PHOENIX

PATRUZECI ȘI ȘAPTE

   Privirea i se întuneca, pulsul se accelerează, un nod dureros ii îngreunează stomacul, ochii îl ustura din cauza lacrimilor care, parca îl înțepau. Era paralizat în scaunul lui, nu se putea mișca. Ar fi vrut sa se ridice, sa meargă la ea, sa o strângă la piept și sa-i spună ca totul va fi bine. În schimb, rămâne cu ochii ațintiți asupra ei, cu toate ca nu o vedea bine, imaginea fiindu-i tulburata de lacrimile care amenințau sa-i ude obrajii.
   Când tinerele se ridica de la masa, palavragind vesele, Rage își ascunde privirea și se asigura ca nu este remarcat.
   Lașule, ești un laș. Se dojeneste el în gând. Ar fi putut sa meargă direct la ea și sa o ia în brate. Nu, nu putea, nu putea sa apară asa, din senin, după atâta timp. Timp în care ea l-a crezut mort, probabil. Ar fi fost un soc pentru ea. Mai ales ca era insarcinata, trebuia sa-si calculeze bine mișcările. Doamne, era insarcinata. Purta copilul lui. Ar fi putut sa scape de el, dacă ar fi vrut. Dar îl păstrase. Ceea ce însemna că își păstrase și speranța.
   Urmărește cu coada ochiului cum cele doua părăsesc localul, în ciripitul lor vesel. Apoi, când erau deja cu spatele la el, îndrăznește sa privească cu atenție la fata lui frumoasa, la spatele ei curbat, la fesele ei bombate, la fel de apetisante, la parul roșcat care cădea în valuri pe spate. Înghite nodul din gat și își șterge lacrimile. Inima ii bătea sa-i sară din piept și abia când da drumul aerului reținut în plămâni, realizează ca își ținuse respirația periculos de mult.
   Își duce mana la obrazul stâng și își trece degetele peste cicatricea proaspătă. Cum sa se prezinte asa în fata ei? O va oripila. O mica portiune din piele, începând de la ochiul stâng și terminandu-se sub tâmpla, ii era arsa. Nu ajungea ca avea deja o tăietură pe obrazul acela, acum avea și o arsura. Nici cu piciorul stâng nu stătea prea bine. Încă avea dureri din cauza exploziei care ii afectase mușchiul femural. Bratul drept se vindeca, dar se simțea ca o mașinărie avariata grav. Se simțea obosit. Singurul lucru care îl ținuse în viata si ii oferise forța necesara sa meargă mai departe, sa treacă prin foc și apa, era gândul la ea. Brenda. Ea îl ținuse în viata. Singurul lui scop în astea patru luni a fost sa ajungă la ea. Și acum? Acum ce? Era blocat, se temea, era ca și paralizat.
   Se ridica ușor de la masa și se îndreaptă șchiopătând spre ieșire. Se asigura ca fetele nu erau în preajma, apoi merge posomorât spre mașina lui. Atunci își da seama. Mașina lui! Brenda ar recunoaste-o, dacă ar vedea-o! Griffith! El știa ca s-a întors. Acolo a fost primul loc în care s-a dus. I-a raportat lui Grifftih, si-a semnat retragerea, apoi își luase mașina de la baza. Cu inima cât un purice, mai face câțiva pași în parcare.
   Lângă mașina lui stătea Brenda. Lori vorbea agitata la telefon, probabil cu Lance, care o informa deja despre noutățile pe care le deținea Grifftih. Dar Brenda... Se uita la mașină lui ca la o fantoma, cu ochii mari, înlăcrimați, cu mâinile împreunate la piept... Sacoșele cu mici cumpărături zăceau la picioarele ei. Rochia, dintr-un material curgător, ii evidenția burtica de gravida. Era superba, era ca o zeița din Olimp.
   Rage rămâne pe loc, cu privirea la ea, cu inima batand nebunește, respirând greu. Atunci, privirea ei o găsește pe a lui. Prima data i-a putut citi în ochi socul, apoi neîncrederea, pe urma, când lacrimile au început sa-i ude obrajii... Nici nu știa ce sentimente o încercau, ce putea fi în sufletul ei. Dar ea începe sa facă pași mici spre el, ușor, precaut. El nu îndrăznește sa se miște. Rămâne pe loc, cu privirea atintita asupra ei. Nu mai exista nimic în jur. Nu mai vedea nimic. Doar pe ea.
   Brenda se oprește la jumatea drumului. Lacrimile o inecau, suspinele ii ingreunau respirația. Apoi începe sa alerge spre el.
   Rage o așteaptă tinandu-si respirația, încercând sa-si retina propriile lacrimi. Trecuse prin iad ca să ajungă la ea. Apoi se temuse de o respingere din partea ei. Iar acum, ea alerga în culmea fericirii, spre el.
Când ajunge aproape de el, o lasă să i se arunce în brate, o strânge la piept si își îngroapă nasul în parul ei. Brenda plângea în hohote la pieptul lui, incontrolabil și isteric. Nu-i venea sa creadă ca se afla în bratele lui, ca, intr-adevar, el era acolo. Visase de atâtea ori la acest moment... Își înaltă capul sa-l poată privi. Ii pipăie obrajii inaspriti de barba crescuta. Îl simțea, era acolo, era în carne și oase. Realizând ca nu e un vis și ca totul e aievea, izbucnește intr-un nou hohot de plâns și se arunca din nou la pieptul lui, strangandu-l cu putere.
Rage simțea cum sângele ii aleargă prin vene și parca timpul se oprește în loc. Nu știa la ce sa se aștepte când ajunge acasă, nu știa dacă va ajunge acasă sau când... Pana ajunse pe teritoriul american, totul era incert, totul era pe muchie, trebuise sa facă lucruri care nu dorea sa și le amintească, lucruri oribile, trebuise sa îndure lucruri oribile, ca să poată ajunge acasă. Poate dacă nu ar fi fost ea... Nu s-ar fi luptat atât de mult, si-ar fi acceptat soarta și ar fi murit eroic intr-o lupta fără sorti de izbândă. Dar ii promisese ca se va întoarce. Ii era dator cu asta, chiar dacă durase mai mult decât ii promise, chiar dacă păruse imposibil în anumite momente, chiar dacă si-a depășit propriile limite în alte momente... Trebuise cu orice preț, sa se întoarcă la ea. Apoi, cu cât se apropia mai mult de casa cu atât îl năpădeau mai multe gânduri și griji. Dacă ea nu mai voia sa-l vadă? Dacă noua cicatrice de pe fata ii provoca repulsie? Dacă avea, deja, pe altcineva? Dacă nu îl putea ierta?
Dar, uite-o acum... Se cuibărește plângând de fericire la pieptul lui. Spulberând toate gândurile negre, toate temerile și toate îndoielile. Simțind dorul și disperarea în îmbrățișarea ei. Nu spunea nimic, doar plângea și nu-i dădea drumul.
   - Nu plânge, fetito, te rog, nu plânge. Ii șoptește el cu blândețe, mangaind-o pe spate, cu obrazul lipit de creștetul ei. Dar suspinele ei se întețesc. Rămân îmbrățișați asa, o vreme lunga, pana când suspinele ei se transforma în oftat ușor. Totuși, nu părea ca e pregătită sa-i dea drumul.