PHOENIX

DOUĂZECI ȘI OPT

   - Cum adică si-a dat demisia?! Ce tot spuneți acolo?!
   Rage se ridica în capul oaselor, se strâmbă puțin de durere, dar o ignora și îl prinde pe Lance de mana.
   - Nu știu ce sa zic, frate, spune acesta neputincios. Asta e tot ce știm și noi. Când Lori nu a gasit-o nicăieri, s-a gândit ca e acasă, o fi libera, după câte ture duble bagase.
   - Am sunat-o, spune Lori trista, dar are telefonul închis. M-am hotărât sa merg pana la ea acasă, deja eram îngrijorată. Dar nici la ea acasă nu e nici o mișcare. Apoi am întrebat aici, la recepție, când mai este de serviciu. Atunci mi-au spus ca a demisionat la zi.
   - Se ascunde, spune Rage cu calm. Dar pe dinăuntru clocotea.
   - Noi am venit sa te ducem acasă asa cum se cuvine, spune Lance. Și asta am de gând sa fac. Știu ca o vei cauta, dar ia-le pe rand. Acum, hai sa mergem o data.
   - Hai sa mergem, spune Rage printre dinți. Avem treaba.
   - Ceva îmi spune ca asta nu miroase a bine. Știu ca o vei găsi, dar întrebarea este, ce vei face când o vei găsi?
   Lance îl privea cu reproș. Reproș vis-a-vis de seara când o culese pe Brenda de la el de acasă, și o trimisese cu Lori la ea, acasă. Reproș fata de intențiile prietenului sau, pe care le cunostea deja.
   - Nu știu, spune Rage, ieșind vijelios pe ușa, după ce se imbracase în graba. Tot ce știu e ca trebuie s-o găsesc.
   Oftând resemnat, Lance îl urmează alături de Lori.
   - Dacă o găsești, și o faci sa sufere din nou, îți rup picioarele. Îl amenință Lori.
   - Poți începe de pe acum. Răspunde Rage. Nu știu ce se va întâmplă când o voi găsi. Știu doar ca sunt furios acum, pentru ca încearcă sa fuga de mine, deși i-am spus ca nu va avea nici o șansă. În maxim o săptămână o voi găsi.
   - Cum crezi ca vei face asta? Întreabă Lance, curios.
   - Uiți ca Griffith îmi este dator pana peste cap. Și uiți ca el găsește echipele rătăcite pentru extracții. Cine ne da coordonate? Cine găsește acul în carul cu fan?
   - Griffith, răspunde Lance ingrijorat. Se pare ca o va găsi mai repede decât ar fi sperat. Grifftih găsea orice, oriunde. Avea niște resurse fantastice omul ala.
   - Eu nu te mai înțeleg, Rage. Exclama Lance exasperat, urcandu-se la volanul mașinii. În urma cu o luna, ai făcut tot posibilul sa pui distanta între tine si ea. Acum, o sa faci pe dracu-n patru sa te apropii de ea! Cine sa te mai înțeleagă, Rage?!
   - Nici eu nu ma înțeleg. Spune Rage, mai mult ca pentru sine. Tot ce știu acum e ca trebuie sa o găsesc. Și nu voi avea liniște pana atunci.
   - Drumul spre iad e pavat cu mătase, spune Lance și pornește mașina.
  
