Magicianul

Gardianul boboacei

Luni... prima zi intr-un nou liceu, o nouă viață, cu multă speranță și energie, pe care din păcate nu o simțeam.

Mama lui ne-a adus până la liceu. El purta încă veșnicul hanorac negru.
Mă pupă pe frunte, apoi plecă spre clasa lui ce aștepta în curte.

M-am îndreptat timidă spre grupul clasei mele. Oameni noi, poate o nouă viață...
Am fost primită oarecum bine. Adică... așa cred. Singurele primiri pe care le-am avut undeva au fost pline de huiduieli. Așa ca nu prea am idee cum am fost primită, pentru că încă mă simțeam în plus.

A urmat un discurs lung spus de directoare, apoi ni s-a prezentat dirigintele, pornind cu el spre clasă .
Anonimul nu se vedea prin mulțime, probabil își dăduse gluga jos.

Clasa era destul de spațioasă. Dirigintele se prezentă, ne dădu orarul și făcu cunoștință cu noi. În pauză am ieșit pe hol, greșală fatală de altfel, căci dușmanii mei erau acolo, iar ca să ajung la baie trebuia să trec pe lângă ei.

Am incercat să îi ignor, iar ei strigau în continuare, exact cum erau obișnuiți. Doi băieți s-au așezat în fața mea, blocându-mi calea .

— Lasă-mă să trec, spun aproape șoptit.
— Și ce o să ne faci? Iubițelul tău nu mai e cu tine, râse unul dintre ei.

— Ba sunt chiar aici, spuse Anonimul.
— Uuu, a venit băiețelul emo să își apere prietena?! Vai, ce drăguț! spuse sarcastic unul din ei.

Anonimul nu spuse nimic, însă își încleștă pumnii, gata să lovească.

— Măcar eu nu sunt laș, spuse accentuând ultimul cuvânt. Măcar eu nu mă iau de fetițele nevinovate și nu jignesc pe nimeni. Eu sunt gardianul ei și dacă vă mai luați de ea, rămâneți fără moștenitori, spuse încordat.

— Ooo, ce frică îmi e! spuse râzând unul dintre băieți.

Fulgerator, Anonimul îi trase un pumn de toată frumusețea, doborându-l și lovindu-l de atatea ori între picioare încât pe coridor nu se mai auzeau decât urletele lui de durere .

Când în sfârșit se opri din lovit, băiatul rămase zăcând pe jos, continuând să se smiorcăie . Anonimul mă prinse de mână, privind spre ceilalți băieți ce rămaseră împietriți.

— Mai vrea cineva să se ia de iubita mea? vocea lui bubui ca un tunet pe coridor.

Nimeni nu zise nimic. Anonimul mă trase după el până în curte, unde ne-am așezat pe o bancă. Mă strânse în brațe tare- tare, sărutându-mă de zeci de ori, oftând.
Parcă îi părea rău de ceea ce făcuse. Și probabil chiar îi părea.

Am stat acolo multe minute, îmbrățișați, înainte să plecăm acasă, fără să ne mai pese de orele ce începuseră deja.