Magicianul

Iluzii

  Câteva zile după incident nu am vorbit cu nimeni. Stăteam în camera mea și nu făceam nimic.
  Însă azi mă simt bine. Foarte bine. Așa că mă ridic din pat și cobor în fugă scările la parter.
  Toți Magicienii erau în sufrageria casei mele, privindu-mă surprinși.

— Cum te simți? întrebă Ștefan când văzu ca îmi pun ghetele în picioare.
— Mă duc la David să îl trezesc, spun și o zbughesc pe ușă, înainte ca Ștefan să mă poată opri.

Intru în fugă în casa Magicienilor și îmi arunc ghetele la intrare. Alergând într-o voioșie continuă intru în camera lui David.

— Trezirea! Nu e frumos să dormi...

  Mă opresc confuză când văd camera goală. Nu știu ce se întâmplă.

— Alexandra... șopti Ștefan intrând în cameră.
— Unde e David? întreb fără să mă întorc să mă uit la el, privind pierdută camera goală.

— Nu mai e. A murit, șopti iar eu mă întorc spre el.

 — Nu e adevărat. Ne jucăm ascunselea, spun și pornesc zâmbind pe hol, intrând în toate camerele, strigându-l pe David.
Însă nu îl găsesc. Nici pe hol, nici în baie, nici în dulap, nici în bucătărie sau în pod. Nu înțeleg. De obicei ieșea la iveală când ajungeam lângă ascunzătoarea lui. Dar acum...

 — El nu se mai întoarce. Niciodată, spuse Ștefan, strângându-mă în brațe.

— Nu... Nu! Nu e adevărat, spun plângând, încercând să mă eliberez din strânsoare. El nu... A promis!Nu, nu, nu!

Mă doare așa tare... De ce a plecat?
Ochiii mă ustură și pleoapele grele se închid încet și brusc nu mai simt nimic...