Magicianul

O să te recâștig

— Șii... trezește-te! spuse cineva, iar eu deschid ochii imediat, ușor amețită.

David zâmbea. Bine, el zâmbește mereu.

— A durat așa puțin? întreb ridicându-mă de pe canapeaua pe care eram lungită.
— 2 ore. Știu, sunt bun, spuse mândru.

Ceilalți intrară și ei în cameră. Toți zâmbeau, mai puțin Derek, care nu părea încântat de nimic niciodată.

— Bine ai venit printre noi, spuse Derek bodogănind.

— Petrecere!! spuse Erik vesel făcând să cadă din tavan o ploaie de confetti.

Eram în mijlocul petrecerii, când David se opri brusc. Restul au facut la fel, uitându-se la el așteptând următoarea lui mișcare.

— Cineva e la ușă, spuse David iar în același timp soneria bâzâi scurt. E prietenul tău, adăugă uitându-se la mine.

Ștefan se ridică și deschise ușa.

— Ce vrei? spuse calm, însă vocea îi trăda răceala pe care o simțea și repulsia față de cel din prag.

— Vreau să vorbesc cu Alexandra. Și nu mă poți opri, spuse Anonimul.

Ștefan se uită la mine. Eu înghețasem, neputând spune nimic.

— Ea nu vrea să vorbească. Ai făcut destule, spuse Stefan cu un gest expeditiv.

Anonimul privi peste umărul lui Stefan.

— Știu că am greșit enorm, și nu știi cât mă doare și cât te iubesc, dar, îți promit că voi face orice ca sa te recâștig. Și, poate într-o zi, te voi ține iar în brațe... Îmi pare rău, șopti în final și se îndepărtă.

Ștefan închise ușa. Eu priveam în gol.

— O să fie bine, spuse unul dintre magicieni, în timp ce multe perechi de brațe se încolaciră în jurul meu, formând un zid de trupuri și respirații calde ce voiau parcă să mă scoată din transa grea și apăsătoare în care mă aflam.

Sentimentele erau amestecate ca într-o tornadă ce se învârtea în mintea mea. Ură? Dezamăgire? Durere? Tristețe? Frică? Oare mai pot să mă ridic și să lupt? Oare mai are rost?