Magicianul

Primul mesaj

Stăteam în pat și așteptam să se întâmple ceva. Era vara, iar eu mă plictiseam nebunește. Și muream de cald. Aveam geamul larg deschis, dar căldura ma copleșea chiar și așa.
Mă uitam din 5 in 5 minute la ecranul telefonului, așteptând parcă ceva.
Tocmai îl trântisem înapoi pe pat, când acesta vibră. L-am ridicat și l-am deschis.

Necunoscut: Bună, mi-ai lipsit.

Ok, sincer nu mă așteptam la asta. Am decis să îi răspund.

Eu: Cine ești și ce vrei?

Necunoscut: Hmm, să vedem: 1. nu contează și 2. pe tine.

Eu: Haha, buna glumă. Acum,serios, cine ești? Sau macar de unde ai numărul meu?

Necunoscut: Haha, nu glumesc. Cineva. Și nu te privește de unde.

Eu: Ciudatule! Nu îmi mai scrie!

Necunoscut: 3

Eu: Ce 3?

Necunoscut: 2

Eu: Ce ai?

Necunoscut: 1

Un pietroi cât pumnul meu intră pe fereastra deschisă, căzând cu zgomot pe podea.

— Aaaa!! spun speriată.

Necunoscut: Surpriză!!

Eu: Ce te-a apucat?!!

Necunoscut: Plictiseală. Și am găsit o piatră.

Mă dau jos din pat, iau pietroiul și îi dau drumul pe fereastră, aruncând un ochi pe stradă, doar-doar să îl văd pe dement.

— Ia-ți piatra și pleacă! țip și mă trântesc înapoi pe pat.

Necunoscut: Mersi că ai înapoiat-o. Acum o pot refolosi.

Eu: Nu la mine în cameră!

Necunoscut: Bine. Nu la tine în cameră.

Câteva minute mai târziu de la bucătărie se auzi un zgomot de geam spart și cioburi căzând pe gresie, apoi o bufnitură. Am pornit iute pe scări, sărind treptele câte două și am ajuns suficient de repede să văd un băiat cu o glugă pe cap cum îmi face cu mâna și fuge râzând.

Îmi spărsese geamul de la bucătărie cu aceeași piatră pe care o aruncase în camera mea. Mi-am deschis telefonul și am tastat supărată, ba chiar furioasă:

Eu: Dobitocule! Mi-ai spart geamul! Cum o să îi explic asta mamei!?

Necunoscut: Extratereștrii?:)

Eu: Esti nesimțit. Și nu mai pune emoticoane!

Necunoscut: Aham.

Eu: Ești un idiot, un măgar, un porc prost...

Necunoscut: Vai, câte complimente! Rândul meu: ești frumoasă, încăpățânată, amuzantă și numai a mea.

Eu: Mersi, cred. Dar nu sunt a ta. Și nu voi fi niciodată! Mi-ai spart geamul!

Necunoscut: Mai vedem noi. Baftă cu geamul, iubire!

Eu: Nu imi spune așa!

Necunoscut: Bine pui.

Eu: Nici așa.

Necunoscut: Ok dulceață!

Eu: Ești așa enervant!

Necunoscut: Plăcerea e a mea.

Acum, idiotul ăsta nu e o problemă. Mai gravă e spărtura din fereastră. Sper că nu o să observe. Sau că nu o să mă pedepsească pe vecie...