UN SIMPLU TE IUBESC

Timpuriu.

Se joacă vântu-n frunzele uscate,
Și le așterne pe toate la pământ;
Le smulge cu furie el pe toate,
Și le învârte în foșnete și cânt.

Înfuriat le spulberă pe dată,
Le răsucește după bunul plac;
Le mistuie în valuri deodată,
Și ele cântă, șușotesc și iarăși tac.

Se învârtesc în nebunie pură,
În cântece și amintiri de altădat;
Le mângâie cu gingașie și cu ură,
Când vine peste ele aplecat.

Și mici și mari, își ridică voalul,
Și fac varteje mici pe pietre goi;
Se duc și vin la nesfârșit ca valul,
Care se zbuciumă până se face sloi.

Uscate sunt demult din timpul verii,
Căci toamna iată încă n-a sosit;
Venit-a peste ele-amurgul serii,
Și toamna cea frumoasă n-au privit.