UN SIMPLU TE IUBESC

Învins...

E frig. Vântul bate încet dar pătrunzător. Frunzele pomilor, îngălbenite, încep încet a acoperi pământul rece și umed.

Aerul e greu. Umed și plin de boală. În jurul meu oamenii sunt reci. Nu poți supraviețui dacă nu ești ca ei... Toți sunt ca niște valuri reci care te ucid și te înghit... Încerci să te ridici la suprafață însă ești înecat...

Rămâi singur. Toți spun că ești un ciudat, un ratat, un prost... Și cei care nu spun asta tot gândesc acest lucru. Rămâi fără haine. Rămâi gol. Rămâi fără hrană. Rămâi flămând.

Nimeni nu-ți spune o vorbă bună. Până și prietenii îți spun vorbe ucigașe. Ți-au fost prieteni un timp. Poate te-au înțeles și mângâiat cândva însă acum s-au săturat. În ochii lor ești un blestemat. Necazurile nu ți se sfârșesc și durerea nu ți se alină. S-au săturat de tine.

Poate ai avut un prieten, mai aproape decât toți, unul lângă inima ta, la care te confesai mereu. Îi spuneai orice și te înțelegea... Până și acela nu te mai iubește. Nu te mai privește. Nu mai contezi pentru el. Încet încet mori în orice amintire. Parcă implori milă, parcă implori o atenție. Parcă implori iubire. Parcă implori un cuvânt bun. Ochii tăi sunt negri de lacrimi și când nu te vede nimeni, plângi amar. Însă nu ți se dă nimic... nimic.

Nu mai exiști. Frații tăi te-au uitat. Părinții nu te doresc, ba chiar te-au alungat, te-au renegat. Surorile tale te-au uitat. Ești un nimeni. Un nimic. Un ratat. Nu mai ai bani deloc. Trăiești din datorii și din mila altora care nu-și fac milă pentru tine ci fac un bine pentru a-și liniști subconștientul.

Cuvintele lor sunt șterse. Cauți iubire dintr-un loc în altul disperat și ei te disprețuiesc. Cauți o privire blândă, o îmbrățișare însă peste tot e frig. Plângi mereu. Ești bolnav și inima îți geme de durere. Te doare inima de plâns și de necazuri și vrei să mori. Te-ai săturat de această viață. În fiecare zi te gândești să mori...

Cauți pe internet metode de sinucidere fără multă durere. Găsești câteva sute de exemple... Găsești și o pagină în care scrie că Dumnezeu te iubește și începi să plângi în hohote... Însă asta nu te ajută. Treci de această pagină și citești în continuare... Nimic nu-ți place însă citești...

Parcă o ființă neomenească se îndreaptă ca fulgerul spre tine. Te simți ciudat, plin de frică... Amenințat... Vine de două ori la tine.. Închizi telefonul... Și îți continui viața fără sens, fără iubire...

Însă te gândești în fiecare zi cum să mori... Te gândești că cel mai bun mod de a te sinucide e undeva pe câmp departe. Să nu te găsească nimeni, și să nu te poată ajuta nimeni să trăiești. Ai găsit câteva metode însă cea mai bună este cea plănuită de tine. Te-ai gândit să-ți umpli mașina cu cauciucuri, să ungi totul cu câteva kilograme de benzină... Îi dai foc pe exterior și intri în interior... Pentru siguranța ta arunci cheile afară, blochezi ușile și dai repede foc și în interior...

E simplu. Prima dată mori înecat de fum, apoi te faci cenușă în maxim o oră. Asta a fost viața ta. Câțiva anișori. Deabea începusei să trăiești. O mică ființă cu un singur vis, cu o singură speranță... : Să fii iubit... Însă nu există așa ceva.

Însă nu ai făcut asta...nu ai găsit destule cauciucuri, nici bani de benzină nu ai. Și până faci rost de toate, te mai chinuie o mică speranță că vei fi și tu iubit cândva. Inima ta mică ar iubi pe oricine fără condiții. Ar îmbrățișa orice piept numai să se simtă iubită și mângâiată.. Însă nimeni nu te primește. Mâinile sunt toate încrucișate ca cele de mort iar piepturile lor sunt reci și înghețate.

Ai încercat să cauți iubire dar ai fost judecat și lovit cu piciorul, cu pietre... Te doare foarte tare însă toți râd și spun că exagerezi. Ce poate fi așa de dureros în niște cuvinte. Însă inima ta mică e firavă. De mică nu a fost iubită. I-a fost greu mereu...

Cerșești și nimeni nu-ți dă nimic. Niciun zâmbet măcar. Nu te mai caută nimeni. Ești mort deja. Ce rost mai are să exiști? Însă tot mai reziști puțin... Încă nu-ți tai venele în duș, încă nu mănânci toate pastilele care le ai în casă... Încă nu te duci în fața trenului... Încă nu te spânzuri... Încă nu te arunci de pe cel mai înalt bloc pe care poți să te urci... Și totuși această ultimă metodă e cea mai frumoasă.

Ai vrea să mergi acolo sus, și să plângi până rămâi fără glas și fără lacrimi, apoi să te arunci fără niciun regret. Corpul tău se va zdrobi de pământ... Și atât a fost viața ta pe acest pământ rău și blestemat. Atât ți-a fost viața ta... Nu ai luat nimic, nu ai lăsat nimic. Nu ai fost iubit și nici nu ai putut iubi cum ți-ai dorit pentru că nimeni nu te dorea. Nimeni nu va vărsa o lacrimă în urma ta căci ești al nimănui...

Însă nu faci nici asta... Încă mergi acasă... Încă te rogi la Dumnezeu dimineața și seara... Mai mergi la biserică. Acolo plângi ca un nebun căci te doare inima de atâtea gânduri... Însă nimeni nu te privește. Nimeni nu îți vorbește. Dacă se uită la tine cineva, își zice că plângi că ești un păcătos...

Mai speră puțin... Mai amăgește-te încă o zi că va fi bine. Mai roagă-te. Dumnezeu există. Dumnezeu nu te lasă... Vorbește cu El... Ești mut și nu poți vorbi de durere...? Măcar în gând vorbește cu El... Să știi că Dumnezeu chiar te iubește și îi pasă de problemele tale. Roagă-te chiar acum la Dumnezeu. Îi poți spune aceste cuvinte simple :

"Doamne Dumnezeule, ajută-mă să nu mă mai gândesc la moarte și să mă gândesc că Ție îți pasă de mine. Te rog să mă ajuți să te găsesc. Iartă-mi păcatele mele. Ajută-mă Doamne! Nu mă lăsa să fiu disperat după iubire. Dă-mi Tu iubirea Ta căci ea este adevărată. Te rog arată-mi drumul spre Tine. Amin. "

Poți spune acestă rugăciune sau ceva ce simți tu acum. Poți plânge dacă simți. Nu te lăsa învins.... Vei fi iubit cândva...