PHOENIX

PATRU

   - Cat concediu poate avea?! Sigur mai lucrează aici?!
   Rage era exasperat. Trecuseră doua săptămâni de când se externase și o cautase în fiecare zi. În fiecare zi trecuse pe acolo sa întrebe de ea. Nimeni nu-i spunea nimic mai mult, decat ca era în concediu.
   Părăsește și de data asta spitalul, la fel frustrat ca în fiecare zi. Cu cât trecea mai mult timp, cu atât era mai înverșunat sa o găsească. Trebuia sa se întoarcă din concediu, pana la urma. Trebuia.
   Nu voia sa apeleze la resurse pentru a o găsi, sau pentru a-i afla numărul de telefon. Asta ar speria-o și mai tare, probabil. Lucrurile trebuiau sa curgă natural. Trebuia sa fie atent. Era disperat sa o găsească, dar știa ca nu i se va arunca fericita în brate. Știa ca ii va fi greu sa ia legătura cu ea.
   Din moment ce nu îl cautase politia, era clar ca nu făcuse nici o plângere. Doar fugise. Iar acest lucru îl intriga. De ce nu îl denunțase? Și, de ce fugise? Când ea nu gresise cu nimic.
   Întra abătut intr-un bar și își ia o bere rece, la halba aburinda. Camarazii lui erau fericiți, pe la casele lor, doar el era un lup singuratic. Nu prea ii venea sa meargă acasă, nu îl aștepta nimic acolo, decat pereții goi. Nici măcar un câine nu avea. Fiind plecat cu săptămânile, chiar lunile, în misiuni riscante, nu își permitea nici un suflet în casa. Jim deja anunțase retragerea, după ultima misiune. Fusese la un pas de moarte și se hotărâse ca e timpul sa se așeze lângă familia lui. Nimeni nu ii contestase decizia, din contra, se bucurasera pentru el. Avea un copil mic, o soție devotata. Își făcuse treaba cu sarguinta. Și Lance avea de gând sa se retragă, în viitorul apropiat. Iubita lui era insarcinata și avea de gând sa se stabilească și el. Ușor, gașca lor de demenți letali se împuțina. Pana la urma va fi nevoit sa se retragă și el, pentru ca nu mai era dispus sa își pună viata în mâinile altor oameni. Se obișnuise cu camarazii lui și ei cu el, știau fiecare ce mișcare urmează sa facă celalalt, știau ca își puteau pune viata, unul, în mâinile celuilalt. Alta echipa nu mai voia.
   Își da halba de bere peste cap și se urca intr-un taxi.
   Ajuns la casa lui de pe malul marii, pe plaja lui privata, rămâne puțin așezat pe trepte, cu privirea la marea agitata. Briza era plăcută, era liniște. Ii plăcuse proprietatea, de aceea o și luase. Era singur pe o raza de kilometri întregi. Liniște, pace... Era tot ce avea nevoie sa se recupereze după o misiune dificila.
   Doar ca de data asta nu avea liniște. Sufletul ii era zbuciumat de amintirea roșcatei. În ciuda ororii actului în sine, nu putea sa-si scoată din cap cât de bine se simțise, cât de mult ii plăcuse. Și cât de mult o dorea din nou. Probabil ar fugi oripilata de el. Deja fugise. Dar el o dorea cu ardoare. Ardea pe dinăuntru. Numai la ea se gândea. Iar ideea de a fi primul bărbat din viata unei femei îl paraliza. Nu își dorise asa ceva, niciodată. Și asa avea probleme cu unele femei care se plângeau de dimensiunile lui. Era conștient de asta. Pentru el, actul sexual trebuia sa fie plăcere pura, sublima. Nu durere, niciodată durere.
   - Dracu sa te ia! Se înjură singur.
   Nu prea voia sa meargă la culcare. De câte ori inchidea ochii vedea numai chipuri desfigurate, grenade explodand și împrăștiind mațe, auzea numai țipete, își auzea numele strigat cu disperare de camarazi pe care nu-i putea ajuta...
   Oftează greu și își duce degetele la tâmple. Nu va avea liniște pana nu o va găsi. Nu se va opri, nimic nu-l putea opri când își punea ceva în cap.
  
