PHOENIX

PATRUZECI

   Încercând sa distingă ceva prin bezna rece, Rage se sprijină de zidul umed cu miros de mucegai. Era obișnuit cu astfel de situații. Încearcă sa focalizeze imaginea intr-un punct de unde se auzeau gemete înfundate, dar cu ochiul drept, rămas nevătămat, nu prea reușește. Celalalt nici nu-l putea deschide, era umflat, îl durea. De fapt, il durea tot corpul, dar nu avea timp de asta acum. Încearcă sa-si dea seama cati inși erau acolo, prizonieri cu el. După sunetele înfundate, venind din toate direcțiile, șoapte și gemete, realizează ca erau mulți. Asta era bine. Griffith îl avertizase ca vor fi mulți. Nu putea vedea în ce stare erau, dacă puteau face fata unei ambuscade urmata de o goana nebuna pe la poalele munților, prin teren accidentat.
   - Mike? Șoptește el cu speranța în suflet. În fiecare temniță pe care o înfundase, rostise numele camaradului pierdut. De obicei, nu primea răspuns, sau primea de la un alt Mike.
   - Mike, repeta el puțin mai tare.
   Un geamăt prelung străbate încăperea.
   Cuprins de nădejde, Rage spune incet:
   - Mike, dacă ma auzi, spune ceva. Fa ceva, da-mi un semn. Sunt eu, Rage! Orice semn, Mike.
   Rage știa ca afganii nu apreciau comunicarea între prizonieri, de multe ori erau pedepsiți aspru, dacă erau prinși conversand. Dar trebuia sa riște, pentru ca primise o reacție când ii rostite numele. Putea fi alt Mike, din nou. Dar putea fi chiar Mike al lor.
   - Nimic... Nu ne... Fran...ge, se aude slab din partea stânga a lui Rage, undeva mai departe.
   În acel moment, Rage inchide ochiul drept, înghite în sec, încearcă sa-si calmeze bătăile inimii și lasă o lacrima sa curgă. Îl găsise. În sfârșit, îl găsise. Simte cum o forță de nemăsurat pune stăpânire pe el. Va răzbi și de data asta. Îl găsise pe Mike și îl va reda familiei. Se putea retrage acum, avea și un motiv serios sa se retragă.
   - Suntem o forță, suntem invincibili, răspunde Rage în șoaptă. Ceea ce va urma se numește măcel. Avea toate motivațiile.
   - Foieste-te, sa-mi dau seama pe unde ești, ii sopteste camaradului suferind. Știa ca nu era intr-o stare prea buna, după cum îl auzise vorbind. Dar îl va scoate de acolo. Cu orice preț. Trebuia sa ajungă și el acasă, asa cum i-a promis fetei lui.
   Aude foieli ușoare și începe sa se deplaseze încet, în direcția de unde venea zgomotul. Se împiedică de ceva, când cade peste piedica, realizează ca era un cadavru. Cine știe când murise bietul om. In orice caz, la cum mirosea, asta se întâmplase de mult.
   Reușește sa ajungă cumva în locul de unde se auzeau fosnetele. Se lasă pe vine și întinde mana. Prinde un picior, crede el și strânge ușor.
   - Mike? Șoptește din nou.
   - Aici, se aude o șoaptă puțin mai încolo.
   Piciorul pe care îl prinse era inert. Nici o mișcare. Alt cadavru. Oare cati mai erau în viata? Își continua deplasarea cu grija, depistand încă doua cadavre, pana ajunse în sfârșit la camaradul lui.
   - Eu sunt, șoptește acesta când mâinile lui Rage ii pipăie bratul în bezna.
   - Te-am găsit, frate, te-am găsit.
   Mâinile cercetatoare ale lui Rage continua sa pipăie corpul lui Mike, în căutare de avarii grave. Îl alarma cât de mult slăbise. Era numai piele și os.
   - Știam eu... Ca ai sa vi.
   - Cat de ranit ești? Poți merge?
   - Da, o sa pot. Nu sunt... ranit tare. M-au cotonogit ieri. Sunt doar slăbit. Nu am... răni sau ceva. Poate ca mi-au rupt vreo coasta... nu știu.
