PHOENIX

DOUĂZECI ȘI PATRU

   După două săptămâni, Lance reușește sa dea de urma lui Rage. Ii anunță pe toți și în scurt timp erau gata de plecare. Nu ii mai spuse Brendei ca echipa lui Rage avusese probleme și au fost cu toții capturați. Ca Rage era grav ranit și ca nu va fi capabil sa ajungă la punctul de extracție pe picioarele lui. Ca fusese imprudent în mod intenționat, de fapt, nu ii pasa ce se întâmplă cu el.  Asa ca pornesc cu toții la drum, spre locația unde a fost ultima data Rage, sperând ca îl vor găsi în viata. Venise și Jim, deși își anunțase retragerea.
   Elicopterul ii aștepta echipat, cu elicele în mișcare.
   - Haideți, băieți, sa-l scoatem de acolo. Sa-l aducem acasă. Striga Lance în timp ce se îmbarcau.
   - Nimic nu ne înfrânge! Striga și Jim, determinat. Apoi strigau toți în cor:
   - Suntem o forță! Suntem invincibili! Nimic nu ne înfrânge! Suntem o forță! Suntem invincibili!
   Și asa decolează elicopterul, în strigatele lor de autoincurajare.
   Brenda încerca să se concentreze la locul de munca, dar mintea ii era doar la Rage. La faptul ca treceau zilele și săptămânile și nu avea nici o veste. Uneori simțea ca se sufoca de griji. La fiecare tura de soldați răniți care ajungeau la spital, inima ii sarea din piept și deznădejdea creștea tot mai mult când Rage și ai lui nu erau printre ei.
   Și Lori era îngrijorată, pentru ca Lance nu a mai dat semne de viata de câteva zile. Pana atunci, tot ce aflase de la el era ca se aflau aproape, dar locația era împânzita de inamic si avansau anevoios, încă nu știau nimic de Rage și ceilalți nefericiți. Practic, nu avea nici o veste pentru Brenda. Iar Brenda se stingea pe zi ce trecea.
   - Îl vor aduce acasă, ai sa vezi, o incuraja Lori pe roscata, dar nici ea nu era foarte convinsa.
   Asa ca zilele treceau cu greu, una după alta.
   Pentru ca spitalul se umplea de militari răniți, care veneau în valuri, din Afganistan, spitalul solicitase ajutoare și primise echipe de medici pregătiți. Brenda se oferise sa lucreze ture duble, pentru a-si tine mintea ocupata și când ajungea acasă era extenuata, făcea doar un dus și se culca. A doua zi o lua de la capăt. Și nu mai avea timp sa se gândească la tot ce se întâmplase, la tot ce se putea întâmpla, sau s-a întâmplat deja fără știrea ei. Asa treceau zilele una după alta fără sa le mai tina socoteala. Se simțea ca un roboțel băgat în priza, apoi, ajunsa acasă, se deconecta.
   Printre echipele de medici, se afla și un tânăr rezident, drăguț, genul de înfumurat sigur pe el. Pusese ochii pe Brenda din prima zi în care venise în spiral. Brenda se rezuma la politețuri distante, dar tânărul nu se dădea bătut. Pur și simplu o obosea cu atențiile și apropo-urile lui. Inima ei bătea pentru Rage și fiecare zi care trecea o aducea tot mai aproape de prăpastia disperării.
   Intr-o zi mohorâta, Brenda primește un apel de la Lori.
   - Brenda, pregătește terenul. Tipa Lori în telefon. Vin băieții noștri. Se întorc acasă!
   O auzea plângând pe Lori de fericire. Începuse sa plângă și ea, nevenindu-i sa creadă ce tocmai auzise.
   - Lori, ești sigura?
   - Da, tocmai am vorbit cu Lance. Sunt răniți, toți, Brenda. Dar se întorc!
   Brenda începuse sa plângă de-a binelea acum, și ușurată și îngrijorată. Inima ii bătea nebunește, aerul devenise insuficient.
   - Rage? Întreabă ea temătoare.
   - Știu doar ca e inconștient. Dar trăiește.
   Brenda lasă telefonul sa-i cada, se prăbușește și ea în genunchi. Auzea vocea lui Lori cum o striga în telefon, dar era incapabila sa ridice telefonul. Era incapabila de orice reacție.
   După câteva clipe isi șterge lacrimile hotărâtă. Probabil au fost anunțate deja, echipele de interventii. Așteptau pregătiți noul val de militari. De data asta, va fi și Rage printre ei.
    Cu toate ca urma sa iasă din tura dubla, se întoarce curajoasa la treaba. Venea Rage.
