Magicianul

Secrete dezvăluite

  Zăpada începuse să se topească pe străzi, când eu și Magicienii am mers la judecătorie să terminăm cu actele de adopție și alte alea.
  Judecatoarea, o persoană în vârstă dar totuși frumoasă și drăguță, ne-a explicat toate punctele pe care trebuia să le respectăm eu și Ștefan, zâmbind mereu.
  Când Ștefan luă pixul în mână și se așeză să semneze ce mai era de semnat, David a început să strige.

— Stai! Nu poți face asta!
— De ce? întrebă Ștefan nelămurit.

  Toți așteptam răspunsul lui David. El se uita la mine cu o figură tristă, îndurerată, aproape plângând.

— Pentru că... E fiica mea... Copilul meu... spuse apoi ieși în fugă din cameră, lăsându-ne pe toți cu gura căscată.

— Să amân semnarea actelor? întrebă judecătoarea.
— D.... începu Stefan.
— Nu, spun, întrerupându-l pe Ștefan. Semnează actele, spun și le semneze sub rubrica mea.

Ștefan, adică tata, nu spuse nimic. Nici Erik și Derek nu spuseră nimic, iar David nu apăru în seara aia. Nici în zilele următoare.
  Nu vroiam să pornesc să îl caut. Eram tristă. De ce nu mi-a spus nimic?
Tata a spus ca poate a mințit. Însă el spune mereu adevărul. De ce m-a abandonat?

— Eu cred că ar trebui totuși să mergi să îl cauți, spuse Derek într-o seară înainte de culcare.

Și în următoarea dimineață am primit un mesaj de la Horia.

Anonim: David e în pădure. O iei pe cărare până la poiană.

  Așa că mi-am pus geaca și ghetele și am pornit spre pădure, în căutarea lui David...