Iubito îți scriu din nou și această scrisoare nu va fi ca celelalte...
În inima mea se zbuciumă o mulțime de gânduri... Inima mea este a ta în totalitate și în tot timpul...
Iartă-mă că deși au trecut atâția ani de când te iubesc și de când te caut, nu am reușit să te găsesc. Inima mea este întristată peste măsură și în singurătatea mea plâng deseori. Unii văd lacrimile ca pe o slăbiciune. Ca pe ceva feminin. Însă iubito apreciază lacrimile unui bărbat. Numai un bărbat cu inima de oțel poate plânge cu adevărat. Lacrimile călesc inima așa cum apa călește fierul.
Sunt într-o țară străină. Oamenii vorbesc o altă limbă. O limbă stricată și neînțeleasă de inima mea. Aici se vorbește despre bani și putere. Despre iubiri murdare. Aici am aflat că femeile sunt folosite pentru cele mai oribile plăceri.
Scriu aceste lucruri într-un loc în care lacrimile îmi curg pe dinăuntru. Am învățat să plâng fără lacrimi. Suspinele inimii mele întrec orice măsură și glasul meu a înmărmurit de durere.
Deseori mă gândesc dacă să te mai caut sau nu. Fiecare om care îl întâlnesc îmi spune că tu nu exiști. Toți îmi spun că ar trebui să mă bucur de viață. Că ar trebui să caut plăceri. Că ar trebui să le accept pe acelea care mă doresc.
Am cunoscut și am văzut ce fac oamenii în ascuns și nu mai pot vedea ceea ce am văzut. Am văzut atâta durere, atâta mizerie, și inima mi sa umplut de groază la vederea acestor lucruri. Nu am dorit să le văd vreodată însă a trebuit să văd lucrurile murdare pentru a-mi fi și mai mare groază să mă apropii de ele... Am văzut că oamenii din această țară vorbesc cu plăcere despre ele și se pare că toți le fac fără oprire...
Parcă calea către tine iubito e fără sfârșit și fără o cunună... Însă trebuie să lupt pentru ceea ce iubesc. Eu te iubesc mult și vei fi mereu în inima mea. Deși nu-ți știu chipul și nu-ți cunosc numele...
Voi lupta... Te voi găsi cândva.
Cu dragoste.
Al tău iubit.
CITEȘTI
UN SIMPLU TE IUBESC
PoetryPoveste de dragoste și despre dragoste. Poezii de dragoste. Scrisori de dragoste..