Magicianul

O familie sau...

Pe la prânz Ștefan mă chemă să îmi spună ceva.

— Știu că poate e prea din scurt și pe neanunțate însă nu puteam să te las să fii dusă la orfelinat mai devreme sau mai târziu. Sper că nu te superi și că ești de acord...

  Priveam foaia cu certificatul de adopție absentă. E posibil oare să am o familie iar?
  Ștefan îmi dădu pixul să semnez foaia, însă chiar atunci în cameră intră David cu zgomot și îmi smulse din mână hartiile.

— David, ce pana mea ai?! strigă Ștefan revoltat.

— Te simți obosit, capul te doare și brusc tot ce îți doresti e să...Dormi! spuse iar Ștefan căzu din picioare, adormit pe podea.

  Eu rămăsesem stană de piatră, fiind luată prin surprindere.

— Poftim. Semnează, spuse David dându-mi înapoi documentele.

  Apoi se aplecă asupra lui Ștefan și îi șopti ceva câteva minute. Telefonul îmi vibră.

anonim: Se pare că nu s-au hotărât încă cine să fie tatăl.
eu: Tu ce mai vrei?
anonim: -pe tine goală
                 -un BMW
                 -să fii soția mea
                 -reducere la prezervative
                   .....

  Încă un obsedat... Restul listei nu l-am mai citit. Am blocat numărul și mi-am închis telefonul.

— Îmbracă-te, spuse David deja înfofolit într-o geacă groasă.
— De ce? Unde mergem? spun luându-mi haina.
— Vine Crăciunul și eu trebuie să iau anul ăsta bradul. Și globurile. Și beteala. Și luminițele. Și o groază de alte chestii, spuse și mă traseu de mână afară, aerul rece înghețându-mi instant obrajii.

Zăpada scârțâia și tremura sub picioarele noastre într-o armonie sublimă.
  După 3 ore de colindat magazine și cumpărat un brad uriaș, niște lumini colorate și multe globuri și beteală, ne-am întors acasă, unde desigur că eram așteptați cu bulgăriii pregătiți de asalt de către ceilalți magicieni. Ca să intrăm în casă trebuia să trecem de el. Așa că războiul începu și nu se termină decât târziu, când vecinii au început să strige la noi să facem liniște.
  Magicienii s-au dus acasă, alergând să ajungă primii la baie să facă un duș cald.
  David a rămas cu mine si Erik să doarmă cu noi, el neplecând din casa mea de când Horia, sau fratele lui, a fost ucis de câini.
 Însă sigur el nu a dormit, căci îl auzeam mergând cu pași agitați prin casă neputând să adoarmă.
  Așa ca am coborât să văd ce a patit.

— Esti bine? il intreb.
                   
El doar tremură ușor, neputând zice nimic. M-am așezat lângă el pe canapea, strângându-l în brațe.

— Acum mulți ani am făcut o greșală uriașă, spuse mângâindu-mă pe spate încet și absent. Îmi e frică de adevăr...

— O să fie bine. A trecut. Dormi, David, șoptesc urcand înapoi scările.

— Daca ai știi... îl aud șoptind în urma mea, iar un fior straniu mă străbătu înainte să intru în dormitor iar.