Magicianul

Schimbări

— Adio, Anonimule! spun privind fotografia dăruită de el cum e înghițită încet de flacara micuță.

În dimineața aceea mi-am schimbat numărul de telefon. Nu mai vreau să primesc niciun mesaj de la nimeni. Niciodată!

— Te urăsc! Te urăsc așa tare! spun privindu-i mormântul. Adio, străinule...

Îmi șterg cu mâneca lacrimile ce îmi curgeau pe obraji fără permisiune. După ce am ieșit din cimitir, telefonul începu să sune.
Apelantul: număr privat. Am oftat și am închis. La al 10-lea apel am răspuns, exasperată.

— Ce vrei?
— Nu ai scăpat de mine, spuse vocea robotică de la capătul celălalt al firului.
— Lasă-mă in pace, obsedatule, oricine ai fi!
— Să nu...

Îi închid telefonul în nas și merg mai departe spre casă. Nu mai înțeleg nimic: băiatul sinucigaș e mort. Am vazut cum a murit. Dar de fapt e viu și mă enervează . Sau doar un alt obsedat vrea sa ma agațe. Nu mai are niciun sens!

Ajung în fața casei și îmi dau seama că ceva nu e bine. Când intru încep să țip îngrozită.

Pe lângă faptul că toată casa arăta ca și cum ar fi trecut un uragan pe acolo, mai erau și porumbei decapitați pe podea. Sângele lor era împrăștiat peste tot: pe geamuri, pe mobilă și pe pereți într-un decor morbid.

Iar în mijlocul dezastrului era un buchet imens de trandafiri roșii.

Am ieșit din casa, închizând usa, respirând sacadat. Telefonul îmi vibră în buzunar.

necunoscut: Surpriză!!
eu: Ești nebun! Absolut nebun!! Să omori animale nevinovate cu atâta cruzime?!
necunoscut: Și eu te iubesc!

Am chemat o firmă de curățat. Iar în noaptea aceea am dormit într-un hamac afară. La magicieni nu puteam să mă duc. Sunt certată cu ei. Trebuie să le cer scuze... Iar obsedatul ăla...
Ce să mă fac?!