UN SIMPLU TE IUBESC

Povestire.

În acest capitol voi scrie o povestire. Am citit-o mai demult și voi încerca s-o redau aici, prin cuvintele mele.

O scriu, deoarece am fost întrebat de un renumit scriitor, care este legenda sau povestea mea preferată... Aceasta nu este nici poveste, nici legendă ci doar o povestire, a unei întâmplări reale.

Am citit această istorisire, într-o carte cu texte istorice datând de peste două mii de ani...

Această întrebare, mi-a fost pusă de mult respectatul și iubitul autor, al cărții ce poartă titulul "101 întrebări random".

Aceasta este povestirea:

Într-o țară îndepărtată, în cele mai îndepărtate locuri de pe pământ, era o cetate frumoasă....

În această cetate, era o femeie foarte frumoasă. Ea era măritată și soțul ei o iubea mult. Însă inima ei, se îndrăgosti de alt bărbat...

În această țară, era interzis ca cineva să-și înșele partenerul... Însă femeia aceasta, era atât de îndrăgostită, încât dragostea ei o făcu să încalce această lege...

Cei doi îndrăgostiți se întâlneau uneori pe ascuns, doar pentru a-și strânge mâinile, sau doar pentru a se săruta câteva clipe...

Ea se simțea foarte vinovată. Își iubea soțul, însă era foarte îndrăgostită...

Așa trecu mai mult timp și la un moment dat, cei doi prinseră momentul fericit, în care se puteau întâlni câteva ore...

Însă ei nu știau, că de mult timp niște oameni răi, îi urmăreau mereu în întâlnirile lor...

Ea avea emoții foarte mari... Tocmai se pregătea să-și înșele soțul, care plecase de acasă... Era chinuită de remușcări, de frică și de dragoste... Însă dragostea ei era așa de mare, încât se hotărâ să plece, spre locuința iubitului ei...

Își puse o maramă pe chip și se îmbrăcă cu niște haine, pe care vecinii nu le cunoșteau...

Măcar de era noapte, însă era ziuă... Însă după atâta timp de dragoste chinuitoare, se ivise acest prilej...

Se îndreptă plină de frică, spre casa iubitului ei... Însă nu știa că este urmărită...

Ajunse și acesta îi deschise. Se îmbrățișară și se sărutară... Erau așa de fericiți... Ea uită de tot... Uită de frici și de legea din acea țară... Uită de soțul ei... Așa de mare îi era dragostea...

Se aflau amândoi în cele mai minunate clipe... În cele mai dulci momente... Atât de mult și-au dorit aceste clipe de iubire... În sfârșit ea se afla, în îmbrățișarea celui pe care îl iubea, cu toată ființa ei..

Însă ușa trosni cu zgomot, trântită la podea... Părea că peste cei doi îndrăgostiți, se abătuse din senin, un vis urât și ireal...

Oamenii aceia răi, se îndreptară către patul în care cei doi, încă erau în îmbrățișarea iubirii... O smulse pe această femeie, din brațele iubitului ei... Ea plângea cu disperare... Își întindea mâinile după iubitul ei și îi striga numele... Însă el nu putea face nimic...

Aceștia o scoaseră afară aproape goală... Ea plângea... Simțea în inima ei, frică, rușine, disperare... O mulțime de sentimente, care o făceau să plângă...

Plângea... În jurul ei se auzeau țipete... Toți spuneau că trebuie ucisă... Era împinsă, lovită.... Și acest chin, acest drum chinuitor, până la locul în care trebuia ucisă, era cel mai groaznic drum... Părea că nu se mai termină... Era fără putere... Dorea să se sfârșească acest chin... Dorea să moară mai repede și plângea cu amar, căci îi părea rău, după iubitul ei... Cedă sub lovituri... Căzu în îmbrânceli, însă fu ridicată și târâtă în continuare... Totul părea un iad...

Locul în care trebuia ucisă, era înafara acelei cetăți... Conform legii, ea trebuia bătută cu pietre, până murea...

