PHOENIX

TREIZECI ȘI NOUĂ

   - Te-a atins vreo unul? Striga Lance sa-l poată auzi Rage.
   - În brat, fir-ar sa fie. Răspunde acesta nervos.
Prima runda se încheiase. Fuseseră luați cu asalt încă de când atinsera pământul. Dar au fost pregătit pentru asta și i-au nimicit pe toți. În tabăra afgana va fi greu de pătruns.
   - Ii dezbracăm, spune Rage cu sclipirea aceea diabolica în ochi. Numai asa ne putem apropia, dacă le luam hainele.
   - Ne vor încercui. Ripostează Lance. Ne apropiem, dar când își dau seama, nu mai avem nici o șansă.
   - Ba da, pentru ca nu vor ști cine suntem. Voi conduce eu, camioneta. Încărcam mașina lor cu muniția lor și restul va ascundeți pe sub prelata. Vor crede ca s-au întors voinicii, victorioși, cu prada de război. Ma vor captura, evident. Dar voi veți avea timp sa va infiltrati. Eu voi fi înăuntru, voi afara. Ce șanse crezi ca vor avea?
   - Calul Troian? Întreabă Lance amuzat. Chiar crezi ca va tine? Dacă se vor uita sub prelata?
   - Vor fi prea ocupați cu mine. Ceea ce va da vouă răgaz sa va furișati.
   - E un plan dat dracu'! Ești dat dracu', Rage! Știai?
   - Da, am un pact cu el. Răspunde Rage analizând care haine sunt mai potrivite, de pe cadavre.
   - Atunci, noi de ce trebuie sa luam grozaviile astea pe noi? Întreabă Lance, lovind cu piciorul un cadavru.
   - Pentru ca vă va da timp. Pana își vor da seama cine sunteți, aveți timp sa ucideți cât mai mulți din ei. Poate avem noroc și nu se cunosc foarte bine între ei și atunci vor începe sa se omoare unul pe altul. Trebuie sa ne folosim de orice avantaj. Fiecare dintr-ai lor care cade, e unul în minus pentru care sa ne facem griji.
   - Are sens ce spui. Haideți, băieți, sa nu mai pierdem timpul. Sa-i dezbracam pe nenorocitii ăștia!
După ce reusira sa se îmbrace cu hainele victimelor, luară unul din morți și îl asezasera la volan. Nu prea stătea cum doreau ei, asa ca îl legara sa stea drept. Ii legara mâinile de volan, capul de tetiera, dar problema era cu pedalele. Cu o sfoara, Rage putea controla volanul, dar avea nevoie de acces și la pedale. Un bat rezolva problema.
   - Nu înțeleg de ce trebuie sa luam și mortăciunea asta cu noi, bombane Tim bosumflat.
   - Pentru ca șoferul va fi primul ochit. Dacă îl vor recunoaște, vom trece. Dacă nu, vor trage. Explica Rage asezandu-se pe scaunul pasagerului.
   - E nebunie curata, spune Lance ingrijirat.
   - Știu, îl aproba Rage, dar era hotărât.
   - Nu știu cum dracu o sa conduci asa! Exclama Tim când îl vede luând sfoara și bățul în maini.
   - Nici eu nu știu, spune Rage zâmbind malefic. Cred ca vom afla. Apoi se întoarce câte toți și le striga:
   - Haideți, băieți, camuflarea!
Știa ca toți credeau ca e sinucidere curata. Dar el știa, cumva, ca va trece și prin asta. Nu fără urmări, desigur, dar va trece. Trebuia sa se întoarcă acasă. Fata lui plângea de se stingea. Nu suporta acest gând. Trebuia sa se intoarca.

   - A fost ușor. M-am mirat ca m-au primit atât de bucuroși, după ce am plecat în graba. Spune Brenda intrând în casa lui Lori.
   Aceasta tocmai se întorsese de la salon, după o zi lunga.
   - Ma bucur, Brenda. Ai văzut? Nu a fost greu.
   - De mâine încep. Ști, mi-a părut rău pentru doctorul de la cabinet, unde am lucrat. A fost trist când am plecat.
   - Mai bine trist acum, decat mutilat după ce se intoarce Rage și vede cum îți dă târcoale. Spune Lori cu reproș.
   - Nu-i adevărat, e un om sincer și onest. Nu îmi dădea târcoale. Se apară Brenda.
   - Am văzut cum te privea. Dacă ar fi văzut și Rage privirea aia, cred ca ii scotea ochii pe loc. Mai bine asa, crede-ma!
Oftând în semn de capitulare, pentru ca nu avea energia sa se contrazică cu Lori, se așează lângă ea pe canapea.
   - Nici o veste? Întreabă ingrijorata.
Lori da din cap în semn negativ, privind în gol. Trecuse deja o săptămână. O săptămână în care amândouă plângeau în fiecare noapte. O săptămână lunga și plina de gânduri negre, de incertitudine.
   - Ști, dacă îl vor găsi pe Mike, Lance se va retrage. Cred ca toți se vor retrage. Inclusiv Rage. Spune Lori privind în gol.
   - L-ai cunoscut pe Mike? Întreabă Brenda manata de curiozitate.
   - Da, l-am cunoscut. Un om deosebit. Onest, glumet, optimist. Toți l-au îndrăgit foarte mult. Și mi-ar plăcea sa cred, ca dacă ar fi Lance în locul lui, ar face același lucru și pentru el. Mike are o soție, era gravida când el a plecat în ultima misiune.
   - Oh, Doamne, exclama Brenda, ducandu-si mâinile la piept.
   - Da, băiețelul lor are, acum, doi ani. Și nu-si cunoaște tatăl. Iar Mary îl tot așteaptă. Nici nu vreau sa ma gândesc ce simte femeia asta, prin ce trece. Spune Lori mangaindu-si abdomenul. Și eu sunt insarcinata, ști? Continua ea cu lacrimi în ochi.
  - Of, Lori, nu am știut!
Brenda o îmbrățișează, dar era o îmbrățișare dulce-amara. Nu știa ce ar putea sa-i spună. Asa ca rămân îmbrățișate, consolandu-se una pe alta.
   Intr-un târziu, Lori se desprinde din imbrstisare și o privește atent pe Brenda.
   - Dacă ma gândesc bine, și tu ai putea fi insarcinata. La cum îl cunosc pe Rage și cât de obsedat era de tine, în mod sigur nu te-a protejat.
Brenda își lasă privirea în pământ. Nu era o discuție confortabila pentru ea. Dar nu se gandise la asta pana acum. Și Lori ar putea avea dreptate. Un gând cumplit ii înfioară și ultimul fir de par.
   - Au ei un fel de a-si marca teritoriul, parca ar fi animale. Spune Lori cu ciuda. Dar sunt animalele noastre și ii iubim asa cum sunt. Nu pot fi iubiți tandri și blânzi. Nu pot fi genul de bărbați care vin la tine cu bomboane și flori. Ei sunt cine sunt.
O lasă pe Lori sa bata câmpii și gândurile ei zboară către noua temere. Din prima zi când o luase cu asalt, atunci la spital, și pana în prezent, Rage avusese grija, de fiecare data sa ejaculeze în ea. De fiecare data. Și a fost de multe ori. Și dacă se gândea bine, de când îl cunoscuse pe el, nu mai avusese menstruație. Nu era cazul sa se alarmeze, stresul din ultimul timp putea fi un factor de întârziere. Nu avea energia sa se gândească acum la asta. Avea alte griji pe cap. Griji de care fugise, dar care o ajunseră din urma.