Magicianul

Gelozia criminalului

Soneria bâzâi, iar eu am deschis ușa.
Erik intra în casă zâmbitor.

— Ce este?

— Păi... știi... Ai vrea să ieșim după masă la un suc?

Am zâmbit. El era foarte stânjenit.

— Mi-ar face plăcere, spun.

După plecarea lui, am deschis șifonierul, gândindu-mă cu ce să mă îmbrac.
Telefonul îmi vibră.

necunoscut: Nu te duci nicăieri! Ești a mea!

eu: Ba nu sunt a ta. Lasă-mă în pace! El măcar are curajul să se arate și să îmi vorbească față în față!

necunoscut: Dacă te duci la întâlnire cu el, ceva rău se va întâmpla.

eu: Încetează să mă mai ameninți! Nu ești șeful meu!

Cât tupeu pe el! Să mă lase în pace! Am suferit destul din cauza lui.

După masă, Erik veni să mă ia de acasă, dăruindu-mi un trandafir roșu și parfumat.
Ținându-ne de mână, am mers la un restaurant micuț unde am mancat câteva clatite și am băut niște sucuri.

La întoarcere, seara, înainte să ne despărțim, m-a pupat pe obraz. Am roșit instantaneu.
Poate chiar începe să îmi placă de el... Așa voi uita de... Restul.

A doua zi, tocmai când îmi luam micul dejun, soneria de la intrare bâzâi scurt.

M-am ridicat și am deschis ușa. Nu era nimeni.
Am vrut să închid, însă chiar atunci am văzut ce era pe preșul de la intrare.

— Aaaaaaaa!! am țipat de groază, durere și furie cât m-au ținut plămânii.

Capul tăiat a lui Erik era acolo, încă sângerând, privindu-mă cu ochiii îngroziți și reci.

necunoscut: A primit ce a meritat.
eu: Criminalule! Cum să faci așa ceva?!!

I-am sunat tremurând pe magicieni care au venit numaidecât.
Cu toții eram îngroziți și speriați. De ce îl omorâse? Merita asta?

Îl uram din tot sufletul pe cel care a facut asta... Și totuși nu puteam să fac nimic...
Întâi mama și tata, apoi băiatul ăla nevinovat, apoi Erik? Uhhh, stomacul îmi e din ce în ce mai mic, mai încâlcit, iar corpul mă doare din ce în ce mai tare.