Your Babysitter

Capitolul 1.

Black's p.o.v.

Nu pot să cred că m-a convins să fac asta! Tot nu înţeleg cum a reușit să mă determine să fiu de acord cu asta! E încă un student, în loc să se concentreze pe studii pentru a absolvi și a-și găsi un serviciu bun, asta îi trebuie lui acum?!

- Mă scuzaţi, vă pot ajuta cu ceva?

Întreabă o femeie cred că cu vreo 2-3 ani cel mult mai mare ca mine care mă analiza pe toate părţile.

- Da, puteţi. Sunt interesat să adopt un copil. Am vorbit în urmă cu câteva zile cu o secretară, mi-a spus să vin azi să discutăm privind actele de adopţie.

Spun eu, dintr-odată sinţindu-mă de parcă vorbesc de vreun câine sau pisoi sau alt animăluţ de companie decât de un copil.

- Aaa, dumneavoastră sunteţi cel care-

- Da, eu sunt.

După încă câteva schimburi de replici, doamna a chemat pe cineva să mă excorteze prin orfelinat și să îmi prezinte copii. Nu știu cât timp a durat procesul acesta exact, dar un lucru știu sigur, niciun copil nu era pe placul meu. Vreau să spun, toţi erau veseli, drăguţi și plini de viaţă exact cum ar fi normal pentru niște copii, dar niciunul nu avea acel ceva special.

Mergeam pe holurile orfelinatului ușor debusolat, necrezând că voi găsi ceea ce caut, sau mai bine zis pe cine caut până când privirea îmi pică pe singura ușă închisă.

- Cine este acolo?

Întreb eu curios făcând semn spre ușa aceea.

- Oh, e un băieţel în jur de vreo 10 ani sau cam așa, care a venit aici din motive necunoscute. Am auzit că au fost niște probleme la celălalt orfelinat și l-au mutat aici. Puștiul refuză să vorbească despre părinţii lui sau despre viaţa lui de dinainte să ajungă aici.

- Înţeleg. Pot vorbi cu el?

- Să vorbiţi? Sunteţi sigur de asta?

- Da, sunt sigur. Îmi perimteţi?

Întreb eu zâmbind fermecător la însoţitoarea mea.

- Desigur.

Spune ea puţin îmbujorată. Știam eu că va merge, femeile de genul sunt așa ușor de manipulat. Sunt condus în camera băieţelului și după o scurtă conversaţie, dacă o pot numi așa, femeia cu care am vorbit la intrare și-a făcut apariţia.

- Am auzit că v-aţi decis asupra unui copil.

- Da, m-am decis.

Spun eu privind puștiul ghemuit într-un colţ al patului.

- Pe el îl vreau.

- Sunteţi sigur, domnule? Avem o grămadă de copii care ar fi niște variante mai bune...

- Vă rog, spuneţi-mi Black, domnișoară... Mellany.

Citesc eu rapid numele ei de pe ecusonul pe care îl purta. Aceasta roșește puţin când își aude numele, apoi continuă:

- Prea bine, Black. Ești sigur?

- Da, sunt sigur. El e cel căruia vreau să îi ofer o viaţă nouă.

- Bine atunci, te rog să vii cu mine pentru câteva întrebări înainte de a porni demersurile pentru adopţie.

- Desigur.

Privesc o ultimă dată spre puștiul speriat de bombe și îi fac cu ochiul, apoi plec cu Mella- nu știu cum, în biroul ei.

- Ce slujbă aveţi?