Your Babysitter

Capitolul 41.

Grey's p.o.v.

- Parcă ziceai că mă lași să te dezbrac!

Spun eu îmbufnat.

- Nu îmi amintesc să fi spus vreodată asta.

Spune Azul, continuând să își aranjeze teancul de caiete de pe biroul lui, în timp ce eu stau la el pe pat așteptând să mă lase să fac ceea ce mi-a promis, dar pretinde că nu.

- Nu minţii, Azul! Nu-i frumos să minţi!

Îl privesc cu o expresie încruntată și îmi pun mâinile în sân. Azul se oprește din ce făcea și se întoarce spre mine, își încrucișează mâinile pe piept și își dă ochii peste cap.

- Uneori stau și mă gândesc: de ce te plac așa mult?

- Pentru că sunt irezistibil.

- Clar nu pentru că ești modest.

Spune el, făcându-mă să pufnesc din nas.

- Hai, Azul, nu fii așa...

- Ce vrei tu mai exact de la mine?

- Să-ți dai jos bluza sau să mă lași pe mine să ți-o dau jos, cum vrei tu, și să vii la mine.

Explic eu afișând o expresie rugătoare cu niște ochi mari de cățeluș plouat pe față. Azul oftează, apoi privește peste umăr, pentru a se asigura că ușa era închisă, după care se întoarce și privește spre bluza pe care o purta. Strânge în pumni marginea de jos a acesteia, apoi o ridică încet, lăsând la iveală câte puțin din pielea lui. Curând, îi puteam vedea clar burta, abdomenul, iar mai apoi pieptul când acesta îndepărtează cu totul materialul ce îi acoperea trunchiul și își scoate bluza peste cap. Instinctiv, îmi ling ușor buzele și continui să îl privesc șoptind:

- Superb.

- Da, merci.

Spune Azul, strângându-și jenat bluza în mâini, doar pentru ca apoi să îi dea drumul pe jos. Îmi aplec capul într-o parte, ochii mei scanând atent fiecare părticică a corpului lui, apoi îi fac semn cu mâna să se apropie.

- Vino la mine.

Șoptesc eu. Azul începe să facă câțiva pași înspre mine și se oprește când ajunge în fața mea.

- Chiar superb.

Un singur lucru mă nemulțumește, că semnele pe care i le-am făcut pe gât au dispărut.

- Spui asta doar pentru că vrei iar să mă seduci?

Întreabă el, din vocea lui reieșind clar nesiguranța. Clipesc în mod repetat, apoi îmi ridic privirea spre el, concentrându-mi toată atenția pe fața lui.

- Nu tocmai.

Fac o mică pauză în care îmi înfășor brațele în jurul mijlocului lui, apoi continui:

- Eu te găseam foarte atractiv încă de dinainte să fim împreună.

- Da?

Întreabă el încă nesigur.

- Recunosc frumusețea când o văd, Azul.

Răspund eu sigur pe mine. Doar pentru că de obicei nu o spun cu voce tare, asta nu înseamnă că nu văd lucrurile frumoase din jurul meu. Nu că Azul ar fi un lucru, vorbesc la general acum, mereu l-am considerat atractiv.

- Și ce e frumos la mine, mai exact?

Întreabă el, trezindu-mă din visare.

- Hmm, hmm... dacă te așezi, îți spun.