Regele e Sclavul {Yaoi}

10. Ramâi

Stateam inca incruntat privind in gol. Uitasem complet care era hobby-ul lu' tata. Inselatoriile. Cred ca in ultima vreme era si hobby-ul meu, da n-am ce sa fac.

In jurul meu timpul parca s-a oprit. Imi aminteam momentele petrecute cu tatal meu. Micutul lui timp liber era petrecut in biroul sau plin cu acte. Nici macar nu ii puteam arata ce desen facusem, pentru ca imediat spunea ca nu are timp. Si pentru asta il iubeam? Nu am minte...

O mana pe umarul meu ma trezi din transa. Ma simtea ca si cum as fi fost hipnotizat. O hipnoza a.. amintirilor...

Mi-am oprit privirea asupra celui din fata mea.. Normal.. Era el. Ma studia cu mare atentie si ingrijorare. Macar are si o latura sensibila..

Sarcasmul imi revenise, deci si eu. Trebuia sa-mi fi revenit. Macar stiam ca tata e in viata.

M-am dat un pas inpoi. Era randul meu sa-l studiez. Era cu jumatate de cap mai inalt decat mine. Imi e ciuda: ii ajung cu ochii in dreptul buzelor lui carnoase. As putea spune ca e Misa #2. Mda... Vedeti! Mi-am revenit dar cu tampeniile mele!

-Avem ceva de discutat.

Ma privea curios si parea foarte interesat de subiect. Hai ca-mi place tipu... :))

-In legatura cu ieri.

Dupa o mica pauza mi-au iesit si cuvintele astea din gura. Imi placea ca-l tineam in suspans.. :))
Gata cu gandurile astea idioate!! Nici macar n-am zis ca-s gay. Si nici nu voi fi!

Am tresarit la gandul asta, dar am incercat sa par natural.

Am luat-o spre living, sperand ca nu voi atrage atentia cu roseata din obraji. Ce draqu' am!?

Mi-am luat cartea de pe canapea si am pus-o pe masuta mica din fata. M-am asezat, sau mai bine zis, m-am trantit si am privit in gol.

Cand m-am intors spre el, era in picioare in fata mea. Am tresarit. M-am uitat la el putin temator, dar totusi linistit.

-Despre ce doreai sa vorbim?

Tonul lui parea impunator si totusi inferior. Parea ca vrea sa fie mai prejos decat mine si totusi postura in care ne aflam era diferita.

-Ehm...

M-am uitat in alta parte si totusi simteam cum privirea lui ma apasa pe umeri. Am tacut cateva cateva clipe alegandu-mi cuvintele. Parea a fi nobil si totusi simteam nevoia de a vorbi cu el ca si cu ultimul retardat.

-Imi pare rau penteu comportamentul meu de ieri, si totusi cine esti?

Ne uitam unul la altul astptand ca cineva sa sparga linistea dintre noi. Privirea mea era nedumerita, dar al lui... parea melancolica si trista.

-Eu sunt sunt Josh. Kanata Josh. Sunt varul tau, dar probabil nu aveam nici o legatura de sange. Nu te-am mai cunoscut pana acum.

Tonul lui calm se transforma in ala rece pe care il uram toata viata mea. Acea voce care te dezgusta si te face s-o detesti toata viata ta.

-Daca doresti, o sa plec la pranz.

Glasul lui era sec. Parca nu ar fi vrut sa spuna asta si era impins de obligatie. Ma simteam ciudat ca spusese asta. Nu mai vroiam sa stau singur. Nu inca o data...

-Nu am zis asta... P-poti ramane!

In ultima vreme nu mai actionam dupa minte ci dupa inima. Ma simteam iritat din cauza asta. Faceam numai aiureli...

-Te rog... Ramai.

Glasul imi era stins si speram ca nu observase ceea ce spusesem. De fapt, speram ca nu a auzit ce am zis. Ma simteam jenat ca recunosc ca imi e drag.

O mana imi este asezata pe cap. Raman cu capul plecat si ma trezesc cu un sarut pe crestetul capului. A auzit...

Imi ridic usor privirea si ma uit fix in ochii lui. Erau de un verde infricosator dar placut, asemenea padurilor in care vrei sa te ratacesti in ciuda fiarelor din ea...

Se ghemui la picioarele mele si se apropie de urechea mea. Parca dorea sa spuna ceva ascuns de vazul tuturor, ca si cum n-at vrea sa ne observe cineva cuvintele ce ni le impartaseam.

Din unghiul asta ii puteam vedea camasa usor descheiata la piept, dar si incordarea lui. Parfumul lui lui in schimb era unul imbietor, bland, ce te trimitea in alte lumi.

-O sa raman... Promit.

Cuvintele lui erau mai mult decat o soapta ce-mi.mangaia sufletul. Era ca si cum te-ar duce intr-un loc sigur pe timpul unei furtuni.

De ce ma simteam ata de singur? De ce acum e langa mine? De ce il accept? Ca ce..?

Mintea mea plana printre nori; in cea mai mare parte in ei. Eram confuz, si incercam sa ma gandesc la raspunsuri pentru intrebarile mele ciudate.

-O-okay... Am incredere in tine..

Si-a mutat chipul in fata mea. Acum parea mai linistit ca niciodata. Nu pot sa spun asta! Il cunosc de ieri!

Isi apropie funtea de a mea si am ramas asa. Chipul ii schita un zambet cald si ma linistii. Gandurile imi disparura si ramase doar el.

Heii lumee! Stiu ca am intarziat, dar n-am avut o idee char atat de genila, da na. Sper ca va place capitolul si altceva...?

Va pup pe toti, astept si multumesc pentru voturi si comentarii.

PS: In media este Drako atunci cand il roaga pe Josh sa ramana.

*Deea*