Regele e Sclavul {Yaoi}

34. Tragedii

In jurul meu se auzeau murmure ele trecatorilor. Unii erau doar ca spectatori, stand locului si observand ce s-a intamplat, altii incurcand corculatia.

Sirenele unei ambulante ase auzea pe strada plina de martori.
Dintr-o data, ploaia parca incepu sa cada mult mai repede si mai rece.

Capul baiatului inca era in mainile mele, cu degetele verificand pulsul neexistent.

Cand o masina ajunse langa mine, am simtit cum niste oameni ma ridicau si imi adresau intrebari la care nu eram capabil sa raspund.

-Imi puteti spune ce s-a intamplat?

As vrea sa pot, dar nu stiu.

Am facut cativa pasi in spate, dar corpul inert inca nu se misca. Niste medici erau in jurul lui, incercand din rasputeri sa-l readuca la viata. E prea tarziu.

M-am intors cu spatele la baiat si am facut pasi. Abia atunci observasem ca ploaia se opri. Norii bantuiau cerul, dar asta nu ma incalzea.

Am vazut un copil murind in fata mea...

Am luat-o la fuga pe strazile umede, nemaipasandu-mi de politistii care au ajuns la locul accidentului ai puneu intrebari.

Am mers pe jos cateva statii apoi m-am oprit impe o banca la marginea drumului.

Ce se va intampla cu el?

Am inceput sa ma concentrez la toata scena asta. Era un copil cu cativa ani mai mic decat mine. Semana cu mine, dar nu eram eu.

Am luat-o din nou la fuga spre casa. De data asta imi era mai usor. Baltile erau din ce in ce mai putine, iar cartierul rau-famat se departa de mine.

Am dat cotul la o intersectie mare si am luat-o spre nord.

In fata casei erau doua masini mari, una am recunoscut-o din prima: era a lui Josh, dar cealalta imi era total straina.

Am intrat in casa. Nu era nimeni, asa ca am urcat. M-am trantit in pat si acolo am ramas. Mi-era prea greu sa mai fac altceva dupa ce s-a intamplat azi.
Prea multe intr-o zi. Prea multe intr-o perioada atat de scurta.

Mi-am inchis ochii, dar imi era greu sa adorm. M-am ridicat si am intrat in baie.

Am luat un rand de haine din sifonier si am intrat sub dus. Ma calma.

Cateva zeci de minute am stat cu apa curgandu-mi pe toata suprafata corpului. Era relaxant.

Cand m-am intors in camera, telefonul imi vibra nebuneste. Nu l-am bagat in seama. Probabil e un coleg tampit.

Mi-am uscat parul cat de cat cu prosopul si mi-am luat hainele pe mine.

Incepu din nou sa vibreze, dar de data asta scurt. Un bip. L-am luat. Necunoscut. 12 apeluri.

Si un mesaj:

Vreau sa ne vedem la brazi. Te astept.

~

A trecut o ora. Parca timpul se ducea tot mai lent, iar picaturile de ploaie cadeau linistite, intr-un ritm lent, devenind ele timplul care se scurgea.

Stateam intins in pat de mai bine de o ora si ma gandeam daca ar fi bine sa plec.

Am luat telefonul in mana si am inceput sa citeac din nou si din nou mesajul, cautand secretul ascuns din el.

O imagine neclara imi aparu din nou in minte: un cutit si scoarta unui copac. Probabil m-am semnat undeva.

M-am ridicat ca fulgerul din pat, am luat pe mine un blug si o bluza si am fugit jos. Inca nu era nimeni desi erau masini in fata. Nu auzeam nimic in afara de un televizor la minim.

Mi-am pus hanoracul pe mine si am luat-o prin ploaie. Totul faceam mecanic, ca si cum corpul meu era controlat de altcineva. Poate asa si era.

Fara sa-mi dau seama am intrat in Parcul de Sud. Era mult prea liniste ca sa pot sa fiu distras de la drumul meu.

Cei doi brazi stateau in continuare incremeniti lschimbat.

Ceva era schimbat, o silueta statea pe trunchiul unuia dintre brazi, atingand usor scrijelitura din lemn.

M-am oprit si m-am uitat confuz. Imi aducea aminte de ceva. Sau de cineva.

Am inaintat si m-am oprit in fata lui. Cand si-a ridicat privirea, am ramas practic socat, dar si uimit.

Era Liam cum nu-l mai vazusem: cu ochii umflati si rosii, ca si cum ar fi plans ore in sir.

S-a uitat la.mine cu un aer monoton, apoi s-a eidicat usor. In clipa urmatoare am cazut pe jos, in noroi.

Ma tinea strans in brate, iar capul era afundat in pieptul meu. Semana cu un copil mic ce dorea atentie.

-Ce s-a intamplat?

-Ramai asa...

Vocea ii era alintata asa ca am ramas asa cateva clipe.

-De ce m-ai chemat?

Si-a ridicat usor privire si m-a privit somnoros.

-Am vrut sa te vad.

-Ehm... Ok.

-Credeam ca nu mai tii minte locul asta.

De unde stia asta...?

M-am uitat la el pret de cateva secunde si am deschis gura.

-De unde..

-Aici sunt numele noastre. Cum sa uit..?