Magicianul

Sfârșit sau....

Câteva luni mai târziu, după multe stăruințe, plânsete, rugăminți și altele din acestea, am decis să îi dau o șansă lui Erik.

Așa că, într-o seară de sâmbătă, am ieșit undeva în oraș. Încă mai aveam coșmaruri datorită amicului-magician-criminal ce îmi ucisese oarecum viitorul soț-anonim-criminal și el, însă nu cred că îmi pare rău.

Horia îmi fusese prieten bun la grădiniță și mă apărase de băieții aceia, dar nu îl pot ierta pentru toate sentimentele încurcate pe care le-am simțit odată cu reapariția în viața mea sau că mi-a ucis părinții.

Dar trebuie să trec peste asta. Acum îl am pe Erik. Și pe magicienii ce au grijă de mine ca de ochiii din cap.

Eu si Erik ne-am așezat la o masă. El zâmbea. Insa eu ma simțeam destul de straniu, străină în propia mea lume.

În afara localului:

— Până la urmă a ieșit bine, nu?
— Da. Mai ales ca am reusit cumva sa reparam tot, spuse Ștefan fluturând niște hârtii în aer.
— Alea sunt ceea ce cred eu că sunt? răspunse Derek.
— Dap. Oficial, sunt tată. Unul adoptiv, dar tot sunt!

David nu îi privea și nici nu lua parte la discuție, fiind concentrat pe altceva.

— Acum ce mai e, Dav?

— Ceva nu e bine. Cred că aventura puștoaicei noastre abia a început, spuse cu o voce stranie plecând apoi de lângă cei doi.

Derek și Ștefan îl lăsară să plece, continuând să îi privească pe cei doi amorezi din restaurant.