În drumul lor, acei oameni se gândiră să treacă pe la înțeleptul acelei cetăți. Acesta era un om foarte milos. Ei îl urau, căci era un om bun. Doreau să știe ce va spune înțeleptul...

Ajunși la înțelept, aceștia aruncară acea femeie ca pe o cârpă, la picioarele lui... El o privi... Tot trupul ei era numai sânge... Fața și trupul ei, erau înegrite de lovituri... Ea stătea pe pământ, aplecată și fără putere... Nu mai plângea... Nu mai avea putere...

Toți, femei și bărbați, strigau la înțelept... Aceștia îi spuseră ce făcuse femeia și dacă trebuia ucisă sau nu... Înțeleptul tăcu. Se aplecă ușor și începu să scrie cu degetul pe pământ... Toți se aplecară în jurul lui... Se așteptau să le scrie, că trebuie ucisă... Însă niciunul nu înțelese, ce scria el...

Înfuriați de tăcerea lui, aceștia începură să strige și să întrebe din nou...

Atunci înțeleptul se ridică și spuse că cine este fără păcat, să o lovească primul cu pietre, pe acea femeie... Spunând acestea, înțeleptul se aplecă din nou și începu să scrie din nou, în praf...

Oamenii aceia, când au auzit aceste cuvinte, au început să plece unul câte unul... Se simțeau vinovați... Fiecare și-o dat seama, că au dorit să ucidă pe cineva, care nu este mai rău decât ei...

După puțin timp, înțeleptul ramase singur cu femeia... El o privi... Aceasta părea fără viață... Înțeleptul se ridică și o întrebă, unde sunt învinuitorii ei... O întrebă, dacă a fost osândită de cineva...

Cu glasul șters, ea îi spuse că nimeni nu a făcut acest lucru... Privi o clipă, ochii care o țintuiau... Se aștepta să fie ucisă de acest înțelept... Însă întrezări preț de o clipă, în ochii lui, ceva ce văzuse doar în ochii iubitului ei.... Însă își plecă din nou capul greu...

Glasul înțeleptului, o făcu să tremure... Glasul lui avea ceva din glasul iubitului ei... Acesta vorbea cu ea, însă deși înțelegea totul, părea că ce aude, vine din altă lume... Dintr-un vis frumos...

Înțeleptul îi spuse că nici el nu o osândește. Îi spuse să meargă acasă la soțul ei... Îi spuse să-l iubească doar pe soțul ei și să nu-l mai înșele...

Plină de fericire, aceasta se îndrepta către casă... Dorea să-și iubească soțul... Dorea să înceapă o viață nouă...

Înțeleptul o urmări cum se îndepărtează încet... Acesta avea lacrimi în ochi...

După ceva timp, oamenii din acea cetate l-au ucis pe acest înțelept. Însă izvoarele istorice, relatează că acest înțelept, a înviat peste trei zile de la moartea lui și a plecat de pe pământ, în lumea cea mai frumoasă din univers. Numele lui este Isus Hristos, și el este împăratul universului. El a lăsat în urma lui o carte, plină de relatări adevărate. Cartea cuprinde o înțelepciune, peste nivelul obișnuit al civilizației umane.

Neînțeleasă și aparent plictisitoare, ea dezvăluie cititorului, secretele vieții veșnice și posibilitatea învierii. De asemenea, ea face viața cititorului mai ușoară. Îl crește și-l învață cum să treacă biruitor, prin această viață, plină de lupte și încercări... Cartea are mai multe denumiri. Însă cel mai răspândit nume al acestei cărți, este Biblia Sfântă.

Aceasta este povestirea. Îți mulțumesc că ai citit până la urmă. Îți doresc înțelepciune. Te rog să citești și tu cartea acestui înțelept. Vei găsi sensul adevărat al vieții.

Te rog să citești și celelalte capitole ale cărții mele. Nu vei pierde nimic. Ba din contra vei câștiga mult. Te iubesc.