Magicianul

Sfârșit

  În jurul lor sirenele de poliție răsunau puternic, colorându-le fețele triste cu farurile lor agitate. Câțiva pompieri îi scoaseră trupul la mal.

– De ce ai facut asta, iubito...
— Uneori nu putem schimba destinele oamenilor...
— Deci povestea se termină aici?
— Mda... Așa se pare...
— A trecut prin prea multe...

  Priveau nemișcați cu toții, ținându-se strâns de mâini, împărtășind aceeași durere mută și nesfârșită.

— Eu nu mai pot sta aici. Cu bine, Ștefan, Derek, spuse desprinzându-se de mâinile lor, plecând undeva departe.

 Ștefan se întoarse să îl oprească, însă Derek îi făcu semn cu capul să îl lase în pace.

— Nu trebuia să de termine așa...
— Privește! spuse Derek uimit, arătând cu degetul spre ceva de la marginea apei.

— David?! spuseră cei doi la unison.

  Într-adevăr, un David translucid, însă zâmbitor ca totdeauna stătea printre polițiștii și medicii ce nu păreau să îl vadă, privind spre corpul înghețat al fiicei lui.

— Haide, puștoaico!

  Întinse mâna spre trupul Alexandrei, iar o mână la fel de albă și transparentă ca a lui David se ridică din trupul ud și înghețat, crescând încetul cu încetul. Alexandra și David se apropiară de cei doi, zâmbind împăcați.

— O sa fie bine cu mine, le zambi mentalistul.
— Unde e Erik?
— A plecat... Ne-a părăsit, spuse Ștefan.
— Mulțumesc pentru tot, Ștefan,Derek... Ați fost cei mai buni prieteni și cei mai buni părinți pe care îi poate avea cineva.

  Cei 4 se luară în brațe iar când s-au despărțit, Alexandra și David dispăruseră.

— Păi, ea e fericită. Și asta e tot ce contează, nu?
— Da, așa e... Tot ce contează, zâmbi și Ștefan. Cu bine, frate...

  Cei doi se îndepărtară de sirene, fiecare luându-o pe alt drum...

***

— Și așa am ajuns aici, încheie Ștefan, privind copilașul ce rămăsese cu ochiii ațintiți undeva departe.
— Și Derek ce a făcut? întrebă.
— De Derek nu am mai auzit nimic. Se spune ca și-a schimbat identitatea, acum folosindu-și trucurile să oprească oameniii din a mai răspunde mesajelor cu număr necunoscut.
 Copilul zambi.
  O femeie îmbrăcată la fel de sărăcăcios ca băiețelul ce stătea pe un sac cu gunoi, intră între blocuri, strângându-și copilul în brațe cu dragoste.
  Ștefan zâmbi, scoțând din buzunarul costumului nou de spectacol, câțiva bănuți și două bilete.

— Uite. Veniți la spectacol în seara asta. Vă rog, zâmbi spre femeia care îl privea recunoscător, luand bănuții cu mâinile murdare de noroi.

  Apoi Ștefan se ridică, făcând cu mana băiatului, îndreptându-se spre sala de spectacol...