temea de privirea lui arzătoare. Ii era teama ca va rămâne numai scrum din sufletul ei, dacă îl va privi în ochi. Ii simte mâinile mari pe umerii ei înguști, suspina ușor, dar nu se retrage. Mâinile lui coboară pe bratele ei pana la încheieturile mâinilor, apoi urca leneș pe interiorul bratelor, pana la subraț. De acolo, urmează traseul claviculei, unindu-se la baza gatului ei.
   Brenda ținea ochii închiși strâns, respirația i se precipita, nu era capabila sa schițeze nici un gest. Era complet subjugata de mângâierea lui ușoară, dar copleșitoare.
   Degetele lui ii urca pe maxilar și ajung din nou pe umerii ei încordați. Buzele lui ating ușor pavilionul urechii ei, infiorand-o când ii simte respirația calda pe pielea sensibila.
   - Și ce simti acum, fetito? Șoptește el cu vocea ragusita. Buzele lui coboară pe obrazul ei fin, abdomenul lui sculptat în stanca, se lipește de spatele ei, degetele lui ii înclină ușor capul, buzele lui le ating ușor pe ale ei, doar în treacăt.
   - Ce-ti dorești acum, Brenda?
   - Sa ma săruți, șoptește ea cu buzele lipite de ale lui.
   La auzul cererii ei, Rage o intoarce cu fata la el, printr-o mișcare precisa și fulgerătoare.
   Pierzandu-si ușor echilibrul, Brenda se sprijină cu palmele de pieptul lui și abia atunci îndrăznește sa-l privească în ochi. Ochii aceia negri, care o parjoleau.
   Fără sa mai stea pe gânduri, Rage se apleaca si ii soarbe buzele, întâi ușor, apoi cu pofta. Își trece limba peste buzele ei în timp ce le suge cu plăcerea cu care savurezi o inghetata intr-o zi torida. Simțind ca i se înmoaie genunchii, Brenda se agata de gatul lui, gest care îl ia prin surprindere și o cuprinde strâns în brate, lipind-o de pieptul lui puternic. Și acela e momentul în care limba lui aluneca în gura ei, facandu-si loc printre buzele pline și moi. Cu fiecare alunecare, se retrăgea ușor, sugand pe rand buzele apetisante.
   Brenda nu putea decat sa răspundă cu aceeași pasiune, sărutului mistuitor, ladandu-se purtata de val. Se simțea între agonie și extaz, știa ca trebuia sa pună capăt acelui moment de pasiune, dar nu voia asta. Mai voia un moment, doar unul...
   Dar Rage nu părea ca are de gând sa pună capăt sărutului, se adancea în gura ei, se pierdea în dulceața ei...
   Suspinul ei îl determina sa se retragă puțin, atât cât sa-i poată privi ochii umezi.
   - De ce plângi, fetito? Întreabă el în șoaptă, cu buzele lipite de ale ei.
   Incapabila sa răspundă, Brenda se agata de el, cu disperare. El ii mai șterge o data buzele cu ale lui, apoi intreaba din nou:
   - De ce plângi?
   - Nu știu exact. Răspunde ea soptit.
   - Plângi pentru ca mai vrei si nu ști cum sa ceri mai mult? Sau plângi pentru ca nu ar trebui sa îți dorești mai mult?
   - Ambele, răspunde ea intinzandu-se spre buzele lui.
   - Îmi pare rău fetito, dar am de gând sa-ti ofer mai mult.
   Gura lui coboară din nou peste a ei, devastand-o, dominand-o, devorand-o intr-un sărut adânc și senzual, incarcat de dorinta carnala, pura și primara.
   Brenda se desprinse usor din stransoarea lui de fier, încercând sa-si recapete suflul. Era prea mult pentru ea, dintr-o data.
   - Rage, nu poți sa vi aici, pur și simplu și sa ne prefacem ca nu s-a întâmplat nimic.
   - S-au întâmplat multe și, cu siguranta eu nu ma prefac. Tu te prefaci?
   - As vrea sa ma pot preface, vine răspunsul ei sincer.
   - Nu, fetito, nu ai de ce sa te prefaci. Oricum, corpul tău îmi spune tot adevărul, nici nu e nevoie sa vorbești.
   - De ce ești aici?
   Bratele lui o eliberează din stransoare și se depărtează puțin, oftând greu.
   - Nici eu nu știu. Tot ce știu e ca trebuia sa te găsesc.
   - Și acum?
   - Acum mergem sa mâncăm ceva. Mi-e foame, am bătut drum lung pana aici și nu am de gând sa plec cu mana goala.
   - Ce vrei sa spui? Întreabă ea panicata, făcând doi pași în spate.
   - Ori vi cu mine, ori rămân eu pe aici.
   - Nu poți sa apari din senin și sa-mi ceri sa vin cu tine. Se enervează ea. Oricum, nu am unde sa ma întorc. Am lichidat tot în Monterey.
   - Atunci, rămân eu.
   - Dar nu poți sa ramai!
   - De ce nu as putea?
   - Pentru ca nu poți!
   - Cine o sa ma oprească? Întreabă el iritat, privind-o adânc în ochii ei verzi, tulburați de lacrimile vărsate cu puțin timp în urma. Tu?
   - Eu... eu... Nu vreau sa ramai. Și oricum, nu ai unde, aici nu sunt hoteluri sau pensiuni.
   - Dar cine vorbește de asa ceva? Rămân la tine.
   - Dar nu poți sa ramai la mine! Se alarmeaza ea, simțind cum o cuprinde panica.
   - Sigur ca pot. Vrei sa spui ca nu esti o gazda bună și o sa ma lași sa dorm pe străzi? Sunt învățat sa dorm sub cerul liber, dar ce va zice lumea din sat, când o sa vadă ca îți ți musafirul afara?
   Brenda isi rotește ochii prin încăpere, ca și când ar ieși vreo soluție salvatoare de prin sertarele cabinetului.
   - Sunt convins ca pot găsi pe cineva, în tot satul asta, care sa ofere acoperiș temporar deasupra capului unui biet soldat rătăcit. Chiar vrei sa îți cunoască toată lumea intimitățile? Mie îmi este indiferent.
   Argumentul lui o înfurie. Strângând din pumnii ei mici, ii spune iritata:
   - Bine! Bine! Ai câștigat! Nu știu ce crezi ca vei obține, ramanand aici, dar îți garantez ca vei pleca asa cum ai venit!
   Trece furioasa pe lângă el, își ia geanta din cuierul micuț de dupa ușa și deschide ușa cabinetului. Îl privește cu invitație în priviri, sa iasă de acolo. El se conformează și iese din încăpere, lasand-o sa închidă ușa. Ajunși în strada, ii spune nerăbdător, când vede ca ea se oprește în mijlocul drumului:
   - După tine.
   Brenda pornește cu pași hotărâți pe drumul îngust, care ducea spre strada unde locuia ea.