Magicianul

Tată...

  Mă opresc în poiana de care mi-a zis Horia. Nu era nimeni. Pașii mei foșneau zgomotos pe zăpada încă imaculată și groasă.

— David! strig însă nu se aude nimic.

  În spatele meu se auziră pasi. Horia, cu hanoracul pe ochi stătea rezemat de un copac.

— De ce m-ai adus aici? Unde e?
— Categoric nu e aici. Și... cu privie la de ce te-am adus...

  Alergă spre mine și, înainte să mă prind de ceea ce se întâmpla, mă trezesc în zăpadă, cu el deasupra mea.

— Adevărul e că nu mi-a plăcut de tine niciodată, șopti. Oamenii aceia ce ți-au ucis părinții... cei adoptivi, sunt angajații mei.
— Ce? De ce? spun șoptind terifiată.
— Pentru că niciodată nu mi-a plăcut de tine. Nici măcar la grădiniță. Te urăsc! Și acum, e timpul să mori, șopti scoțându-și cuțitul din buzunar.

  Îl priveam tremurând, în timp ce el se pregătea să lovească. Am închis ochii, și în următoarea clipă greutatea de pe mine dispăru.

— Alexandra, pleacă! strigă David ce aparent se lupta cu Horia.

  M-am ascuns după niște copaci, privind speriată la cei doi care se luptau. Mi-am scos telefonul din buzunar și i-am trimis un mesaj lui Ștefan, să vină repede în pădure. Apoi am sunat la salvare, dându-le câte explicații le-aș fi putut da.

  David e puternic, însă Horia e agil și mai are și un cuțit pe deasupra. David îl puse la pământ pe Horia, strângându-l de gât, iar el îi înfipse de câteva ori cuțitul în el înainte să rămână nemișcat în zăpadă...

  David se ridică greu, îndepărtându-se de trupul lui Horia, gâfâind și ținându-se cu mâinile pline de sânge de corp. Am alergat cât am putut de repede ca să îl prind în brațe și să nu îl las să cadă.

 — David... șoptesc.
— M-am înșelat. Chiar era un om rău... Te rog să mă ierți... ar fi trebuit să îți spun. Dar mi-a... fost frică, șopti.
— Shhh, te iert, acum păstrează-ți suflul.
— Nu... ascultă-mă. Vreau să ai grijă de tine. Și de Erik. El chiar te iubește. Și Ștefan... o sa fie un tată bun. Cum eu nu am fost...
— Nu spune asta... O să fie bine...

Din pădure se auziră pași și strigăte. Au venit cei de la ambulanță, gândesc.

— Ce dor îmi va fi de tine... fetița mea... Tati te iubește... șopti, apoi închise ochii, rămânând nemișcat.

  L-am strâns mai tare în brațe, înainte ca asistentele să îl ia de lângă mine și să încerce să îl resursciteze.

  Magicieniii se așezară lângă mine, strângându-mă în brațe. Eu îl priveam pe David ce nu reacționa la încercările doctorilor.
  Cineva mă luă în brațe, ducându-mă departe de doctori, de Horia și de David. Întind amorțită o mână spre el, șoptind cu ultimele puteri:

— Tată...