Magicianul

Singurătate

După ce ies din baie, îi găsesc pe magicieni și pe Anonim stând la masă. Erik nu era cu ei. Bebelușul primise pantaloni curați și era foarte încântat.

Cum mă văzu, Ștefan mă luă în brațe, sufocându-mă în îmbrățișarea lui caldă și aproape părintească.

— Sunt așa fericit! Fetița mea a crescut!spuse emoționat.

— Nu sunt soția nimănui! strig și îmi smulg inelul-elastic de pe deget, aruncându-l pe masă.
Toți se uitau la mine uimiți. Anonimul își privea mâinile, fără să spună nimic.

Apoi, fără să îmi pese de reacția lor, am ieșit din casă, pornind spre casa mea, unde am mâncat ceva la repezeală și am plecat la școală.

În casa Magicienilor...

— Și acum? Planul tău nu a fost bun, spuse Derek.

—Chiar nu știu... spuse David. Îmi pare rău băiete, chiar îmi pare... spuse către Anonim.

Anonimul se ridică de la masă, vrând să iasă din casă.

— Ce s-a intamplat? intreba Erik intrand in camera, abia trezit din somn.

— Nimic... chiar nimic... spuse Anonimul, ieșind din casă.

Niciunul din magicieni nu mai spuse nimic. Anonimului îi vibră telefonul, pe care îl deschise tremurând.

"A trecut termenul. Păcat totuși că nu ai apucat să îți iei rămas-bun"

Picioarele nu îl mai ascultau. Căzu în genunchi. Își pierduse iubita iar acum și mama, singura persoana care îi rămăsese. Sufletul lui era o rană deschisă. Nu știa ce sa facă...

Niște brațe calde îl luară pe sus, ducându-l la căldură. Însă nimic nu mai conta.

— O sa se rezolve totul, șopti cineva.

Însă asta nu mai conta.

— Ea te iubește, chiar daca nu recunoaște...

Însă asta nu conta.

Nu mai conta nimic, căci era singur...