Prolog volum II

1.5K 134 7
                                    

  — Ai grijă de ea, șopti femeia respirând greu, privindu-și fiica ce stătea lipită de pieptul ei. Te iubesc, spuse înainte să închidă ochiii pe veci.

  Soțul acesteia își plecă privirea tristă, încercând să oprească valurile tristeții ce îl cuprindeau.  Bărbatul luă apoi nou-născutul în brațe, privindu-și soția încă o dată, strângându-o de mâna încă fierbinte, apoi se ridică și ieși din casă, pornind spre oraș.
  Fetița scâncea ușor, în timp ce tatăl ei o legăna încet, ținându-o cu grijă, ca pe o bijuterie neprețuită.
  Se opri în fața unei case micuțe, intrând ca o umbră în curte și bătând la ușă.
  O femeie slabă, în cămașă de noapte deschise, privindu-l pe bărbatul din fața ei și pe mogâldeața învelită atent din brațele lui.

  — Știu că fata ta a murit ieri dimineață, spuse bărbatul. Mie mi-a murit soția. Iar pe fiica mea singur nu o pot îngriji. Mă intrebam dacă...

  În spatele femeiii apăru un bărbat destul de adormit, care se lămuri iute de situație.

  — Știu că nu vă poate înlocui fiica pierdută, însă cred că va primi îngrijirea cuvenită, spuse tatăl, strângându-și fiica pentru ultima oară în brațe.

  Femeia o luă in brațele ei tremurânde, zâmbind slab.

  — O vom îngriji ca pe copilul nostru, spuse.

  — Într-o zi ne vom revedea, îți promit, șopti bărbatul, sărutându-și ultima dată copilul pe frunte.

  Apoi plecă, cu pași mari, înainte ca lacrimile să îi părăsească ochiii ...

***

  — Erick! Dă-o înapoi!! strig când tontul ăla îmi ia ciocolata din mână.
  — Doar nu o să o mănânci singură, nu? râse el.
  — Dă-mi-o! Acum!!
  — Bine. Prinde! spuse și aruncă ciocolata pe podea, așezând pe ea o batistă verde.
 
  Normal că nu era sub batistă când m-am aplecat să o iau.

  — Puf! Dacă nu am parte de ciocolată, nici tu nu ai, scoase el limba.
  — Unde e?!! Spune odată!!!
  — Nu știu. Eu fac lucrurile să dispară, nu să și apară. Asta nu știu, ridică din umeri.
  — Îhhh! spun și ies din cameră.

  Erik scoase ciocolata furată din buzunar, începând să o mănânce, lacom, când David intră în bucătărie și i-o smulse din mână.

  — Hei! E a mea!
  — Ba nu, spuse și îi trase una. E a iubitei tale, spuse și ieși din bucătărie, lăsându-l pe Erik să strige exasperat.

     

MagicianulUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum