UN SIMPLU TE IUBESC

Am găsit-o...

Ieri mă întorceam de la stupina, care e așezată pe malul Prutului... Am cosit toată ziua... A fost așa cald... Nici măcar o umbră de vânt nu adia...

Mergeam cu mașina. De obicei nu merg cu viteză..

Am zărit-o în mijlocul drumului. Zăcea pe asfaltul fierbinte... Am trecut de ea și m-am oprit la aproximativ cincisprezece metri... Am așteptat să treacă toate mașinile... Am mai privit o dată în oglindă... Am văzut cum șoferul, își îndrepta camionul, în viteză spre ea... A fost o lovitură groaznică...

Am alergat spre ea. Zăcea nemișcată în iarba înaltă de pe marginea drumului... Era rănită..

Am așezat-o în mașină și mi-am continuat drumul...

Ajuns acasă, frații mei mai mici, curioși o priveau...  Spuneau că e frumoasă. Le-am spus că e rănită și că nu trebuie deranjată...

Am adus-o în camera mea... Am spălat-o... Era murdară...

Era timidă... Avea ochii de culoarea verde deschis spre galben... Mă privea încontinuu... Merse puțin prin cameră..

Am vrut să doarmă în patul meu... Căci și așa dorm singur... Însă m-am răzgândit... M-am gândit, că poate nu i-ar place ideea...

Într-adevăr, a vrut să doarmă jos. Probabil era mai răcoare. Sau posibil, că i-o fi fost frică să doarmă cu mine...

Era tânără și într-adevăr, frații mei aveau dreptate. Era foarte frumoasă...

Dimineață când m-am trezit, se uita la mine... M-am gândit că poate îi e foame... I-am adus mâncare, însă nu a vrut nici măcar să guste. Nici măcar, nu a vrut să privească mâncarea. Și-o întors capul...

M-am întristat... Îmi doream, să fie a mea întotdeauna.. Mi-am dat seama, că nu-i place camera mea... Încerc totuși, mereu, să mențin ordinea... Sub pat, e puțin praf care curge mereu, din bureții saltelei... Însă în rest... E ordine și curățenie...

M-am gândit că o plimbare, i-ar prinde bine... Am așezat-o de data asta, pe scaunul din față... Își ridică capul și privea locurile prin care treceam...

- Mergem la un iaz din apropiere..? Am întrebat-o zâmbind... Însă ea mă privea...

Iazul era la câțiva kilometri... Stufărișul, șoptea în adierile vântului răcoros de dimineață... Păsările cântau și parfumul florilor de câmp, umpleau răcoarea dimineții, cu miresmele lui...

În tot acest freamăt proaspăt al dimineții, ea începu să fie neliniștită... Auzea cântecul păsărilor... Simțea în nările ei mici și frumoase, adierile răcoroase ale iazului...

Am dus-o la iaz... Apa verde era liniștită... O broscuță micuță sări speriată în apă, la apropierea noastră...

Am făcut câteva poze... Cât am făcut pozele, stătu liniștită... Cea mai frumoasă poză, e aceea, în care stătea pe umărul meu...

A vrut să intre în apă. Îi plăcea apa... Razele soarelui, mângâiau valurile verzi, limpezi și liniștite ale iazului... Era atâta pace...

A alergat spre iaz fericită... Ultimul lucru ce l-a lăsat în urmă, au fost câteva cercuri verzi, ce ușor, ușor, s-au închis... Apa deveni la fel de liniștită... Verde și frumoasă...

M-am întors trist, la mașină... Mi-am dat seama că mă iubea, însă locul ei nu era la mine...

Oare mă va ține minte...?

Și eu o iubeam... Și gândindu-mă la asta, am devenit fericit, căci i-am dăruit tot ce își dorea... În iaz are liniște, pace... E fericită acolo... Poate voi mai merge la ea... Acolo are tot ce îi dorește inima... Va fi fericită... Și eu sunt fericit, că i-am dăruit, ceea ce ea iubea mai mult...

Îmi imaginez acum, când scriu aceste lucruri, cum înoată fericită, în apa verde a iazului... Cum se rostogolește fericită, în valurile verzi... Parcă îi văd picioarele frumoase, cum înoată în apa limpede...

Era neagră. Avea pe piele foarte multe puncte gălbui... Dar erau frumoase... Avea solzi pe picioare și ghiare lungi... Coada și-o ținea ascunsă mereu, sub carapace...