PHOENIX

TREIZECI ȘI UNU

   - Hai sa pregătim cina aia, propune Rage simțind ca începe sa o ia razna dacă nu se oprește acum. Dacă nu se oprea acum, probabil ca nu se mai oprea deloc. Și iar ajungea în punctul de unde a început totul.
   - Hai, spune ea simplu și se desprinde din îmbrățișarea lui. Cu greu, el ii da drumul și ia cuțitul abandonat pe tocător.
   - Dacă ai ceva de tăiat, o voi face eu. Spune el cu vocea lui ragusita.
   Brenda deschide frigiderul și scoate o roșie, un ardei, caș și câteva oua. Rage se uita nedumerit la ea.
   - Cum le tai? O întreba văzând ca e tulburata.
   - Roșia și ardeiul, rondele. Cașul, cubulețe. Explica ea scurt și la obiect. Rage se pune pe treaba și ea începe sa bata ouăle. Incerca sa se concentreze pe ce trebuia sa facă, dar era prea tulburata de momentul lor de mai devreme, ca să se poată coordona ca lumea. Bătea oula de parca le ura, de parca meritau...
   Rage ii sesizează neliniștea și ii pune mana pe cea cu care ținea ustensila de bătut oua. O oprește din ce făcea și ii pune cealaltă mana sub bărbie, obligând-o sa-l privească.
   - Linisteste-te, fetito, doar gătim împreună. Ii spune el calm, încercând sa o calmeze și pe ea.
   Brenda il privește cu ochii mari, incapabila sa vorbească. Iar el simțea cum se pierde în verdele ochilor ei frumoși.
   - Doar gătim împreună, repeta Brenda mai mult pentru ea.
   - Exact, o asigura el. Apoi se întoarce la feliat. Trebuia sa își țină mâinile ocupate, altfel risca sa ajungă iar pe trupul ei mlădios.
   - Ști, Lori e tare necăjita ca nu poate sa dea de tine. Schimba el subiectul în timp ce felia ardeiul. E chiar îngrijorată.
   - Știu ca nu a fost frumos din partea mea sa dispar asa, dar dacă le spuneam ce am de gând, poate ca ar fi încercat sa ma oprească.
   - Poți fi sigura de asta.
   - Și dacă le spuneam unde merg, ti-ar fi spus și ție.
   - Și de asta poți și sigura. Doar ca știai ca oricum te-as fi găsit. Oricât ai încercat sa-ti ștergi urmele, tot nu ai avut nici o șansă. Eu găsesc oameni, Brenda și ii aduc acasă. Printre altele, asta e scopul principal al misiunilor mele.
   - Știam, dar nu credeam. Nu credeam ca ma poți găsi tocmai aici, unde casele nici măcar nu au numere, unde nu se știe exact numărul de locuitori, unde sunt persoane care nici măcar nu au buletin.
   - Oriunde ai fi și orice ai face, eu te voi găsi. Sa nu uiți asta, fetito. Mereu te voi găsi.
   Brenda termina de umplut o tava cu ingredientele, așează frumos deasupra tot ce feliase Rage și aprinde focul în cuptor.
   - Cine sa te mai înțeleagă? Întâi ma hartuiesti, apoi ma gonesti, acum iar ma hartuiesti... Nu inteleg și asta ma scoate din minți, mărturisește ea și se așează pe un scaun. Își toarnă putina limonada dintr-o carafa așezată pe o tava de sticla, alături de câteva pahare, chiar pe mijlocul mesei. Ii toarnă și lui un pahar, fără sa-l întrebe. Gusta puțin, apoi merge la frigider și scoate câteva cuburi de gheata. Îi pune și lui, tot fără sa-l întrebe.
   - Vezi? Spune el urmărind atent fiecare mișcare a ei. Ma completezi, pentru ca ști ce am nevoie și pentru ca nu trebuie sa-ti spun nimic, pentru ca tu ști deja. Nu pot fără tine, asa cum ti-am spus deja. Am încercat, de asta m-am depărtat, dar nu merge. Nu pot și nici nu mai vreau sa stau fără tine.
   Rage se așează la masa si ia o gura zdravănă din limonada cu gheata.
   - Dar dacă eu asta îmi doresc? Dacă eu nu te vreau în viata mea?
   - Uita-te la mine, fetito! Uita-te în ochii mei când spui asta. Și dacă poți s-o faci, eu o sa ies pe ușa în momentul asta și nu ma mai vezi, niciodată.
   Brenda ura siguranța cu care vorbea el, siguranța pe propria lui persoana, știind ca ea nu va fi capabila sa-i spună asa ceva, când el ii spusese clar ca nu o sa-l mai vadă, dacă o face. Practic, o șantaja. Dar, atunci, ea de ce fugise din Monterey? De ce se ascunse în satul asta uitat de lume? Nu ca să scape de el? Nu fugise de el? Atunci de ce o inspaimanta atât de tare gândul de a nu-l mai vedea niciodată? Confuza, iritata, tulburata, Brenda rămâne tăcută.
   - Nu poți, nu-i asa? Spune Rage cu provocare în glasul răgușit.
   Brenda se ridica de la masa și arunca tava în cuptorul încins. Nu, nu putea. Și era furioasa pe ea ca nu putea.
   - Ce se va întâmpla cu noi, Rage? Izbucnește ea intr-un final. M-ai găsit, ok, ai venit după mine! Dar acum, ce?! Ce facem?! Sau ce vrei sa faci?! Unde duce nebunia asta?!
   Rage se ridica și el și merge în fata ei, o cuprinde cu bratele și o strânge la pieptul lui.
   - Va trebui sa aflam, spune el încet. Un lucru știu sigur, nu pot fără tine. Și după ce mi-ai spus ca ma iubești, mai tare m-ai dat peste cap. Nu-mi pot scoate din minte cuvintele alea! Tu ști ca nimeni nu mi-a mai spus asta, pana la tine? Absolut, nimeni, niciodată!
   - Îmi pare rău, spune ea cu emoție în glas.
   - Asa ca nu-mi cere sa te las, când nici tu nu-ti dorești asta. Pentru ca nu te las, fetito, oricâtă rezistenta ai opune.
   Nu mai avea nici o șansă. Sufletul ei era condamnat la suferința.
   - Vei pleca din nou, suspina ea.
   - Ma voi intoarce.
   - Voi sta cu sufletul la gura, pana te vei întoarce.
   - Mereu ma întorc, indiferent. Nu pot fi răpus atât de ușor.
   - Nu pot sa stau mereu cu inima stransa pana te întorci tu. Nu vreau sa trăiesc asa! Nu pot trai asa! Tocmai pentru ca te iubesc, înțelegi?!
   Bratele lui se strâng mai tare în jurul ei si Rage oftează greu.
   - Hai sa nu ne gândim atât de departe și sa trăim clipa. Încă sunt aici.
   Nu-i oferise un răspuns sau o promisiune. Ea știa ca nu putea sa promită nimic. Știa ca nu putea oferi multe, dar va lua totul. Sufletul și inima ei, echilibrul și liniștea ei, toată iubirea ei... Întreaga ei ființa. Va lasa în urma lui un gol imens, o va seca de tot ce avea de oferit , lasand-o pustiita, amortita, moarta pe dinăuntru.