Magicianul

Bilețelele străinului, o inimă frântă și o dispariție

Urmatoarele săptămâni la școală toți se uitau la mine cu frică, făcându-mi loc pe hol și salutându-mă respectuoși.

După întâmplarea aceea, Anonimul nu a pățit nimic, căci nimeni nu a reușit să îi afle identitatea. Băiatul bătut a ajuns la spital cu omletă în pantaloni. Probabil că nu va putea avea copii vreodată.
Dacă nu m-ar fi jignit, poate mi-ar fi părut rău. Dar nu îmi pare.

Mă așez în bancă, observând apoi că aveam un bilet la mine pe masă, apărut de nicăieri.

"El nu e ceea ce pare.
Ai grijă,
Cineva"

Am împăturit biletul, fără să spun nimic nimănui. Eram mai tulburată ca niciodată. Ziua aceea nu m-am putut concentra deloc. Era chiar sa iau un 4.

Mi-am facut temele singură ca de obicei în casa lui. Iar în caietul de fizică am mai găsit un bilet.

"La 12:30 mâine în față la fosta ta casă. Pregătește-te sufletește pentru ceea ce vei vedea.
El nu e ceea ce pare.

Tot eu."

Să mă pregătesc sufletește? Pentru ce?
Rămâne să aflu. De ce mă încred în bilețelele unui străin?

A doua zi, după o noapte dormită ca pe ace, am pornit spre casa mea, tremurând toată.

L-am vazut pe Anonim în apropiere, așa că m-am ascuns în spatele unui pom mare și gros.
El se îndreptă spre curtea din spate a fostei mele case, a casei părinților mei. M-am strecurat după el, ignorând remușcările pe care le simțeam în piept.

Anonimul se întâlni în spatele casei mele cu câțiva oameni cu fețele acoperite de asemenea.

— Ce vești ai?
— Ea crede tot ce i se spune. Totul e conform planului.
— Nu ai fost urmărit, nu?
— Nup. Am lăsat-o acasă la mine.
— Nu uita. Mai ai 3 zile. Să nu o dai în bară. Nu i-am omorât părinții degeaba.

Inima mi se făcuse cât un purice. Doare așa tare... Anonimul plecă spre casă, trecând pe la magazin.
Eu am pornit direct spre casa lui, fără să fiu văzută.
Ajunsă la mine în camera, găsesc încă un bilet pe pat, alături de o hartă cu orașul și împrejurimile sale.

"Îmi pare rău.
Vrei să trăiești? Fugi! Fugi cât mai departe! Și nu te teme, căci eu voi veghea asupra ta. Pe hartă e marcat locul unde trebuie să ajungi.
Cineva"

Mi-am îndesat în ruxac câțiva bani de buzunar, niște haine, harta, o lanternă și un briceag. Apoi am ieșit din casă fără să spun nimic nimănui, urmând instrucțiunile de pe hartă.
Pe masa din sufragerie am lăsat un bilet pentru el:

"Nemernicule! Te urăsc! Adio!"

Am urcat in autobuz, privind pe geam casa ce se îndepărta. El mi-a ucis părinții. El m-a mințit. M-a ținut în brațe. M-a apărat....

O lacrimă îmi curse pe obraz. De ce plâng?

Anonim pov:

Mă întorc acasă și găsesc biletul.

— Oh, nu! A plecat! Am fost văzut!

Trebuie să o aduc înapoi...