UN SIMPLU TE IUBESC

Humă...

A început să cadă,
Din nouri ploaia rece;
Iar frunze-nfrigurate,
Încep să se aplece...

Așa i-o întristare,
Ce parcă mă dărâmă;
În mine zidul tare,
Sub ploaie se fărâmă...

Nici n-o venit înghețu,
Dar m-a cuprins brumarea;
Mi-i dor de primăvară,
Dar iată înserarea...

Și cade iar într-una,
Și-mi bate în fereastră;
Mă chiamă ea afară,
Cu dansu-i de măiastră...

Prin stropi de aur parcă,
Străluce blândă luna;
Se uită iar la mine,
Se uită ca niciuna...

În păr îi cade roua,
În împletiri duioase;
Mă i-a cu-așa iubire,
În brațele-i frumoase...

Se-acoperă cu pulberi,
Din spuma celor stele;
Mă chiamă iar la dânsa,
Durerea să îmi spele...

Îi curge din privire,
Iubirea ei aleasă;
Și o cuprind pe toată,
Și e așa frumoasă...

Și gol în ploaia rece,
O-mbrățișez într-una;
I-așa de călduroasă,
Așa cum nu-i niciuna...

Mă-nfrigurez deodată,
Mă aflu singur iară;
Unde-ai plecat iubito,
În ploaia de afară...?

Dar ploaia îmi șoptește,
Că ai plecat departe;
Că ai plecat în țara,
Ce frigul îl împarte...

Dar eu nu-i dau crezare,
Plângând sub nori de ceață;
Te-aștept în orice noapte,
Te-aștept să-mi dai viață...