UN SIMPLU TE IUBESC

A douăzeci și treia scrisoare de dragoste.

Iubito ploaia lovește deasupra capului meu. Frigul mă pătrunde și-mi tremură oasele în bătaia vântului. Iubitul tău plânge și buzele i-au înghețat învinețite în stropii înghețați...

Lacrimile i-au săpat obrajii iubito și i s-au prelins în barba lui frumoasă... I-au coborât pe gât și au curs șuvoaie pe lângă inima lui rănită. I s-au udat straiele de mulțimea lacrimilor și gâtul i-a rămas fără grai de mulțimea gemetelor. Așternutul îi este scăldat în neliniști și perina îi e necontenit udă de lacrimile lui.

Te caută în deznădejdea lui în așternuturi însă nu te găsește. Plânge și suspină îndurerat căci inima îi este plină de dor. Nimic nu-l alină, nimic nu-l mângâie. Întristarea și-a altoit mlădițele în trupul său și florile durerii și-au deschis petalele în inima sa.

Iubito, puterile iubitului tău se sfârșesc. Iubitul tău se strânge de durere. Durerea îi macină măruntaiele, urcă și coboară înspre picioare. Iubitul tău se trezește chinuit de durere, plânge și geme iar lacrimile nu îi contenesc...

Dușmanii lui râd de el, îl batjocoresc și îi spun vorbe urâcioase. Îl blesteamă și-l arată cu degetul ca pe un neputincios. Dar pentru tine îndură durerea și ocara căci te iubește...

Iubito, sufletul mi-e întristat de moarte, mă mângâi singur însă nimic nu mă alină. Vino și nu mai pleca niciodată. Sărută-mă și nu-ți lua buzele de pe mine... Aș plânge de fericire la pieptul tău și te-aș iubi cum niciun bărbat n-a iubit vreodată...

Iubito... De mi-ar fi durerea mai mică decât dragostea...! Însă durerea mi-e deopotrivă cu iubirea căci nu te găsesc... De mi-ai sta la piept mi s-ar vindeca rana. De m-ai iubi m-aș aprinde deodată ca răsăritul în parfumul dimineții...

Mângâie-mă iubito și voi tremura precum căpriorul, sărută-mă să înfloresc ca salcâmul, iubește-mă să înviu ca brazdele după înghețuri...

Nu mă lipsi de iubirea ta, dă-mi mângâierile tale și te voi iubi cum niciuna n-a fost iubită...

Iubitul tău își trage așternutul pe el și-și înăbușă suspinele, să nu-l audă nimeni. El nu-i mândru ca să nu verse lacrimi și nu-i atât de tare ca să nu suspine, însă niciunul nu-i mai puternic ca el... Iubitul tău cade și se ridică iar, plânge și apoi râde ca soarele amiezii...

De mult n-a mai zâmbit iubitul tău frumoaso. De mult nu i s-a mai auzit râsul sub întinderea cerului. Iubitul tău e trist și ochii îi sunt acoperiți cu o ceață... Nori întunecați acoperă cerul. Umezeala îi cuprinde oasele și el geme de durere. I se desfac încheieturile însă vindecarea vine de la Dumnezeu...

Glasul iubitului tău se înalță către ceruri și Domnul îi răspunde. Cine e nădejdea iubitului tău? Cine îi arată calea către tine? Cine îi șterge lacrimile în întunericul nopții...? Domnul este prietenul său. Domnul nu îl părăsește căci El nu-și uită făgăduința gurii Sale. Domnul este îndurător și drept. În mâinile Lui este îndurare...

Iubito mi-i dor de tine și te iubesc cu dragoste nespusă... Oare când ne vom îmbrățișa? Când ne vom ține de mână? Te doresc foarte mult. Te aștept. Nu mă uita.

Cu dragoste,

al tău iubit.