   - Plecam de aici. Ai înțeles? Cu toții. Spune Rage hotărât.
   - Nu, de data asta... nu ne întoarcem cu toții acasă. Spune Mike și încearcă sa se ridice.
   - Ce vrei sa spui?
   - Mulți... au pierit în prima luna... de prizonierat. Și pun pariu... ca mai mult de jumate... din corpurile care zac aici... sunt neînsuflețite.
   Mike vorbea greu, făcea eforturi, Rage își dădea seama. Dacă a zis el ca l-au bătut cu o zi în urma și credea ca are o coasta rupta, atunci avariile erau mai mari.
   - Nici nu ști... cat ma bucur sa te aud... ca nu te pot vedea.
   - Și eu ma bucur frate, ca te-am găsit, în sfârșit. Dacă ai ști cât te-am cautat. Rage se apleaca sa-si îmbrățișeze camaradul, și din nou e izbit de cât de mult slabise. Îl sprijină de el și îl ajuta a se ridice. Mike geme ușor de durere si se agata de trupul solid al lui Rage.
   - Mary? Întreabă el cu teama.
   - Mary te așteaptă acasă cu o surpriza. Răspunde Rage zâmbind. Deși Mike nu-i putea vedea zâmbetul.
   - Ma... așteaptă? Se mira el, începând sa se sprijine mai mult pe picioarele lui.
   - Normal ca te așteaptă, ce ai crezut?
   - Ca m-a crezut mort și... s-a recăsătorit.
   - Mary a avut încredere în noi, când i-am spus ca nu esti mort. Și a avut încredere ca te vom găsi. Asa ca hai sa ajungi la ea.
   - Voi ajunge, Rage! Și dacă e ultimul lucru pe care îl fac, voi ajunge la ea.
   Rage știa ca asta îl va determina sa lupte cu tot ce are, ca să ajungă la iubita lui soție. Când va afla ca are și un băiețel... Dar acum de asta avea nevoie. De o doza de adrenalina, cât sa iasă de acolo.
   - Încetați cu poveștile. Se aude o voce din întuneric. Vreți sa între iar și sa ne macelareasca pe toți?
   - Cine se simte în stare sa ducă o lupta corp la corp, sa ma urmeze. Spune Rage cu voce tare. Nu mai trebuia sa se ferească, îl găsise pe Mike și nu vor putea ieși de acolo decât dacă intrau afganii peste ei. Dacă făceau gălăgie, ii atrăgeau.
   - Ești nebun de legat, se aude alta voce.
   - Da, doar ca nu au putut sa ma lege, răspunde Rage.
   - Care vrea sa rămână, sa rămână. Care vrea sa riște și sa vina cu mine, sa vina acum.
   Se adunara vreo doisprezece inși, curajoși. Restul, erau prea slăbiți încât sa mai poată vorbi, sau prea răniți incat sa se mai poată mișca. Deși îl durea sufletul, nu avea ce face în privința lor. Oricum nu ar fi făcut fata drumului, luptelor. Chiar și asa, nu era sigur ca vor supraviețui toți care s-au adunat.
   - Fiți atenți. Când vor întra ăștia, ii vom ataca fulgerător. Vom răpune unul, doi, câți întra pe ușa. Restul, vor deschide focul. Găsiți câte un cadavru, sigur sunt destule, sa îl folosiți pe post se scut.
   Fiecare începe sa caute și sa se pregătească.
   - Poți face asta, Mike. Ca pe vremuri. Îl incurajeaza Rage.
   - Da, exact ca pe vremuri. Nimic nu ne frânge.
   - Suntem o forță, suntem invincibili.
   Atrași de harmalaie, teroriștii se îndreaptă grăbiți spre temnițe.
   De o parte și de alte a ușii, Mike și Rage așteptau în alerta.
   - Ii dezarmez, ii naucesc bine și ti-i pasez sa le rupi gatul. Tu ești expertul în asta. Spune Rage zâmbind malefic.
   - Nu cred ca mi-am ieșit din mana.
   - Perfect. Hai ca începem, anunță Rage când aude zăvoarele ușii metalice.