PHOENIX

PATRUZECI ȘI CINCI

   - Pur și simplu a fost fantastic, a fost incredibil. A nimicit tot în calea lui...
   - Ne-a creat culoar sa putem acționa în siguranță...
   Vocile se auzeau cumva departe, dar totuși aproape, în ecou. Dar Brenda nu putea deschide ochii, nu putea schița nimic... Cade în somn profund, din nou.

   - Nu pot sa cred ca a distrus toată tabăra de unul singur...
   - Când își pune, nebunul, ceva în cap, face ravagii...
   - Cum dracu facem? Cum dam de el?
   Acelasi voci o înconjurau din nou. Recunoaște vocea lui Lance, dar se pierde firul repede. Adoarme iar.

   - Pierdem timp prețios. Brenda e pe mâini bune, dar noi trebuie sa plecam de urgenta.
   - Da, medicii ne-au asigurat ca este stabila. Noi trebuie sa ne mișcăm. Urgent.
   - Haideți, băieți!
   Apoi se lasă liniștea. Atunci se trezește și Brenda. În liniștea asurzitoare. Panicata, îngrozită, dorindu-si sa moara.
   - Rage, șoptește ea știind ca nu o aude nimeni.
   - Odihneste-te, scumpo. Nu te forța, se aude vocea blanda a lui Lori.
   - Lori, exclama Brenda plina de speranța. Era acolo, prietena ei era acolo, lângă ea.
   Aceasta se așează pe marginea patului și o prinde de mana.
   - Trebuie sa te odihnești acum, Brenda. E foarte important. Avem timp pentru toate. Dar acum, trebuie sa te odihnești.
   - Rage? Întreabă din nou Brenda, cu încăpățânare. Simțea ca ii rostise numele cu ultimele puteri, dar trebuia sa știe.
   - Scumpo, nu te agita acum, medicul a spus ca e o chestiune de viata și de moarte, acum, dacă nu te odihnești. Asa ca, vorbim după ce te mai intremezi puțin.
   Lori nu se lasă înduplecata și Brenda nu are putere sa lupte cu ea. Era sedata, în mod clar. Pentru ca simțea cum aluneca iar în lumea viselor. Cu toate ca se opune senzației de somnolenta, se încăpățânează sa se dezmeticeasca, dar nu reușește. Orice i-au administrat, era incapabila sa i se opună. Și somnul o cuprinde din nou.
   Când se trezește, camera era cufundata în întuneric. Era singura. Probabil ca Lori plecase acasă, cum era și normal. Incerca sa se dea jos din pat, dar membrele ii erau amorțite. De ce o sedasera în halul acela? Nu era pericol public si nu avea nevoie nici de cămașă de forță. Ce se întâmplase de au considerat ca trebuia drogata chiar asa? Nu-si amintea nimic de când ajunse la spital. Asta pentru ca nu a fost treaza, de când era acolo. Tot ce își amintea era ca Rage nu o urmase, asa cum a promis. Panica și deznădejdea ce o simțise când realizase ca el rămăsese în urma ca sa-i asigure ei ieșirea, o paralizau. Poate chiar cu prețul vieții lui. Neputința, groaza, disperarea și durerea ce o naucisera în acel moment... Cam asta își amintea. Începe sa plângă, amintindu-si iar și iar, mesajul lui, acel ultim mesaj ce ii ramase întipărit în minte.
   Sa nu plângi, fetito. Ma doare sufletul când te vad plângând. Chiar dacă nu te vad când citești mesajul, știu ca plângi. Nu plânge. Ma voi intoarce. Mereu ma întorc, mai ști? Pana atunci, ai timp sa-ti pregătești rochia de mireasa. Pentru ca nu mai scapi. În ziua în care ma întorc, te măriți cu mine, fetito. Ști ca pot sa te iau de nevasta cu forța, dacă trebuie? Sigur ca sti. Asa ca nu plânge. Te iubesc cum nu am iubit pe nimeni, vreodată. Ești aerul ce îl respir, ești resortul meu. Ma întorc, fetito, asa ca, te rog, nu plânge. Te rog, nu plânge.
   Asa ii spusese, nu? Astea au fost cuvintele lui, ca se va întoarce. El mereu se întoarce. Și o va face mireasa lui.
   - Atunci, unde ești acum?! Se tanguie ea printre suspinele violente ce ii zguduiau trupul.
   Se întinde înapoi în pat, fără sa-i mai pese de nimic. Nu mai voia nimic, nu mai avea nevoie de nimic. Dacă Rage pierise, atunci nici viata ei nu mai avea nici un sens. Dar nu avea de unde sa știe asta, cu certitudine. Camarazii lui plecaseră în căutarea lui, sau a rămășițelor lui... Plângea necontenit, neconsolat. Era neputincioasa, era disperata și îndurerată.
   Asa o găsește Lori dimineața când întra în salon. Întinsă pe spate, cu ochii pironiti în tavan, umflați și inrositi de plâns. Chipul ei frumos era lipsit de expresivitate. Privirea ei era rătăcită nu se întoarce spre Lori când aceasta o saluta încetișor.
   - Vreau sa știu ce s-a întâmplat. Spune Brenda cu ochii pironiti în tavan, când Lori se așează pe marginea patului.
   - Ai fost puțin deshidratata, ai avut o cădere masiva de calciu și fier...
   - Nu cu mine! O intrerupe Brenda, apoi se întoarce sa o privească pe Lori în ochi. După o clipa în care cele doua se privesc în tăcere, Lori incepe:
   - Rage a luat un elicopter și a pornit în căutarea ta. A distrus toată tabăra de unul singur după ce te-a scos de acolo. S-a asigurat ca nu vine nimeni după tine, cât timp băieții noștri te-au pus la adăpost. Ei s-au întors după el, dar nu mai era nimic acolo. Rage a distrus totul. L-au cautat, dar în zadar. Nu mai era nici o urma de el. Nu mai era nimic. Griffith a trimis doua echipaje, de atunci, dar de fiecare data s-au întors fără rezultat.
   - Crezi ca a murit?
   - Nimeni nu crede asta. Băieții noștri nu vor avea liniște pana nu-l vor găsi.
   Brenda analizează bine cele auzite, apoi intreaba:
   - Eu, de ce am fost sedata?
   Lori oftează și ii mângâie obrazul cu vârful degetelor.
   - Nu ai fost sedata, scumpo. Nu în starea în care esti. Nici medicii nu-si explicau de ce nu te trezești. Ti-au făcut analize peste analize, dar toate au avut rezultate bune. Oricum, nu aveai ce sa faci, chiar dacă erai pe picioarele tale.
   - Cat timp am stat aici?
   - Doua saptamani.
   - În ce stare sunt, dacă analizele au ieșit în regula?
   Lori oftează greu, apoi spune resemnata:
   - Ești insarcinata!