   Brenda pășește cu groaza pe scările spitalului. Își prelungise concediul cât de mult putuse și se refugiase la casa de la tara. Deținea o proprietate la tara, mostenire de familie,o fosta ferma mica, unde avea trei cai. Acolo era refugiul ei. Acolo se refugiase și de data asta. Sa uite, sa treacă peste. Dar când venise vremea sa se întoarcă la job, groaza puse ghearele pe ea și nu o slabea deloc. Știa ca nu trebuia sa se lase cuprinsa de panica, doar el plecase de mult. Dar se întorcea la locul unde se întâmplase totul. Fusese dureros, dar și mai dureros a fost ca nu crezuse ca pacientul ei suferind este capabil de asa ceva. O ranise din toate punctele de vedere.        Isi ia echipamentul și întra în tura cu inima stransa. Știa ca soldații plecaseră, dar tot avea un ghem în stomac. Ziua trece greu, în mintea ei se derulau imagini în care schimba bandaje pe un corp puternic, acoperit de muschi oteliti și tatuaje cu însemnele morții.
   Tocmai ieșea din tura și se îndrepta spre ieșire când aude o voce ragusita, joasa, la recepție. O voce inconfudabila, pe care nu o va uita niciodată. Vocea lui.
   - Sunt sigur ca îmi puteți furniza mai multe informații. Când iese din tura, de exemplu?
   Femeia de la recepție privește în dreptul ei și ii spune zâmbind, vrajita de farmecul lui, în ciuda cicatricei care ii brazda jumate de obraz:
   - Chiar acum.
   Rage își îndreaptă privirea spre locul unde privea femeia. Și o vede. Parul roșcat căzut în valuri, proaspăt desprins din coc, ochii verzi încărcați de spaima, geanta care o strângea cu putere la piept. Imaginea fricii intruchipate. Inima lui începe sa bata nebunește, o simte în gat, în timpane. Nu-i venea sa creadă ca era acolo.
   Brenda incremeste sub privirea lui arzătoare. Chipul lui nu trăda nici o emoție, doar focul din ochii lui negri o ardea. Simțea ca-i parjoleste pielea.
   Nici unul nu îndrăznește sa se miște. Doar se priveau. Prădător și prada. Demon și înger. Încet, corpul ei începe sa reacționeze. Se da un pas înapoi, încă unul... El face un pas spre ea, dar se oprește când ea începe sa scuture din cap, panicata.
   - Nu, șoptește ea pentru urechile ei. Nu, nu se poate.
   Apoi o rupe la fuga pe scările spitalului. Rage fuge după ea. Amândoi știau ca nu avea nici o șansă în fata unui luptător antrenat, un exemplar feroce al beretor verzi. Dar ea trebuia sa încerce. Nu ajunge departe, doar la ieșirea din curtea spitalului. Rage o prinde din urma și o apuca de brat, intorcand-o brutal cu fata la el.
   - Nu, nu, da-mi drumul, se zbate ea atenta, totuși, sa nu atragă prea mult privirile trecătorilor. El nu putea decat sa aprecieze asta. Dacă ar vrea, ar putea sa tipe și cineva ar chema politia.
   - Nu vreau sa-ti fac rău, spune el cu vocea lui ragusita. Vreau doar sa vorbim.
   - Nu, nu, lasa-ma, te rog, lasa-ma, îl implora ea stins, privindu-l cu ochii în lacrimi.
   Sfasiat de privirea ei inspaimantata, Rage o cuprinde cu bratele vanjoase și o strânge la pieptul lui puternic. Brenda se lasă îmbrățișata, găsind cumva confort în bratele lui protectoare.
   - Nu plânge, fetito, te rog nu plânge. Nu vreau sa-ti fac rău. Nu am vrut niciodată sa-ti fac rău. Ii șoptește el cu buzele lipite de creștetul capului ei.
   - Nu am vrut sa-ti fac rău, nici o clipa, trebuie sa ma crezi. Nu știu cum s-a întâmplat, nici eu nu îmi explic. Îmi pare extrem de rău pentru ce ti-am făcut. Nu pot lua înapoi, dacă as putea sa dau timpul înapoi... Se tanguia el, vizibil tulburat.
   - Te cred.