   În spital deja au început pregătirile pentru noul val de militari. Brenda era printre echipele de intervenție. Se auzeau elicopterele cum se apropie. Inima ei bătea tot mai tare în anticipare. Trebuia sa se pregătească sufletește pentru orice avea sa vadă. Nu știa în ce stare era Rage, cum arata. Era cu sufletul la gura. Apoi aude elicopterele aterizând. Oh, Doamne! Oh, Dumnezeule! E aici. În sfârșit, e acasă! Brenda simțea ca o ustura ochii de lacrimile pe care, cu greu, și le retinea. Și porțile se deschid, targa după targa întra în viteza. Primul necunoscut, al doilea, al treilea, apoi... Jim. Era conștient, nu părea grav, dar era acoperit de sânge, nu-si putea da seama. Apoi Lance. El se vaieta. Se vedea ca avea dureri.
   - Rezista, amice, ii spune ea încetișor, apropiindu-se de targa lui. A ajuns și Lori. Doar ca nu o lasă în unitatea de primiri urgente. Dar e aici. Ca sa ști. E alături de tine.
   Lance o prinde de mana, cu ultimele puteri și se străduiește sa vorbeasca:
   - Brenda...
   - Nu te forța să vorbești, conserva-ti puterile. Ii spune ea punandu-i palma ușoară pe frunte.
   - Rage, se chinuie el din nou. Îmi pare rău, Brenda. Ii șoptește el și targa lui dispare în saloul de terapie intensiva. Lasand-o pe ea în ghearele deznădejdii. Și se intoarce spre porțile care se deschid din nou, permițând accesul pentru ultima targa. Inima i se strânge, genunchii i se înmoaie. Mai mulți medici se agitau pe lângă targa din mers, soluții perfuzabile pe suporturi mobile fluturau după targa în viteza.
   - Îl pierdem! Striga unul din medici.
   - Pregătiți defibrilatorul! Striga altul.
   - Mai repede, mai repede! Îl pierdem!
   - Azi nu pierdem pe nimeni, m-ati auzit, doctorilor!
   Brenda încerca să fuga intr-acolo, dar parca avea picioarele de plumb, parca ceva o trăgea înapoi. Nici nu știe cum reușește sa ajungă lângă targa în mișcare, dar reușește sa se apropie. Iar imaginea o sfâșie în mii de bucăți. Rage zăcea inconștient, intubat, plin sânge și răni deschise. De la umăr pana la cot, carnea ii era sfâșiată, pieptul ii era ciuruit, de gloanțe? Nu avea cum sa mai respire dacă era asa. Chipul murdar, acoperit de sânge și noroi, era de nerecunoscut. Piciorul stâng ii sangera masiv de undeva, dintr-o rana pe care nu o putea vedea.
   Simte cum vederea i se întuneca și i se înmoaie picioarele. Dar o voce o aduce înapoi la realitate.
   - Brenda! M-ai auzit?!
   Doctorul se întoarse spre ea, pentru ca nu obținuse nici un răspuns din partea ei.
   Ea îl privește pe doctor naucita, ca și când nu îl recunoștea.
   - Ești în stare sa intri in sala de operație?! Avem nevoie de tine, știu ca trebuia sa ieși din tura, dar nu mai avem asistenți!
   - Da, pot, răspunde ea încet, determinata. Nu era momentul sa se piardă acum cu firea. Rage avea nevoie de ea.
   Imediat de pătrund în sala de operații, medicii încarcă defibrilatorul. Când tricoul lui Rage este îndepărtat, Brenda suspina involuntar, când ii vede pieptul. În apropiere de umărul drept avea o gaura de glonț, se vedea clar asta. Dar tot pieptul ii era străpuns de ceva ascuțit, ceva ii ciuruise carnea.
   - Mina cu alice, exclama unul din medici.
   - Oameni buni, îl pierdem! Striga iar medicul panicat.
   Aparatul care monitoriza bătăile inimii lui Rage, scotea un sunet strident, continuu, mortal... Brenda incremeneste.
   - Eliberați! Striga unul și pune electrozii pe pieptul lui Rage. Socul se descarca, zguduind trupul lui masiv. O bătaie de inima și iar se oprește.
   - Încarcă din nou! Eliberati!
   Al doilea soc ii repune inima în funcțiune.
   - Suntem bine! Haideți sa scoatem glonțul ala. Și alice de la mina aia nenorocita, cred ca sunt vreo trei.
   Brenda simțise ca moare și ea când inima lui se oprise. Încearcă sa se adune, sa ajute la operație. Era nevoie de ea. Rage avea nevoie de ea.