    - Hai sa mai încercăm o data, spune Brenda băiețelului plangacios, care venise la clinica din sat pentru o consultație, tarat de mama lui îngrijorată. Tușea, avea febra și acuza dureri în gat.
   - Haide, curajosule, spune ea băiețelului. Deschide gura mare și promit ca nu folosesc ustensile. Doar ma uit, cu ochii, atât.
   - Promiți ca nu bagi nimic pe gat? Întreabă băiețelul neincrezator.
   - Promit, spune Brenda serioasa. Dacă deschizi gura mare, mare, o sa vadem tot, tot.
   Băiețelul prinde încredere și se conformează. Asa ca doctorul poate sa vadă în gatul băiețelului, prescrie niște medicamente și îl lasă să plece bucuros.
   - Ce bine ca l-ai convins, spune medicul incantat. Nu ma pricep la copii și urăsc sa-i oblig sa facă ce nu vor.
   Brenda zâmbește slab, apoi își pregătește fisele pacienților în ordine, pentru ziua următoare.
   - Eu ma retrag, a fost de ajuns pe ziua de azi. Spune doctorul și își lasă halatul în cuierul mic de dupa ușa. Sa nu mai stai nici tu, du-te acasă, odihneste-te și ne vedem mâine.
   - Nu mai stau mult, vreau doar sa pun toate astea în ordine, pentru programările de mâine. Sa nu pierd timpul sa le caut când încep sa vina pacienții. Răspunde ea, analizând lista de programări.
   Doctorul mai rămâne o clipa în ușa, cu ochii la ea, apoi o saluta și pleacă.
   Brenda se simțea pustiita. De doua săptămâni se întoarse la micuța casa de la tara. Refugiul ei. Se angajase la clinica din sat, noroc ca aveau nevoie de personal. Dar, la tara, mereu aveau nevoie de personal. Toată lumea migra în marile orașe, numai ea se ascundea în sătucul liniștit. Salariul nu se compara cu cel de la spital, dar măcar nu mai plătea chirie. Căsuța era a ei. Doar ca, nu avea parte de liniște și confort sufletesc. Gândurile ei aveau o singura direcție și un singur nume. Rage... Oare se enervase când primise vestea ca ea nu mai era de găsit? Oare o cauta? Sau răsuflase și el usurat? Oare cum se simțea? Era acasă? Se pregătea de o noua misiune? Totul se învârtea în jurul lui. Era incapabila sa-si focalizeze atenția pe fișele care le ordona a doua oara. Se aude ușa de la întrare și striga absenta:
   - Am închis! Reveniți mâine, domnul doctor a plecat deja.
   - Ti-am spus sa nu încerci sa fugi de mine, fetito.
   Vocea ragusita a lui Rage răzbate printre pereții cabinetului, facand-o sa scape din mana fișele care reușise sa le ordoneze, cumva. Se întoarce spre el, privindu-l cu neîncredere și teama. Nu-i venea sa creadă ca era acolo. Chiar el, acolo...
   - Cum... cum m-ai găsit? Reușește ea sa articuleze în șoaptă, incapabila sa vorbească mai tare, de teama sa nu-si frângă corzile vocale la cata tensiune punea pe nodul din gat, sa nu plângă.
   - Ti-am spus ca te voi găsi oriunde. Nu am glumit. La fel cum nu am glumit când ti-am spus ca voi veni după tine.
   Rage statea sprijinit cu umărul de tocul ușii, aruncandu-i privirea lui parjolitoare.
   - Tu ai fost cel care a fugit primul, ii amintește ea intorcandu-i spatele.
   - Asa e, aproba el cu tristețe. Probabil voi mai avea tentative, dacă voi considera ca e cazul sa te protejez de mine. Dar întotdeauna te voi găsi, pentru ca nu pot fără tine, fetito. Marturiseste el cu sinceritate transanta, ca de obicei.
   Inima Brendei voia sa sară din piept, plămânii nu primeau suficient aer,  avea impresia ca va cădea din picioare, în curând. A fost liniștită, suferise după el, da, dar era o durere constantă și se învățase cu ea. Dar ceea ce se întâmplă acum, era nebunie curata. Cel puțin asa se simțea, în pragul nebuniei. A trebuit sa apară el sa ii dea toată viata peste cap, din nou.
   - Ce vrei de la mine, Rage? Întreabă ea cu glas tremurând. Ajunsese la capătul puterilor. Nu mai putea sa îndure atâta emoție și zbucium și toate sentimentele extreme care o încercau de fiecare data când se apropia de ea.
   - Ști foarte bine ce vreau, doar ca nu știu cum sa iau, fără sa te rănesc mai mult decât am făcut-o deja. Vine răspunsul aspru. Te vreau pe tine, fetito. E simplu. Modalitatea de a te avea e mai complicata.
   - Ști, nu sunt un obiect, ca să ma ai. Și mai contează și ce simt sau ce vreau eu, în ecuația asta.