Magicianul

Juma' de palmă și un înger păzitor

În după-amiaza aceea am iesit să mă plimb. Soarele cald lumina blând străduțele pustii, iar păsările ciripeau vesele.

Mă plimbam liniștită cand dușmanii mei de moarte mi-au iesit in cale, persoanele pe care nu voiam să le mai văd vreodată. Se luau de mine constant, fără motiv, vorbindu-mi urât și punându-mi piedici și porecle groaznice.
Am decis sa trec pe lângă ei, rugandu-mă să nu mă observe.

— Satana!! strigă unul dupa mine. Nu știu de ce îmi spuneau așa.

Am decis să merg mai departe, ca și cum nu ar fi vorbit cu mine. Mă strigă încă o dată. Nu m-am întors. A treia oara m-a prins de mână și m-a întors violent cu fața la el.

— Lasa-mă! spun încercând să îmi eliberez mâna.

Restul băieților se strânseseră în jurul nostru, în timp ce dobitocul din fața mea mă privea cu amuzament și cruzime.

— Am spus, dă-mi drumul! spun încercând să rămân calmă.
— Și dacă nu vreau? spuse băiatul, iar ceilalți râd.
— Dă-mi drumul acum!

El mi-a dat drumul, ridicandu-și mâna să mă lovească. Instinctiv, mi-am astupat fața cu mâna. Însă lovitura nu veni.
În schimb, băiatul era pe jos, scuipând sânge. Restul găștii se uita speriată la băiatul postat în fața mea ca un zid.

— Plecați, șuieră Anonimul la gașca de băieți.

Însă ei nu voiau să dea înapoi. Băiatul de pe jos se ridică nițel ametit, ștergându-și sângele de pe obraz, înjurând.

— Fugi! strigă la mine Anonimul, repezind un pumn în stomacul unuia dintre băieți.

Nu am stat să văd ce se întâmplă, fugind și ascunzându-mă dupa niște mașini într-o parcare.
Din departare se auzeau strigăte și înjurături puternice. Apoi se facu brusc liniște, iar inima mi se făcu mică în piept.

Niște pași se apropiau de mașina după care mă ascundeam. Dacă sunt ei? Am înghețat.
Am fost trasă în brațele Anonimului. Am răsuflat usurata. El gâfâia.

— Mersi... șoptesc, lipindu-mă mai tare de el.
— A fost aproape distractiv, chicoti.
— Ești bine? îl întreb, încercând să mă desprind din îmbrățișare, însă el mă strânse mai tare, lipindu-mă de el.

Inima ii bătea tare în piept, iar eu aveam o senzatie stranie și placuta in stomac.

— Am primit un pumn de toată frumusețea, râse, iar eu am tresărit. A fost amuzant. Acum, ei sunt idioții de te deranjează constant? spuse serios.
— Ei și încă câțiva, șoptesc.
— Gata. Acum știu pe cine să jumulesc. Abia astept! chicoti, lipindu-și buzele moi de fruntea mea.

Am rămas așa mult timp, îmbrățișați în spatele acelei mașini. Mă simțeam în siguranță alături de el. Aproape începusem să moțăi acolo, cu capul pe pieptul lui, când telefonul îi sună. M-am încruntat deranjată, iar el răspunse:

— Bună mami!

Am chicotit, pe măsură ce el continua să vorbească.

— Da.
— ....
— Afara.
— ....
—Nu, nu fumez!
— ...
— Nu, e cald afara.
— ...
— Cu o fata. De ce?
— ...
— Poftim?! De ce aș face așa ceva acum?!
— ...
— Mamă!
— ...
— Ok, pa.

Eu ma prăpădeam de râs.

— Nu e amuzant, spuse suparat.
— Ba da, e! râd eu în continuare, strangandu-i hanoracul în pumni.

El se ridică, scuturându-se de pietriș.

—Unde pleci? intreb privind spre chipul lui acoperit de gluga neagră a hanoracului.
— Să iau pătrunjel, un kil de cartofi, unul de morcovi și niste smântână. Și o pâine, mormăi vizibil nemulțumit de lista lungă. Ai grijă de tine, pitic, adaugă mai vesel , îndepărtându-se.

M-am ridicat și eu, pornind râzând spre casă. Am un prieten tare neobișnuit.