UN SIMPLU TE IUBESC

Copil.

Când eram mic credeam că luminile care se vedeau departe erau stele... Însă într-o zi tata mi-o zis că sunt becuri de luminat drumul...

Nu știam ce înseamnă bec... Până pe la doisprezece ani nu văzusem bec niciodată... Stăteam la lumina lămpii cu motorină și la lumina opaițului cu ulei.

Pe jos erau țoale și mereu mirosea a umed.

Îmi amintesc cum seară de seară sora mea mai mare spăla cu grijă sticla lămpii... Primăvara se dădeau pereții cu var căci se înegreau de la fumul lămpii... La ora douăzeci ne culcam toți... După ce a apărut primul bec am început să dormim mai târziu...

Îmi amintesc cum stăteam în două camere și în camerele alăturate stăteau animalele. Într-o cameră erau vacile. Îmi amintesc ieslea aceea lungă.. Apoi alături în cealaltă cameră, pe o podină de lemn, era calul... Îmi amintesc podul casei și internita plină de cuiburi de viespi.

Când eram mic priveam ploaia și strigam la ea fericit. Credeam că ploaia vine din pod... Priveam cum curge apa din streașina de internită și o întrebam pe mama dacă podul este plin de apă... Însă am aflat că ploaia vine din cer, din nori...

Îmi amintesc de șura în care stăteau vacile și porcii, poiata cu găini în care intram să iau ouăle. Mă umpleam de păduchi roșii și gri...

Îmi amintesc de soarele acela strălucitor care dimineața ne întâmpina la poartă. Ieșeam cu fratele meu și stăteam acolo până trupurile ni se înfierbântau de arșița soarelui...

Priveam insectele, animalele și păsările și mai toate zburau... Am aflat că peștii trăiesc în apă și nu mor... Mereu mă întrebam de ce oamenii nu zboară... De ce nu au aripi și când le vor crește... Doream să zbor. Credeam că ceva este nedrept. Știam că Dumnezeu a făcut omul și mă gândeam că nu i-ar fi luat mult să facă și două aripi. Să fie cu pene frumoase ca aripile frumoaselor vrăbii la care priveam toată ziua...

Am aflat că omizile se fac fluturi și că furnicile fac ouă... Am aflat că vrăbiile își împletesc singure cuiburi... Am aflat că eu voi crește mare...

Îmi amintesc toate aceste lucruri și sunt foarte trist. Sunt trist deoarece deși nu am avut aripi, într-o zi din copilărie am zburat. Sunt trist nu că am zburat ci că m-am întors din zborul meu acasă...

Priveam în noapte și eram fericit... Nu mi-era frică de ceea ce va fi și nu îmi era dor de ce las în urmă. Eram o ființă nouă care se îndrepta spre cer... Zborul meu pentru familia mea ar fi însemnat doliu și durere. Însă eu n-aș fi știut. Poate când ei ar fi fost pentru o vreme îndurerați, eu aș fi fost pentru totdeauna fericit. Însă m-am întors.. Cineva m-a vrut înapoi.

Ei toți m-au dorit. M-au prins cu mâinile și nu m-au lăsat să plec... Nu le-am spus niciodată unde plecam. Nu le-am spus niciodată unde am fost câteva clipe... Însă știu că acea coajă mică și plăpândă care zăcea în pat era locuința mea în care m-am întors pentru o vreme... Știu că pentru mulți e imposibil de înțeles.

M-au întors înapoi ca peste ani să mă alunge. M-au iubit ca peste ani să mă urască... M-au binecuvântat ca peste ani să mă blesteme... M-au mângâiat ca peste ani să mă lovească. M-au înviat ca peste ani să mă ucidă...

Însă ploaia nu vine din pod și becurile de la șosea nu sunt stele...

A venit vremea să aflu că stelele sunt aprinse și ziua... Am aflat că soarele luminează numai jumătate de pământ... Am aflat că este multă apă într-un loc în care înoată corăbii... Am aflat că Degețica nu există și sirenele nu au existat vreodată...

Am aflat că și oamenii se iubesc ca animalele și pe lângă iubirea aceea frumoasă mai este una plină de mistere... Am aflat că oamenii se sărută și pe buze, nu numai pe obraji...

Am aflat că înafară de casa noastră singuratică mai există și alte case. Am aflat că există și alți oameni... Am aflat că pământul e plin de oameni...

Am aflat cu uimire că mai toate corpurile cerești sunt rotunde și toate stau în puterea lui Dumnezeu...

Am aflat pe Dumnezeu în rugăciunile mele când îi ceream lucruri copilărești și totuși mi le dădea...

Am aflat că în burta mamei crește un copil și am aflat că oamenii nasc ca animalele.

Am aflat că există mașini care nu sunt trase de cai și că merg singure... Am văzut primul tractor din viața mea, roșu și înfiorător ca un monstru... Am văzut cum răscolește pământul cu dinții săi de fier și am plâns de groază pentru prima dată...

Am aflat că oamenii se pot ucide singuri și am aflat că ei se pot ucide între ei... Am aflat că oamenii se urăsc și că ei se înșeală în iubire.

Am aflat cu groază că oamenii își părăsesc copii...

Am aflat pentru întâia dată că există ceva care se numește frică și care mă pândește de sub pat. Care se uită în întuneric și care își înfinge ghearele reci în burta mea.

Am aflat durerea măruntaielor răscolite de demonul fricii...

Și totuși ploaia nu curge din pod și nici becurile de luminat drumul nu sunt stele...

Acum știu că toate sunt schimbătoare deși rămân la fel... Știu că oamenii au aripi și nu pot zbura cu ele decât când iubesc...

Și totuși ploaia nu vine din pod iar becurile nu sunt stele...