Magicianul

Scrisoarea, Cadouri

  De dimineață mă apuc să le scriu Magicienilor ca să îl pot trimite pe Fluffy acasă.

"               Draga familie,

  (David)

  Nu știu de ce m-ai lăsat să fiu rapită de Horia iar, sau de ce relația mea cu Erik nu îți convine, însă tot țin la tine ca la un frate mai mare (nebun și țăcănit). Totuși îți mulțumesc că mi-ai pus o geantă cu cele trebuincioase și nu m-ai lăsat chiar la mila lui.
(Derek)
  Fluffy a dormit 12 ore și a mâncat în continuu. Sper să ne vedem curând.
(Ștefan)
  Nu știu dacă te pot numi încă "tată" însă îți mulțumesc pentru purtarea de grijă neîntreruptă de când v-am întâlnit.
(Erik)
  Iubire, nu știu ce am zilele astea... Sunt confuză, iar Horia nu mă ajută deloc. Iartă-mă.

                        Sărbători frumoase,
                                Alexandra. "

  Am legat scrisoarea de piciorul lui Fluffy, apoi i-am dat drumul pe fereastră, să meargă înapoi spre casă.

  După-amiază, Horia mi-a dat drumul din casă, să pot merge să îi iau un cadou de Crăciun, el făcând același lucru.
  Am colindat magazinele toată ziua, căscând gura ocazional la luminile orașului străin și agitat.
  Cu baniii pe care David mi i-a dat am luat câte un mic cadou pentru fiecare Magician.
  Lui David i-am luat un set frumos de pictură ( pasiunea lui secretă aș putea zice), lui Ștefan i-am luat un pachet de cărți de joc ediție limitată, lui Derek i-am cumparat un pluover cu niste fulgi de zăpadă pe el, iar lui Erik i-am luat niște creioane colorate (o decizie nu prea inspirată dacă te gândești că toate creioanele și le-a bagat în nas ultima oară. Copil mic ce să faci?).

  Rămăsese cadoul pentru Horia, căruia nu știam ce să îi iau. Mă plimbam de colo-colo prin magazine, până am găsit ceva: un hanorac cum poartă el de obicei, roșu cu paiete. Tot un cadou neinspirat dar mna...

  Am vrut să mă întorc spre casă, însă nu știam pe unde să o iau. Mă uitam pierdută prin mulțimea uriașă de oameni, până când, la un colț de stradă am vazut o persoană ce purta un hanorac negru și mă privea. Credeam că e Horia, așa că am pornit după el. Însă persoana aceea nu mă așteptă, ci disparu pe o stradă întunecoasă.

  Nu știu de ce am mers după el. Însă în câteva clipe am fost înconjurată de vreo 4 oameni, toți cu hanorace.

(N.a. :Carla's Dreams, nu m-am putut abține 😂😂😂😂 ).

  Cel pe care îl urmărisem se apropie de mine și li se adresă celorlalți într-o limbă necunoscută.

— Dar nu poate fi... spuse unul din ei în românește, adresându-se celui ce mă examina de aproape.

— Liniște! Nu sunt chior! E propietatea lui Horia, așa că taci.

Ceilalți nu păreau mulțumiți.

— Să o ajutăm să ajungă acasă, nătărăilor, strigă în toate limbile posibile, făcându-i pe puști să tremure și să se pună în mișcare.

  Pe drum, grupul era tăcut, numai "șeful lor" îmi mai adresa diferite întrebări, la care răspundeam încet și el replica cu câte un oftat sau cu un "ce păcat".
  Grupul s-a despărțit de mine în fața blocului lui Horia.

— Ai grijă de tine! spuse unul din ei, afundându-se înapoi în noapte.

  Asta m-a făcut să mă întreb cine e Horia cu adevărat...