Magicianul

Cină romantică la micul dejun

Restaurantul în care am intrat era destul de mic și chiar dacă stăteam aproape de el, nu îl văzusem până acum.

Ne-am așezat la o masă retrasă în fundul localului, masă aleasă special de Anonim, căci avea un buchet mare de flori parfumate într-o vază micuță, precum și câteva mici lumânări parfumate. În local era întuneric, în ciuda faptului că afară era dimineață și soarele stălucea. Toate perdelele erau trase, făcând atmosfera să pară mai intimă.

Se pare ca Anonimul e atent la detalii. Foarte atent. Unul din chelneri ne-a adus doua pahare cu suc de fructe: mie portocale, lui grapefruit.

— Cum e cu școala? întrebă Anonimul.

— Ar trebui să știi. Doar îți place să mă urmărești, râd doar pe jumătate în glumă.

— Nuuu, nu îmi mai place. După ce mi-am "înscenat moartea" (deși cu adevărat săracul băiat a murit), m-am mutat de la liceu. Dar da. Încă te urmaresc. Cu ajutorul unor amici ce au rămas acolo, spuse zambitor.

— Păi... Cum să fie? Toți când mă văd pe hol se dau din calea mea. Iar materia e grea. Cum ai vrea sa fie?

Nimeni nu mai spuse nimic o vreme.

— Știi că te iubesc? Te iubesc foarte mult! spuse aproape șoptind. În felul meu dubios, dar te iubesc.

Între timp, în afara restaurantului:

Magicienii se strânseseră la intrarea în local.

— Povestea lor va avea un final fericit datorită ție, spuse David.

— Mda, știu... Chiar nu vreau să vă părăsesc, mormăi Erick.

— Nu mai avem de ales. Ți-am înscenat moartea doar ca ea să nu se îndrăgostească de tine, adaugă Derek.

— Ca de obicei, nimeni nu se gândește și la sentimentele mele...

— E povestea lor. Plus ca el a ajuns primul, întări Ștefan ușor neîncrezător.

— Dar o iubesc! Și ciudatul ăla nu o merită!

— Toți o iubim. E ca o soră pentru fiecare din noi, zise calm David.

— Nu înțelegi... o iubesc... mai mult ca pe o soră. O iubesc... mai mult ca pe mine...

— O să îți treacă. Crede-mă, e mai bine așa. Pentru toți, spuse Derek gândindu-se la câți oameni ar mai putea muri dacă Anonimul nu primea ce voia.

— Mda... ai dreptate. Ma mut în Florida și îmi voi găsi o fată acolo. Promit să vă invit la nuntă. Sau măcar să vă țin la curent.

Un taxi opri lângă ei.

— Îmi va fi dor de voi, fraților, spuse abătut tânărul.

— Odată magician, magician pe vecie! spuse Derek vesel salutul lor secret.

— Da, să ne suni cât mai des. Și sa ne scrii. Ținem legatura, puștiule! spuse David mândru.

— Și nu uita niciodată..., începu Ștefan.

— Cu cât crezi că ești mai aproape, cu atât vezi mai puțin! scandată toți patru.

Erik își luă rămas-bun, intrând în taxi și pornind spre aeroport.

Înapoi în restaurant:

În local intră o mamaie. Am recunoscut-o imediat. Era Maria.
Și ea ne observă. Și pentru că Anonimul mă ținea de mână, se apropie de noi.

— Iar nu lași fata în pace, huliganule?spuse pregatindu-și geanta să lovească.

— Nu din nou, spuse Anonimul, făcându-se mic pe scaun.

— Maria, nu, ne-am împăcat, spun incercand să o opresc pe bătrână.

— Aha! spuse și îi trase una cu geanta. Dacă nu ai grijă de ea te jupoi! spuse apoi se așeză la o masă din partea opusă a camerei.

— Tu de ce râzi? spuse supărat.

— Ești amuzant!

Zâmbi și el. Poate aș putea să o iau de la capăt...