Regele e Sclavul {Yaoi}

37. Cercetari

Singurele cuvinte care le puteam spune erau: 'Ati gasit ceva?', dar am renuntat. Nu vroiam sa par ciudat.

A scos o foaie mica si a inceput sa noteze ceva. Probabil numele lor, apoi a inchis telefonul. S-a uitat intrebator la mine si mi-a intins foaia. Erau doar trei nume: Maron Jackson, Emily Stewart si Jacob Call.

Nu erau cunoscute asa ca am ramas putin dezamagit. Credeam ca tutorele meu era un impostor, dar nu era nici pe departe asa. Sau asa credeam.

Am intins inapoi bucata de hartie si am zambit.

-Ma scuzati. Cred ca a fost o greseala.

-Nu-i nimic tinere. Oamenii mai gresesc. Totusi..

-Imi pare rau. Nu mi-a fost de ajutor.

-Inteleg. Daca aflii ceva poti sa ma suni.

Imi intinde o carte de vizita cu un numar de telefon si un nume:
Ron Aderson. Frumos nume.

M-am uitat la el pentru o secunda, intrebandu-ma daca vorbea serios. Ochii lui nu exprimau nimic. Am acceptat nestiind ce va urma.

-Multumim de ajutor. Vom reveni pentru noutati.

Am dat aprobator din cap, iar cei doi au iesit, soptindu-si unul altuia cate ceva.

Dupa ce au inchis usa in urma lor, am rasuflat usurat. Misa si Liam si-au atintit privirile asupra mea, parand ca dau vina pe mine. Mi-am ferit privirea,mutand-o in pamant. Iar sunt acuzat.

-Mergem?

Vocea calma a lui Liam ma nedumeri. Unde mai exact?

Mi-am ridicat cu greu privirea asupra lui, dar zambea. Poate e doar imaginatia mea. Ma bucur ca macar cineva e optimist.

Am inceput sa fac pasi, aproband din cap. Am iesit, apoi am mers impreuna la clasa. Vreau sa rezolv toata chestia asta.

~

Orele au trecut greu, iar strazile pareau tot mai lungi. Un cosmar. Nerabdarea mea e trecuta de limite. Vreau sa vorbesc cu Josh mai repede.

Intru rapid in casa. Nici un zgomot. Mi-am lasat lucrurile pe canapea, mi-am dat tricoul jos si am iesit in curte. In afara de fum, nimic special.

L-am vazut intr-o parte facand vant fumului. In spatele lui se vedeau niste haine arzand. Totusi, mirosea a altceva.

-Ce faci aici? Si de ce arzi haine.

Si-a intors capul surprins. N-are de ce sa fie. Ce om intreg la cap ar arde hainele in curte??

-Sunt haine vechi. Trebuia sa fac ceva cu ele.

-Le donai.

-Erau prea uzate. Treci in casa ca te ineci.

Am facut cum a spus. Nu imi placea cum actiona. Avea o stare de nervozitate neplacuta.

Am asteptat in camera mea ceva vreme. Nu imi placea sa astept, dar nu aveam ce sa fac.

Cand a intrat in casa, am sarit ca ars si am fugit jos. Vroiam sa discutam.

-Hei. Putem vorbi?

S-a întors cu fata spre mine putin surprins. A dat aprobator din cap si am inceput.

-Ce s-a intamplat in urma cu patru ani?

Se uita la mine ca la o stafie. Parca as fi intrat intr-un subiect prea delicat pentru el. A oftat, mascand nelinistea.

-E complicat

-Nu-i nimic. Ascult.

-Erai clasa a opta. Erai mai retras. Nu vorbeai mai cu nimeni. Intr-o zi ai venit acasa lovit si ai spus ca o sa mergi de atunci sa stai afara cu prietenii. La inceput nu te-am crezut, dar cand ai inceput sa vii tot mai tarziu acasa, mi s-a parut ceva normal. Ai inceput sa dormi la un baiat si sa fii tot mai distrat de la orice.

-Cum il chema pe baiat?

-Liam. De ce?

-Doar am intrebat. Dupa?

-La un moment dat, te-ai certat cu el si nu mai ieseai din casa. Te izolasei complet. Intr-o zi când a plouat foarte tare, ai iesit din casa. Si din neatenție, probabil, ai intrat in fata unei masini.

-Si dupa?

Asteptam cu nerabdare continuarea. Vroiam sa stiu ce a fost,  sau macar sa stiu ce sa cred.

-Cineva tot insista cu telefoanele, mesajele. La un moment dat am raspuns si i-am spus sa renunte. Sa te lase in pace. Apoi, cand te-ai trezit, ne-am mutat. Nu vroiam sa ai parte de acelasi trecut.

-Asta... Este? Ma asteptam la altceva.

-La alta interpretare?

-Da..

-Banuiesc ca da.

-Cat timp am stat la spital?

-6 luni.

Cred ca glumesti! Nici un om nu sta atata!!

-Nu cred!!

-Asta e adevarul. Nu pot minti.

Nu pot minti? Nu cred ca exista o persoana asa.

-Okay.

M-am ridicat si mi-am luat privirea de la el. Puteam sa-l cred, dar ceva era nelalocul lui.

Nu i-as fi spus nimic de Liam. Nu acum. In plus, e prea simpla povestea.

Probabil nu voi afla povestea adevarata niciodata.

Am facut pasi, tot mai obosit. Vroiam sa ma culc. Vroiam sa dorm o data linistit.

Dar cine face cum doreste? Nimeni.