Magicianul

Hipnoza

Câteva luni mai târziu am vândut casa părinților mei, luandu-mi o căsuță mai mică, în apropierea casei magicienilor.

Anonimul nu a mai dat niciun semn de viață. Mai bine, nu vreau să mai aud de el.
După școală mi-am făcut iute temele și am mers în vizită la magicieni. Cum am intrat pe ușă, David îmi puse mâna pe frunte și începu să vorbească, schimonosindu-se ca un copil.

— Știi că el te iubește foarte tare, spuse. Ar trebui să îl asculți, spuse pocnind din degete la urechea mea, iar eu uit unde mă aflu.

—Care el? spun confuză și puțin amețită.

El zâmbi și nu spuse nimic. Transa se sfârșise.
Toată ziua am privit numerele lor de magie și am învățat să arunc cărți de joc. Mă dureau încheieturile, dar eram fericită. Aveam un loc al meu.

Târziu m-am întors acasă. Telefonul îmi vibră pe masă. L-am deschis.

Necunoscut: Te rog, Alexandra, vreau să vorbim...
Eu: Sigur, vii pe la mine?

Nu aveam idee de ce am scris asta.

Necunoscut: 10 minute și vin.

M-am așezat pe canapea. Anonimul nu întârzie să apară.

— Alexandra... șopti
— Vorbește, te ascult, spun aproape rece.
—Acei oameni, cu care m-ai văzut vorbind erau niște oameni răi. M-am întâlnit cu ei din întâmplare. M-au forțat să mă dau la tine, oferindu-mi în schimb viața mamei mele. Am început să vorbesc cu tine, însă am început să mă îndrăgostesc.
Când am auzit că vor să îți ucidă părinții am încercat să îi opresc. Nu am putut...
M-am întors împotriva lor. L-am bătut rău pe fiu șefului, băiatul ăla de l-am jupuit la școală că s-a luat de tine, iar ei mi-au rănit mama. Acum e la spital, în comă. Și nu știu dacă se va trezi...

L-am luat de mână aproape fără să vreau.

— Sper să mă poți ierta, spuse el, ridicându-se și pregătindu-se să plece .

— Stai, nu pleca... Am... am nevoie de tine, șoptesc.

Câteva zeci de minute mai târziu eram amândoi în pat, îmbrățișați. Abia acum realizez cât de importantă este prezența lui pentru mine.
Îmi lipsise așa mult! Și acum, că e aici, nu mai vreau să plece!

În casa magicienilor...

— Ce i-ai făcut Alexandrei? întrebă Derek.
—Nimic. Doar am hipnotizat-o puțin. Atâta tot, spuse David, râzând ca de obicei. Așa o sa fiu sigur că o să se împace. Le stă bine împreună.

Derek nu spuse nimic. Zâmbi doar, aproape fericit pentru cei doi și pentru David, pentru care puștoaica însemna atât de mult...