Your Babysitter

Capitolul 35.

Azul's p.o.v.

Sunetul ușii de la intrare deschizându-se și închizându-se se aude de pe hol și, odată cu el, se aude și bine-cunoscuta voce a lui Amarillo strigând:

- Sunt acasă!

Aleg să îl ignor și să îmi văd în continuare de treaba mea.

- Sunt pe hol!

Strigă el, când nu îi dau niciun răspuns. Oftez, și încerc să mă concentrez pe ce făceam, dar îmi e imposibil când îl aud strigând iar:

- Sunt la răscruce de drumuri!

Oftez zgomotos și îmi dau ochii peste cap.

- În bucătărie!

Strig eu înapoi la el. Îi aud pașii repezi și, în mai puțin de câteva secunde, ușa bucătăriei se trântește de perete, iar Amarillo își face apariția în prag.

- De ce nu mi-ai răspuns?

Întreabă el iritat.

- Eram ocupat.

Amarillo intră înăuntru și își lasă ghiozdanul, pe care îl avea cu el, pe un scaun, apoi se așază la masă, vis-a-vis de mine. Evit să îl bag prea mult în seamă și mă străduiesc să continui să scriu.

- Ce faci?

- Scriu.

- Ce scrii?

- Ceva.

- O scrisoare de dragoste pentru Grey?

La auzul numelui acela, îmi ridic privirea spre Amarillo și mă încrunt la el.

- Nu, normal că nu...

- Atunci?

Întreabă el, neobișnuit de curios. Amarillo se întinde spre mine și ia un pix din penarul meu, apoi începe să bată cu el în masă până îi răspund.

- Un eseu.

- Aaa, ai teme?

- Da.

Răspund eu, luându-i pixul din mână și punându-l la locul lui. Privesc spre foaia de hârtie din fața mea și încep să scriu din nou. Mă chinui la ea de dimineață și nu mai termin odată, iar cu Amarillo aici nici nu voi termina prea curând.

- Ce nașpa, eu nu am.

- Mă bucur pentru tine.

- Grey știe că aveți teme?

Mă opresc din scris când aud întrebarea lui. Las pixul, pe care îl aveam în mână, jos și îmi acopăr fața cu palmele. Simt cum un fior de tristețe îmi trece prin corp. Evenimentele petrecute între noi îmi apar în minte ca un flashback și rememorez conversația noastră de dinainte să îl fi sărutat pe Grey. Trag o gură mare de aer, apoi o dau afară și repet procesul de câteva ori. Tresar când simt o mână bătându-mă ușor pe umăr. Îmi iau mâinile de pe față și dau cu ochii se Amarillo care mă privea cu o expresie îngrijorată pe față.

- Ești bine?

Întreabă el. Îi dau mâna la o parte de pe umărul meu și forțez un zâmbet.

- Da, sunt bine. Nu. Grey nu știe de teme, a venit în ziua aia la mine să îmi ceară notițele, apoi s-a întâmplat... știi tu... și nu a mai luat caietele mele.

- Oh, înțeleg.

Amarillo face o pauză, apoi întreabă:

- Și, n-ai de gând să îi spui?