PHOENIX

PATRUZECI ȘI ȘASE

   Ma întorc fetito, asa ca te rog, nu plânge, te rog, nu plânge.
   Dar nu era zi sa nu plângă. Asa ii spusese Rage, nu? Ca se intoarce. El mereu se întoarce. De data asta nu s-a mai întors. A salvat-o pe ea și s-a sacrificat el. De ce a făcut asta? El ar fi trebuit sa știe ca viata ei nu ar mai avea sens fără el. Ii spusese clar ca nu-si dorește viitorul despre care ii vorbise el, dacă nu este și el parte din acel viitor.
    Stătea pe treptele casei cu picioarele în nisip, admirând oceanul agitat.
   După ce sarcina ei a fost declarata cu risc, recomandarea medicului a fost repaus la pat, cât mai puțin efort și odihna multă. Asa ca se mutase în casa lui Rage, singura, izolata. El si-ar fi dorit ca ea sa locuiască acolo. După patru luni de la externarea ei din spital, tot acolo era. Singura și neconsolata. O mai vizita Lori și Lance. Chiar și Mark mai trecea pe la ea. Băieții plecau mereu în misiuni, dar de fiecare data se întorceau fără Rage. Si de fiecare data, Brenda mai murea puțin pe dinăuntru.
   Se reazama intr-o mana, pe spate și cu cealaltă își mângâie abdomenul proeminent. Se vedea destul de bine burtica de gravida. O purta cu mândrie, totuși.
   - Tatăl tău este un erou, Richard. Un bărbat neînfricat, puternic și devotat.
   Adesea vorbea cu fiul ei, admirând peisajul superb și singuratic oferit de casa de pe plaja. Ii făcea placere sa vorbească cu micuțul ei, subiectul favorit fiind tatăl lui. Cel puțin, Rage ii lăsase o parte din el pe care ajunse sa o iubească nespus de mult. Fiul ei...
   - Sa ști ca m-a iubit. În puținul timp petrecut împreună, m-a făcut sa ma simt iubita și protejata. Chiar dacă am început cu stângul. Totul s-a întâmplat atât de repede... Nu mi-a dat timp sa analizez lucrurile, doar am trăit momentele și ne-am lăsat duși de val.
   Te rog, nu plânge...
   Și lacrimi amare se rostogolesc pe obrajii ei. Ce n-ar fi dat sa se cuibăreasca acum la pieptul lui? Sa ii simtă mâinile mari mangaind și protejând pântecul, admirând împreună asfințitul... Ce n-ar fi dat sa ii simtă buzele fierbinți pe pielea ei racorita de briza de seara? Sa îl mai audă cum ii spune ca o iubește...
   - Mergem înăuntru, Richard, spunea ea stergandu-si lacrimile. Se  lasă răcoare, seara. Trebuie sa ne ferim de răceli.
   Se ridica leneș și își scutura hainele, apoi întra în casa și încuie ușa.
   Se îndreaptă cu pași grei spre bucătăria spațioasă și incepe sa-si pregătească o cina ușoară, cu legume și piept de pui la grătar. Ii plăcea mult grătarul electric al lui Rage, îl folosea des. Aparent, el nu îl folosise niciodată, îl scoase din cutie fără urme de utilizare. Ea îl adora, era micuț, parca special făcut pentru ea și porțiile ei mici. Își gătea carne, legume, peste, orice putea pune pe grătar. Prefera sa gătească zilnic, și de câte doua ori pe zi, dacă era nevoie. O ținea ocupata și ii plăcea sa aibe activitati care sa-i tina mintea concentrata pe altceva.
   Asa ca seara trece repede și adoarme în livigul mare, pe canapeaua confortabila, în timp ce la televizor rula un film în surdina.
   A doua zi primește o vizita de la Lori. Sarcina ei se vedea mai bine. Radia, era de o veselie molipsitoare, asa ca sfârșește și Brenda sa rada și sa se relaxeze.
   - Am nevoie sa fac câteva cumpărături, ii spune Brenda prietenei sale.
   - De asta am și venit. Și eu am nevoie sa fac cumpărături și m-am gândit sa o facem împreună.
   - Minunat! Exclama Brenda și își îmbrățișează prietena. Merg sa ma schimb și pe urma putem pleca.
   - Super. Te aștept, scumpo.
   Brenda fuge sa se schimbe și Lori o așteaptă, așezată turcește pe nisipul încălzit de soarele amiezii.
   Sesiunea de cumpărături se prelungește, amândouă având nevoie de o pauza de gustare. Apoi își continua maratonul prin mall-ul local.

    Stătea singur la o masa în coltul localului, un fel de cafenea-cofetărie, și savura o cafea neagra. Era ingandurat, foarte abătut. Cea care ii servise cafeaua incercase sa-i intre în grații, dar fără succes. Incercase sa-i dea numărul ei de telefon, dar o respinse politicos. Nu avea chef de asa ceva. Dacă inima și mintea lui nu ar fi fost ocupate de o zâna roscata cu ochi de înger, poate ca ar fi dus-o pe fata asta în baia localului și ar fi regulat-o chiar atunci. Dar astea erau alte vremuri. Acum era alt om, avea alte nevoi, alte priorități, trecuse prin iad ca să poată ajunge pana aici. Dar acum se împotmolise. În loc sa meargă acasă, Rage prefera sa își ofere un răgaz la micul local din Mall și sa-si pună ordine în gânduri.
   De data asta crezuse ca i s-a înfundat. De data asta, nu mai sperase sa scape cu viata. Dar gândul la ea, la lacrimile ei rostogolindu-se pe obrajii catifelati, umezind ochii ei verzi, frumoși, ii dădea putere sa mai treacă peste o zi, numai sa ajungă la ea și sa-i șteargă lacrimile. Știa ca plângea, asa ca era vital sa ajungă la ea, sa nu mai plângă. Cu toate ca ii făcuse mult rău, fata asta îl iubea. Și îl voia în viata ei. Nu-si explica de ce, dar era clar ca nici el nu avea de gând sa stea fără ea.
   Prizonier dintr-o tara în alta, devastand câte o așezare pe unde fusese ținut captiv, evadand și pustiind tot în urma lui, reușise sa ajungă pe pământ american. Stiuse ca echipa lui îl cauta, dar nu avea nici un mijloc de a lua legătura cu ei. Nici sa rămână pe loc nu era o soluție. Trebuia sa înainteze. Chiar si când au crezut ca l-au omorât în bătaie, reușise sa-si revină și numai gândul la ea ii dăduse forța necesara sa facă ce știa el mai bine, sa ucidă tot în calea lui. Sa facă orice a fost necesar, ca să ajunga la ea.
   Iar acum, ajuns acasă, ii era oarecum teama sa se apropie. După patru luni, nu știa ce va găsi, nu știa cum sa se apropie, cum sa facă. Avea și emoții mari, ca un adolescent. De fapt, el nici nu stiuse ce sunt alea emoții, pana acum. Tocmai pe când se ridica sa plece, vede doua tinere asezandu-se la masa din capătul opus. Le recunoaște imediat. Inima începe sa bata nebunește, mana ranita începe sa tremure, rana de la picior zvacneste... Se minunează cât crescuse burtica lui Lori, dar apoi, aceasta se așează pe scaun la masa, oferind o priveliște în prim plan cu roscata lui care își trăgea scaunul sa se așeze si ea. Buclele la fel de roșcate, chipul la fel de frumos. Apoi incremeneste. Burtica proeminenta este ascunsa sub masa, în momentul în care se așează și ea.